De ceva vreme, muzeele ieşene se află sub zodia matriarhatului managerial. Rar întâlneşti câte un bărbat care să aibă grijă de vreo casă memorială, muzeu sau conac din vechime. În schimb, femeile fac legea în zona gestionării vechilor zidiri. În fruntea lor se află Lăcrămioara Stratulat, influenta directoare a Complexului Muzeal Naţional Moldova, apoi la fel de notorie este Aurica Ichim, cea care a lăsat Muzeul Unirii pentru a prelua frâiele proaspătului Muzeu Municipal Regina Maria şi, nu în ultimul rând, Simona Ionescu, directoarea Muzeului Memorial Al. I. Cuza din Ruginoasa. Zilele trecute, cele trei graţii ale muzeologiei ieşene au fost protagonistele unor întâmplări ciudate. (pamflet)
Biroul directorial de la Palatul Culturii. Pe un jilţ care scârţâie discret se află Lăcrămioara Stratulat. Aceasta priveşte concentrată între filele unui dosar. În încăpere intră Aurica Ichim, plină de vervă.
Aurica Ichim: – Bună dimineaţa, Lăcrămioara! Nici n-a început bine ziua şi tu deja eşti cu nasul în hârtii?
Lăcrămioara Stratulat: – Nu sunt nişte hârtii oarecare. Am primit nişte pergament special din Egipt. Ia uite aici. Calitate, secolul cinşpe înainte de Hristos. Trag două – trei nări şi praful faraonic îmi inundă fiinţa cu savoarea şi beatitudinea anilor care…
Aurica Ichim: – Aoleu, iar prizezi mucegaiuri şi microbi din mormintele faraonilor! Ai devenit dependentă, zău aşa!
Stratulat mai aspiră adânc din foile cuprinse în dosar, apoi se lasă pe spătarul jilţului, satisfăcută.
Lăcrămioara Stratulat: – Ce să fac, chestia asta mă ajută să trec mai uşor peste neplăcerile vieţii sau dezamăgirile cauzate de prieteni…
Aurica Ichim: – Ce vrei să spui?
Lăcrămioara Stratulat: – De pildă, tu. M-ai lăsat baltă cu Muzeul Unirii, ducându-te la Muzeul Municipal. Nu-ţi mai plăcea să mă ai şefă sau de ce ai făcut asta?
Aurica Ichim: – Nu neapărat, dar am şi eu vise de mărire. Acum gestionez şi Galeriile Grumăzescu şi Muzeul Municipal, dar şi Galeriile de Artă Municipale. În curând, o să am în subordine mai multe muzee decât ai tu!
Lăcrămioara Stratulat: – Oh, trist orgoliu…
Se repede să deschidă iar dosarul miraculos, dar e oprită de Aurica Ichim.
Aurica Ichim: – Nu, n-o să te las să mai faci asta! Mai bine ascultă-mă, să vezi de ce am venit la tine.
Lăcrămioara Stratulat (oftând): – Bine, dar să nu mă ţii mult. Am nişte beciuri de vizitat la Cotnari.
Aurica Ichim: – Aoleu, te pomeneşti că…
Lăcrămioara Stratulat: – Nu, nu e ceea ce crezi. Chiar mă duc acolo în interes profesional. Hai, spune repede.
Aurica Ichim îşi trage mai aproape scaunul de biroul lui Stratulat.
Aurica Ichim: – Ştii, nu-mi place de fătuca aia de la Palatul lui Cuza de la Ruginoasa.
Lăcrămioara Stratulat: – Cum aşa, de Simona?
Aurica Ichim: – E tinerică, frumuşică, doctorandă. Mă cam enervează cu atâtea calităţi. Plus că are grijă de un palat aflat într-o zonă de vis. E prea mult. De ce n-o aduci, în oraş, să aibă grijă de vreo pianină de la muzeul tehnicii sau de vreo catrinţă de la muzeul etnografic?
Lăcrămioara Stratulat: – N-am cum, Simona Ionescu e un angajat bun, cu merite în activitate.
Aurica Ichim: – Ce merite? E drept, lucrează în condiţii periculoase, ţinând cont de bătăile anuale din Ruginoasa, dar nici alea nu mai sunt ce erau odată.
Lăcrămioara Stratulat: – Şi dacă o aduc la Iaşi, pe cine pun în locul ei?
Aurica Ichim: – Ia ghici?
Stratulat o priveşte cu ochi mari.
Lăcrămioara Stratulat: – Doar nu vrei să fii şefă şi la Ruginoasa?
Aurica Ichim: – De ce nu? Sunt expertă în Cuza! Am adus la înălţime Muzeul Unirii, urmează să mă ocup acum de Palatul Cuza!
Lăcrămioara Stratulat: – Îmi pare rău, dar nu sunt de acord.
Aurica Ichim: Ăsta e ultimul tău cuvânt? Bine! Lasă că ai să vezi tu! Am plecat, te pup!
Ichim se ridică nervoasă şi iese trântind uşa.
Curtea liniştită a Palatului Cuza din Ruginoasa. Pe o alee, oprindu-se pentru a mirosi câte o floare, se plimbă Simona Ionescu. În cale îi iese Aurica Ichim, ducând cu ea un bagaj voluminos.
Simona Ionescu: – Doamna Ichim, ce surpriză! Cu ce ocazie pe la noi?
Aurica Ichim: – Off, Simona dragă, vin cu o rugăminte la tine. N-ai putea să-mi dai o cămăruţă în palat, în care să stau câteva zile? Lucrez la o lucrare ştiinţifică şi am nevoie de linişte.
Simona Ionescu: – Sigur că da. Îţi ofer chiar biroul meu! Eu plec în concediu câteva zile.
Aurica Ichim: – Super! Amicul nostru Cuza îţi este recunoscător. Eh, câte amintiri avem împreună, nu?
După două săptămâni. Simona Ionescu bate împacientată la uşa propriului birou.
Simona Ionescu: – Doamna Aurica, deschideţi, e luni, trebuie să-mi încep munca!
Uşa se deschide brusc şi Aurica Ichim, deghizată într-un mascat bătăuş specific locului, iese cu o bâtă noduroasă pe care o agită în aer. Simona Ionescu ţipă şi o ia la fugă. În spatele ei, Ichim îşi scoate masca şi o priveşte amuzată.
Aurica Ichim: – Ţi-am tras clapa, delicato! Nu eşti făcută pentru sălbăticia din Ruginoasa. De acum înainte, eu voi fi stăpâna palatului! Dragă prinţe Cuza, doar nu credeai că ai scăpat de mine atât de uşor. Diseară te aştept în dormitorul princiar. Vorba aia, unde-s doi, puterea creşte!