Când fostul primar Ioan Manciuc a profitat de ocazia reprezentată de cutremurul din 1977 pentru a remodela centrul Iașului, a fost demolată cea mai mare parte a vechilor construcții. Numeri pe degetele de la o mână cele care au scăpat, pe marginea bulevardelor centrale: Casa Dosoftei, că e monument istoric, casele de pe Ștefan cel Mare din fața catedralei catolice pentru că o ascundeau pe aceasta de ochii publicului, așa cum era moda comunistă, muzeul de Științe Naturale și casa de peste drum pe Independenței și… cam atât. În locul caselor, în majoritate evreiești, au fost construite blocuri și alte clădiri din beton, una lângă cealaltă. Cu o excepție notabilă: tăpșanul străjuit acum pe o parte de turnul UMF, fost UPA, iar de cealaltă, de hotelul Hilton, fost Europa. De ce? Și mai ales, ce facem acolo?
Piciorul pasajului
Și acolo, spre intersecția dintre Anastasie Panu și Elena Doamna, fuseseră case. Au fost demolate, dar șirul de blocuri care începe de lângă Judecătorie nu a fost continuat. Iar asta, nu pentru că s-au gândit comuniștii să amenajeze un parc în centrul orașului. Departe de dânșii gândul ăsta, întrucât pentru ei betonul avea prioritate; verdeața era burgheză. Zona a fost lăsată neatinsă pentru că era destinată unui proiect mult mai mare, ideea datând de pe vremea regelui Carol II: pasajul Panu – Tătărași. De acolo trebuia să înceapă, așa că terenul a fost lăsat în conservare, pentru când avea să înceapă lucrul. Și așa a rămas, pentru că, până la urmă, s-a renunțat la idee, ea fiind în final eliminată din Planul Urbanistic General. Doar că, astfel, în respectivul PUG a rămas o pată albă, în care nimeni nu știe ce trebuie pus.
30 de parcele
După 1990, cei care avuseseră case în zonă, au început să-și ceară terenurile înapoi. Le-au și primit, fără a putea construi însă nimic pe ele, pentru că în PUG scria că pe-acolo o să fie pasaj. Între timp, nu mai e pasaj, dar nici PUG nou nu avem. Așa că, sătui să tot aștepte, oamenii au început să vândă. Cine vorbește acum de „proprietarii” din zonă, de fapt se referă mai ales la Primărie, care deține 9 parcele cu o suprafață totală de 8.700 de metri și la cinci firme private, care dețin alte 10 parcele, cu un total de 5.800 mp. Iar cele cinci firme sunt, în exclusivitate, deținute sub o formă sau alta, de diverși dezvoltatori imobiliari. Mai sunt și vreo 8 proprietari persoane fizice, care nu au vândut încă. Aceștia dețin laolaltă aproape 5.700 mp. Cele aproape 30 de parcele sunt în așa hal de împrăștiate și amestecate, într-un adevărat puzzle, încât niciunul dintre proprietari nu poate face de fapt nimic. Două hectare de teren stau așadar nefolosite, în plin centrul orașului. Pentru că nu putem spune că vegetația crescută alandala, tunsă când și când de municipalitate și aleile sparte ar reprezenta măcar o imitație de parc.
S-a încercat un proiect imobiliar
Avem deci 2 ha de teren extrem de valoros pentru oricine și, în primul rând, pentru ieșeni. Ce se poate face? O variantă ar fi ca Primăria să-și cedeze terenurile către un investitor privat, care să unifice în final toată tarlaua și să construiască ceva acolo. S-a discutat varianta asta acum vreo doi ani, negocierile dintre municipalitate și Cristin Zămosteanu fiind destul de avansate, dar totul a rămas baltă. Și sincer, nu vedem cum s-ar putea relua discuțiile. Ieșenii s-au săturat de betoane și de blocuri construite alandala, oriunde există teren liber. Iașul suferă și așa de o criză formidabilă de spațiu verde și un nou proiect imobiliar în centrul orașului, ar isca un scandal public. Oricât de „verde” ar fi un proiect imobiliar, el ar presupune sacrificarea copacilor și boscheților de pe o parte însemnată din cele două hectare existente acolo.
Să cumpere Primăria?
A doua variantă ar fi cea inversă. Primăria să negocieze preluarea terenurilor aflate în proprietate privată. Să cumpere, deci, cei 11.500 mp deținuți de altcineva decât de oraș. E o variantă pe care în ultimii ani municipalitatea a exclus-o, deși costurile de 3-4 milioane de euro pe care le-ar presupune nu ar fi insurmontabile pentru un oraș ca al nostru. Ar fi însă o investiție greu de justificat economic, pentru că nu s-ar putea amortiza niciodată. Nu pot fi găsite multe exemple de municipalități care să fi cumpărat terenuri pentru a amenaja parcuri în centrul orașului.
Loc pentru Operă
Totuși, s-ar putea împăca și capra și varza. Ieșenii urăsc blocurile, dar iubesc spațiile verzi și cultura. Or, Ministerul Culturii a cerut recent Primăriei identificarea unui teren de un hectar pentru construirea unui sediu pentru Opera ieșeană. Singurul loc cu o suprafață atât de mare în zona centrală este taman „parcul” de care vorbim. Și ar fi greu ca vreun consilier local să voteze împotriva unui proiect ce ar presupune cumpărarea terenului de către Primărie, pentru o investiție gratuită făcută de Ministerul Culturii. Mai ales că Opera nu are un sediu propriu, deși la orice premieră casa este închisă, de-ți trebuie pile ca să prinzi un bilet.
Și cu parcare
Credem că ieșenii ar accepta sacrificarea a jumătate din acel spațiu verde pentru un sediu al Operei, cu un parc deschis publicului de jur-împrejur. Și, ca fapt divers, sub acel spațiu verde s-ar putea amenaja, fără mari probleme, o parcare subterană cum este cea de la Palas sau cum este cea de lângă hotelul Unirea. La subsol, parcare, la nivelul solului, spațiu verde și Opera. Simplu, nu?