Într-un roman SF, un personaj era contrariat de faptul că în arhivele unei planete vechi nu se găseau niciun fel de referiri la Pământ. Gazda îi răspundea senin că nimic nu e mai normal ca asta. Orice hârtie se distruge în timp. Poți face copii după ele, dar cine să mai țină minte limba în care au fost scrise hârțoagele alea? Iar dacă oricum nu le mai pricepi, la ce să le mai copiezi? Citind cartea în cauză ne-am dat seama că arhivele nu sunt făcute neapărat să păstreze, cât să îngroape. Când o hârtie ajunge într-o arhivă, acolo rămâne, neștiută de nimeni, până o mănâncă șoarecii. Sau până se găsește cineva care să se rătăcească pe culoarul respectiv și să o scoată iar la suprafață. În acel moment, lumea rămâne încremenită în admirație: „Io-te, dom’le, ce frumos! Ce aveam și habar n-aveam!”. Despre un astfel de document, unul dintre cele 2,4 milioane aflate în patrimoniul Bibliotecii Centrale Universitare, vom vorbi și noi azi.
Album cu planșe
E vorba de un album format din 50 de planșe, cu o copertă vișinie, cu cotorul legat cu un șnur roșu. Titlul, ștanțat cu litere aurii, cum se făcea pe vremuri, este „Extindere Biblioteca Centrală «Mihai Eminescu» Iași”. La anul se vor împlini 45 de ani de când a fost realizat și de asta vorbim și noi azi. Ce e cu el, ce trebuia să fie și ce a fost, până la urmă?
Fotografii cu macheta
Nu se știu multe despre acest album, în afara faptului că prezintă imagini ale machetei unui plan de extindere a bibliotecii, realizat în 1977. Nu e proiectul propriu-zis, realizat de Institutul de Cercetare și Proiectare. Acela se află probabil altundeva, la Arhivele Statului sau unde or fi ajuns actele fostului institut. Nu e nici tema de proiect, măcar. Doar un șir de fotografii ale machetei de polistiren, pregătite pentru a fi vizionate într-un cadru festiv.
Plan cu bătaie lungă
Motivul întocmirii proiectului este evident. Regimul comunist gândea pe ani buni înainte. Se apropia anul 1989, comemorarea a 100 de ani de la moartea „poetului nepereche”, Mihai Eminescu. Se planificau manifestări ample ocazionate de acest moment și era totodată un bun prilej pentru a inaugura vreo nouă ctitorie. Or, ce se putea potrivi mai bine decât tăierea panglicii unui sediu modern al bibliotecii? Nu a mai apucat să fie făcut. În 1981, România socialistă avea să intre pentru prima oară în istoria țării noastre în incapacitate de plată, fiindu-i imposibil să-și mai plătească datoriile externe. În 1986, a fost a doua intrare în incapacitate de plată, iar regimul însuși își începea alunecarea vertiginoasă pe toboganul istoriei. Nu mai erau bani pentru investiții „neproductive”. Abia se mai găseau bani pentru blocuri și pentru industria tot mai ineficientă. Cu greu s-au găsit, în acei ani, bani pentru construirea la Iași a actualei Case de cultură a municipiului din parcul Copou, deschisă în 1989 ca muzeu Eminescu. Extinderea bibliotecii nu se mai putea face, iar proiectul a fost lăsat la sertar. După noi, cu atât mai bine.
Blocuri de beton
În varianta sa maximală, proiectul de extindere a bibliotecii presupunea construirea a două noi corpuri. Unul, cu un aspect de zid format din blocuri de beton suprapuse, ieșite inegal în afară, urma să fie construit în continuarea aripii dinspre Păcurari a bibliotecii. Era ciudată ideea, pentru că nu se potrivea în niciun fel cu alura clasică a clădirii principale. În plus, strica simetria clădirii. Cea actuală, după cum bine știți, e formată din două aripi egale, cu o cupolă centrală. Prin poziționarea sa, noul corp ar fi dezechilibrat ansamblul, trăgându-l spre Păcurari. Efectul vizual, privind clădirea dinspre rondul de la Fundație, ar fi fost ciudat. De aproape, ar fi fost și mai și, dincolo de diferența de stiluri arhitecturale. Prin amplasarea sa, noul cop de clădire n-ar fi făcut altceva decât să mascheze biserica Sf. Parascheva din spatele bibliotecii. După modelul aplicat deja în cazul bisericii Sf. Dimitrie-Balș, ascunsă în spatele blocurilor de pe bulevardul Ștefan cel Mare, al bisericilor Vovidenie ori Sfinții Teodori, înghesuite după blocurile de pe Independenței, ori al atâtor altora.
Un turn în interior
Al doilea corp intenționat de proiectanți era încă și mai ciudat. Între cele două corpuri în V ale clădirii, imediat în spatele cupolei, urma să se ridice un turn după modelul Corpului C al Universității „Al.I. Cuza”. Iar turnul urma să se ridice deasupra nivelului cupolei, apărând ca o căciulă sinistră trântită peste aceasta.
Proiectul a murit și a fost îngropat într-o arhivă. De pe urma lui, a rămas doar un album. Proiectul de extindere e și el o pagină din istoria Iașului nostru drag. Din fericire, o pagină ce nu a mai apucat să fie scrisă.