Serbările comunelor ieşene organizate în fiecare vară de câţiva ani încoace sunt o adevărată mană cerească pentru soliştii de muzică populară autohtoni. Una dintre cele mai cunoscute interprete de folclor din zona Iaşului este şi Biatrice Duca, aceasta cochetând la un moment dat şi cu postura de realizator de emisiuni dedicate cântului şi jocului popular. Ca să ne facem o idee despre cum arată programul estival al unei soliste de talia lui Biatrice, a fost suficient să ne uităm pe contul său de Facebook. Aşadar: 19 august – concerte la Zilele comunelor Rediu şi Vlădeni, 20 august – Festivalul Muguraşii din Prisăcani, 30 august – nuntă Dorohoi, 1 septembrie – nuntă Zăpodeni, 2 septembrie – cumătrie Suceava, urmând ca pe 8 septembrie să participe la Ziua comunei Grajduri, iar pe 9 septembrie să fie prezentă la Ziua comunei Şipote. Practic, în 3 săptămâni, Biatrice este invitată la nu mai puţin de 5 concerte organizate de primăriile comunelor ieşene. Obositor, dar nu şi pentru Biatrice, care spune pe contul său de Facebook: „Acel moment când stai liniştită, vineri seara, în pijămaluţa ta cea mai comodă şi sună telefonul…La capătul celălat, un bunic simpatic te roagă să fii surpriză la botezul celei mai noi nepoţici. Cu drag şi bucurie, te echipezi corespunzător, la foc automat, desigur, şi te duci să bucuri oameni care te iubesc şi te aşteaptă”. Ei, când faci totul din pasiune, parcă trece mai uşor şi lunga vară fierbinte a concertelor electorale.