Specialiştii în marketing ar trebui să înveţe meserie de la Bianca Drăguşanu. Dacă în 2008 era o anonimă, iată că acum numele roşcatei atrage bani cu nemiluita. Sărind dintr-un scandal într-altul, Bianca a reuşit să se păstreze în atenţia presei şi să-şi asigure o viaţă liniştită, absolut moca.
În urmă cu şase ani, ziarul Click! a poreclit-o “sexy-brutăriţa”, datorită afacerii cu produse de panificaţie pe care a avut-o la Călan, cu fostul ei iubit, Nicu Braicu. Nimeni nu ştia cine e Bianca Drăguşanu la acea vreme. După ce Cătălin Botezatu a creat-o şi a şlefuit-o pentru showbiz, aceasta s-a ales cu porecla “Blonda lui Bote”, apoi a devenit “asistenta lui Dan Capatos” şi ulterior, pentru că a ajuns în braţele Prinţului, i s-a spus “Roşcata lui Cristea”. Iată că abia de vreo doi ani încoace Bianca Drăguşanu (31 de ani) a început să-şi folosească numele la capacitate maximă, iar asta pentru că a avut isteţimea să ţină pe jar atenţia publică, provocând sau aterizând în tot felul de scandaluri.
De-a lungul anilor şi până în prezent, actuala soţie a lui Victor Slav, cel puţin până la pronunţarea divorţului, a reuşit să-şi umple conturile cu sute de mii de euro, bani obţinuţi din proiecte TV, apariţii TV, contracte de imagine sau afaceri personale. Practic, Bianca are atâtea angajamente utile, încât abia dacă mai cheltuieşte bani pe mâncare, apă, benzină şi facturi la utilităţi. Apartamentul din complexul rezidenţial Emerald l-a achitat cu banii jos, strânşi în urma prezentărilor de modă, pentru că, aşa cum singură a recunoscut, nu se dă jos din pat pentru mai puţin de 5.000 de euro. “Nu e nici un secret. 5.000 de euro iau pentru o defilare în lenjerie intimă. Cine mă vrea, va trebui să dea banul. Dacă nu, vin îmbrăcată”,declara Bianca pe vremea când lucra la “Un show păcătos”.
Pentru prezentările de modă obişnuite, ea primeşte între 1.000 şi 2.000 de euro. Datorită contractelor de imagine, roşcata a ajuns să-şi pună extensii gratis, să se bronzeze gratis, să-şi repare dantura, să se îmbrace, să se distreze în club, să se opereze şi să se trateze fără bani.
Şi-a făcut nunta fără bani şi s-a îmbogăţit după divorţ
Pe 6 septembrie, Bianca şi Victor s-au cununat civil, iar pe 29 septembrie au ajuns în faţa altarului. Petrecerea de nuntă a avut loc la Ambasad’Or, în sistem barter. Şi nu doar localul, ci toate cele necesare petrecerii, pentru că după nuntă, în emisiunea lui Cătălin Măruţă, mirii nu mai conteneau cu mulţumirile către firme. Ersa Atelier a îmbrăcat-o în mireasă, iar Ego Men’s Fashion i-a dat lui Victor costumul de ginerică. Mâncarea şi băutura au fost sponsorizate, sponsorii fiind trecuţi pe meniu, iar pentru tort, Bianca a mulţumit cofetăriei Armand. Bodyguarzii, hotelul în care s-au cazat înainte de nuntă, limuzina, toate au fost pe ochi frumoşi.
Pe lângă toate acestea, Bianca a mai primit 10.000 de euro în cont de la PRO TV, singurul post TV care au avut dreptul să filmeze şi să difuzeze nunta. Iată că după cinci luni, Barbie şi Ken de România mai fac lovele şi pe tema divorţului. Ce-i drept, mai mult ea. Conform unor surse media, pentru o apariţie TV, Bianca cere între 1.000 şi 2.000 de euro, în fucnţie de importanţa scandalului pe care trebuie să-l dezbată.
Iată ce contracte, tarife şi afaceri are!
3.000 de euro – reclamă la extensii din păr natural, pe care, de altfel, le şi poartă zilnic. Acestea costă 820 de lei.
5.000 de euro – promovează reţeaua de saloane de bronzare TanTastic. Se bronzează moca oricând doreşte.
5.000 de euro – este imaginea cabinetului de medicină estetică al doctorului Kasem Abu Bakr. Acesta îi tratează gratis problemele la picioare.
10.000 de euro – a încasat de la Pro TV după ce şi-a vândut integral nunta postului din Pache Protopopescu.
4.000 de euro – este client fals şi PR al clubului Bellagio. Practic, este plătită să se distreze, să facă atmosferă şi să consume, pentru a atrage câţi mai mulţi clienţi în club.
6.000 de euro – a încasat în urma contractului cu firma Leonardo şi s-a ales cu încălţăminte gratis pentru vreo 3 ani.
2.000 de euro – Bianca a avut şi un contract cu o firmă de accesorii. Roşcata promova voalete, agrafe, flori de prins în păr.
8.000 de euro – a încasat de la firma de haine Atmosphere, contract care nu mai e de actualitate, dar în urma căruia Bianca a rămas cu dulapul plin de rochii. Acum are propria casă de modă şi creează rochii de seară.
10.000 de euro – a primit după ce şi-a vândut zâmbetul unei clinici de stomatologie din Timişoara.
1.000 de euro – primeşte în urma unei apariţii TV, iar acestea au fost cu duiumul, mai ales în urma divorţului de Victor Slav.