Fost prezident la fotbaliorii din Copou, fost mărunt dezvoltator imobiliar, Nicu Lulu a ajuns acum simplu slujbaș la familia Deanu, ăia de au castel la Breazu. Ei, acest Nicu Lulu, despre care nu știm cu ce se ocupă exact la business-ul cu castelul, are o mare calitate: e obedient și lingușitor. Și tot postează pe FB evenimentele de la respectiva crâșmă. Foarte bine, am zis, poate asta e chiar în fișa postului. Dar când am văzut, chiar zilele trecute, o postare în care promova un articol în care era lăudată odrasla familiei Deanu, ne-am prins. Rolul lui Lulu e foarte bine stabilit în organigramă. El este șeful departamentului: „Șefu’ era să aveți o scamă!”. Ce să spunem, destin trist pentru un tip care se credea, odată, mare sculă în lumea fotbalistică.
Vrea să profite de bruma de notorietate: În cele două asociații care militează, și foarte bine fac, pentru construcția autostrăzii Moldova – Ardeal, sunt unii care își fac planuri de mărire politică. Asta nu știm cât de bine e. Adică, urcați pe valul notorietății cu acest demers de construire a autostrăzii, unii vor să profite de prilej și să intre în politichie. Sunt câteva nume care lasă de înțeles că vor face acest pas. Dar unul sare în evidență. Deocamdată îi dăm doar semnalmentele: bărbat între două vârste, cărunt, cu dese apariții radio-televizate, bun de gură. Cu informațiile astea puteți face un portret-robot. Noi îi știm și numele și prenumele, dar îl mai ținem sub supraveghere, iar în săptămânile viitoare îi vom face, public, reclamă. Dacă tot vrea politică, să primească un impuls și din partea noastră.
Fete zurlii și zglobii: La instituția ce-și zice de cultură dintr-un cartier de pe deal, se întâmplă lucruri stranii. Acolo, în prim plan, există o așa zisă trupă de teatru. Acum, n-o să ne dăm noi cu părerea despre actul artistic. Dar despre alte acte, am tot auzit povești. Cică sunt acolo niște fătuci zurlii, care se dedau la tot felul de prostioare. Încă n-avem confirmarea audio-video, deși recunoaștem că lucrăm la asta, că altfel le-am fi dat în vileag. Fetele astea se ocupă cu treburi necurate, la limita legalității. Mai multe vă vom spune când vom intra în posesia dovezilor, dar probabil că deja ați cam înțeles despre ce este vorba. Rămâne doar să vi le prezentăm, pentru că, nu-i așa, noi ne respectăm întotdeauna promisiunile făcute cititorilor.