BLASFEMIE! Clădirile simbol, SIMPLE RUINE

Când te uiți la Parthenonul atenian, ai impresia că el arată așa, cu friza lipsă, coloane prăbușite și fragmentate, de când a fost construit. Puțini știu însă că el a supraviețuit aproape intact timp de 2.000 de ani. L-au transformat turcii în moschee, apoi în magazie de praf de pușcă, dar în rest, n-a pățit nimic. Asta, până în 1687, când o ghiulea trasă de venețienii care asediau Atena a nimerit taman în Parthenon. A urmat o explozie teribilă, iar vechiul templu a ajuns așa cum îl știm. Între noi fie vorba, grecii ar trebui să fie recunoscători tunarului venețian. Acropola ateniană, cu maldărul ei de ruine atrage anual peste un milion de turiști străini. Palatul lui Petru I din St. Petersburg, Hemitage, cu toată splendoarea lui și cu toate colecțiile lui de artă, primește doar 320.000 de turiști străini anual. Ruinele atrag. Mă rog, ruine are și Iașul nostru, dar nu atrag decât ciorile și câinii vagabonzi. Ruinele noastre se sting fără glorie, în uitare și delăsare. Despre câteva dintre ele vom vorbi și noi în cele ce urmează.

De la unul la altul
Clopotnița bisericii Sf. Spiridon e o ruină pe care n-o poți ocoli. Prea sare în ochi, pe Independenței. E o clădire care a avut un destin tragic. Turnul a fost construit de Grigore al III-lea Ghica, același care avea să fie asasinat de turci pentru că protestase împotriva răpirii Bucovinei. Rolul de clopotniță era secundar. De fapt, era mai mult cișmea publică, într-un Iași care ducea lipsă de apă. În 1948, clopotnița a fost… naționalizată și dată Primăriei, care oricum nu avea ce face cu ea. Apoi a ajuns la Spitalul Spiridon, care a instalat acolo grupa de pompieri. Abia în 2007 a fost dată înapoi în folosința parohiei, iar după un lung proces, a reintrat în proprietatea bisericii.

Incredibil: blocaj total
De-a lungul timpului, timide lucrări de restaurare a acoperișului sau orologiului au fost făcute pe banii parohiei, care nu putea suporta gândul ca clopotnița să se ruineze complet, chiar dacă proprietarul era altul. Un proiect de restaurare a demarat în 2007, lucrările urmând să înceapă în 2008. A tot fost amânat, din motive birocratice. De exemplu, un prim aviz de la Direcția de Cultură nu era bun decât pentru lucrări de renovare exterioară, nu de consolidare, așa că a trebuit scos altul. Până la urmă, toate hârtiile au fost strânse, iar lucrările, pentru care parohia strânsese 1,3 milioane de lei, puteau începe. Doar că… s-a constatat că lângă turn e rezervorul de apă pentru incendii al spitalului, care trebuie mutat. Apoi, ce te faci cu pompierii? Unde-i duci? Iar totul s-a blocat din nou…

Au dispărut 500 de cruci
La 10 ani de la sfârșitul glorios pentru noi al primului război mondial, la Iași începeau demersurile pentru ridicarea unui monument închinat eroilor acestuia. A fost ridicat până în 1930 pe dealul Galata, pe un teren acordat de municipalitate. Locul era ideal, monumentul fiind vizibil din orice colț al orașului. A fost amenajat după proiectul lui Henri Coandă, ca un mausoleu în forma unei clopotnițe tradiționale, înconjurat de 6 cruci mari și 600 de cruci mici, acolo fiind îngropate osemintele a 6.000 de soldați din Iași și 15 comune ale județului, morți în război. Timpul a trecut, iar prezența mausoleului în chiar coasta Iașului l-a costat scump. Nu, nu există riscul să se prăbușească pentru că dealul e foarte abrupt. Terenul a fost consolidat înainte de 1989. Doar că… la un inventar făcut de Asociația Cultul Eroilor în 1995, au mai fost găsite doar 200 dintre crucile mici.

Expertiză tehnică
Mai dispăruseră și buteliile care alimentau flacăra eternă, drapelele, gardul din jurul cimitirului și până și Cartea de Aur a monumentului. Descompunerea monumentului continuă și azi. Ultima oară când le-a numărat cineva, mai erau 120 de cruci mici. Unde sunt restul, până la 600? Căutați-le prin celelalte cimitire ale Iașului. Vreo câteva văzute de noi chiar seamănă. Dacă și când va fi restaurat monumentul, nu știm. Există niște demersuri inițiate de municipalitate. Deocamdată însă, ele sunt la nivelul de licitație pentru expertiza tehnică. Nu se știe nici cât ar putea costa lucrările.

 Casa călăului
Cartierul Manta Roșie adăpostește încă una dintre cele mai celebre case din Iași: casa Moruzi. De fapt, mai e o casă Moruzi pe Toma Cozma. Cea din Manta Roșie este îndeobște cunoscută ca fiind „casa călăului”. Aici (foto dreapta) a locuit, la jumătatea secolului al XIX-lea, ultimul călău din capitala Moldovei, țiganul Gavrilă Buzatu. E o casă frumoasă în felul ei, dar tocmai prezența aici a ultimului călău o face interesantă din punct de vedere turistic. Totuși, nu e inclusă în niciun tur al Iașului, iar mulți ieșeni nici n-au văzut-o vreodată. Nefiind considerată monument istoric, în perioada comunistă a avut tot felul de utilizări civile.

Furată de localnici
Aflată în proprietatea Consiliului Popular Județean, precursorul actualului Consiliu Județean, o bună bucată de vreme casa a fost administrată de Spitalul de Recuperare, aici fiind amenajată o secție a unității sanitare. În 1988, s-a decis transferarea ei în folosința fostul Combinat de Utilaj Greu, în vederea organizării de activități sportive și recreative. N-a mai fost cazul, așa că actualul CJ s-a trezit din nou cu casa în brațe, fără a ști ce să facă cu ea. S-a făcut că n-o vede și a lăsat-o să fie demontată cărămidă cu cărămidă de localnici. Acum vreo doi ani, CJ a încercat să o concesioneze, dar cine era să preia o ruină în care să investească o grămadă de bani? Nu există nici umbra unui proiect de restaurare.

Muzeu de arheologie industrială
În 1854 s-a construit la Iași prima manufactură de tutun din Moldova. De aici avea să se aprovizioneze și Ion Creangă, pe când își ținea debitul lui de tutun. Extinsă continuu, a devenit una dintre cele mai mari fabrici de țigări și produse din tutun din țară. Bombardamentele rusești din al doilea război mondial au transformat-o în ruine, cu excepția clădirii depozitului de tutun, care a rămas intactă. Fabrica a fost repusă în funcțiune rapid și s-a dezvoltat în continuare. În 1998, producea 12 tone de țigări pe zi. A fost însă închisă în 2003, iar de atunci s-a furat tot ce s-a putut din ea. Oficial, aparținea Ministerului Finanțelor, dar nu o păzea nimeni. În 2010, Direcția de Cultură a reușit să preia depozitul de tutun, care rămăsese destul de întreg și să inițieze un proiect de realizare a primului muzeu de arheologie industrială din țară. Proiectul era susținut declarativ și de Kelemen Hunor, la acea dată ministru al culturii. Trebuiau 3 milioane de euro, bani care nu s-au găsit însă niciodată. Suma probabil că nu mai este valabilă, pentru că nici din depozitul de tutun nu a mai rămas mare lucru.

Descoperiri uluitoare
Cele mai spectaculoase ruine ale Iașului sunt însă, fără doar și poate, cele din centru, hrubele de la „Cub”. Acum 300 de ani, acolo se construia o casă boierească din piatră, peste alta mai veche, din lemn. Fiind loc cu vad, acolo a mai funcționat un magazin, un depozit, o cârciumă și cine mai știe ce. Vechile case au fost demolate începând cu 1965 și, mai ales, după cutremurul din 1977. O vreme, terenul a rămas un loc viran, până în 1982, când s-a vrut construirea unui bloc, iar hrubele au fost redescoperite. Au fost descoperite atunci pivnițe de piatră pe 2-3 niveluri în subteran, compartimentate în cinci trasee paralele, un sistem de aducțiune a apei prin olane ceramice din secolul XVII, ruinele unor clădiri ecleziastice, un cuptor de topire a aurului și monede din timpul domniei primilor voievozi ai Moldovei.

Vorbe și atât
Arheologii vremii au reușit să le salveze prin acoperirea cu o placă de beton, în așteptarea unor vremi mai bune. Se dorea încă de pe atunci amenajarea acolo a unui muzeu al Iașului, dar pe vremea lui Manciuc era imposibil. Primarul de atunci visa doar blocuri. Cubul care îi contrariază pe ieșeni trebuia să reprezinte luminatorul sălii ovale centrale a muzeului, după proiectul de atunci. Proiectul a fost abandonat, iar muzeul orașului a fost amenajat în strada Zmău. Periodic, se mai aduce în discuție refuncționalizarea hrubelor de la Cub și introducerea lor în circuitul turistic. Totul însă, se rezumă la vorbe și atât. Ruinele rămân să se ruineze în continuare.