Cu ce-și mai ocupă timpul liber o fostă stea, născută speranță și moartă talent, a politichiei locale? Păi, își ia o prietenă și se duce la film, la o comedioară de week-end. Personajul cu pricina este d-șoara advocat Ancuța, fostă consilieră locală de la partidul lui domnu’ Dan și-apoi independentă. De-un an și câteva luni, d-șoara advocat Ancuța a reintrat în anonimat. A ieșit din politică și din viața publică și, deși a tatonat îndelung terenul, n-a mai reușit să se transfere la liberarii din Podu ăl Roș cu care tot negocia. Ce să spunem, nasol de tot, ne pare rău de destinul politic frânt, însă s-a adeverit ce noi tot i-am spus cu luni avans. Mai bine să se refugieze în muncă, căci, nu-i așa, meseria e brățară de aur.
Neagă transferul, dar o fi sinceră? Că tot vorbeam de transferuri de senzație pe scena politică locală. Tot noi vă povesteam, acum câteva luni, că d-șoara deputat Coconette de la usereu ar cam avea gânduri de ducă spre liberari. Ne-am luat cu altele când, zilele trecute, ce ne-a fost dat să vedem? O postare a deputatei Coconette prin care infirma zvonurile privind o trecere la gălbejiții din parlament. Mda, acum ce să mai zicem, știți și d-voastră, dragi cititori, cele două proverbe românești: „nu iese fum fără foc” și „cine se scuză se acuză”? Este exact situația d-șoarei Coconette. O să urmărim subiectul, că pare interesant, și vă ținem la curent cu evoluția lui. Mai ales că ultimele sondaje electorale arată că usereu e în picaj la intenția de vot a populației.
Două posturi la cinci candidați: După valul recent de pensionări de la polițarii ieșeni, în sfârșit, au fost numiți doi interimari: șeful ăl mare al ipejeului (adus de la Boston, din județul vecin de la nord) și adjunctul său. Ambii vor sta în aceste posturi doar juma de an până când se vor face numirile definitive. Unii zic că ăștia doi vor fi montați definitiv pe posturi, alții susțin că cărțile se fac pentru alți doi polițari mari, ambii din Iași. Se trag sfori, se pun proptele la minister pentru ca cele două posturi să ajungă la ei. E o mare, mare problemă. Sunt două posturi, avem deja doi interimari și, pe lângă ei, încă trei polițari ieșeni tânjesc să le ocupe. Grea problemă, doar două posturi și cinci pretendenți. Hai că-i urmărim și vă informăm.