A început pelerinajul. Înainte de Paști și după, mai marii politichiei locale au făcut vizite repetate la reședința mitropolitană, căsuța în care locuiește ăl dintâi preot la Moldovei și Bucovinei. Oamenii au căutat binecuvântare, dar nu din aia de sărbători, ci din aia pentru alegeri. Adică, speră ei, cu ajutor de la Cel de Sus să scoată un scor cât mai bun în alegerile europarlamentare. Pe de altă parte, mulți caută sfaturi și încuviințarea în acțiuni de la cel mai mare părinte. Deh, vechile metehne din politică au rămas mai prezente ca niciodată. Există impresia că rânduiala, inclusiv în politichie, se obține doar dacă înainte se face o vizită pe Ștefan cel Mare, la palatul acela impunător. Acum, nu știm ce sfaturi dă părintele, însă cum îi poate, oare, mulțumi pe toți, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga?
Politician nou cu metode vechi: Încurcate mai sunt căile alegerilor. Cea mai impetuoasă candidată, Grigorița Dudoran, independentă de felul ei, are și cei mai impetuoși susținători. Printre aceștia, se află și un advocat controversat (rău de tot!), participă la emisiuni (televizate sau pe bloguri) cu tot soiul de pseudo-jurnaliști. În fine, înțelegem că e disperată să culeagă câteva voturi de pe ici-colo, totuși ar trebui să țină sus standardul. Cum rămâne cu „omul nou”, „independentul” și omul anti-partide dacă, pentru a-ți căpăta notorietatea, te folosești de aceleași mijloace pervertite în ultimul timp de politicienii clasici. În fapt, toată campania Grigoriței este un vărzete, un amestec ciudat, un amalgam fără sens. Înțelegem că n-are paralele, însă ar trebui să țină cât de cât o ștachetă.
Își dau la gioale pe sub masă: Chiar dacă e strânsă competiția, credem că am găsit câștigătorul la titlul de cel mai ridicol politician local. Fănică francezu’ de la peneleu a intrat într-un soi de dialog online cu cei de la usereu din care a ieșit la suprafață doar penibilul. Le-a lipit Fănică niște afișe, ăștia au replicat cu un banner uitat de liberali pe stâlpii unei comune din județ. Și s-au înțepat și ironizat pe Facebook, și-apoi s-au gratulat și s-au felicitat reciproc. De fapt, din tot acest dialog de la distanță reiese faptul că peneliștii nu-i halesc deloc pe cei de la usereu. Or, în condițiile astea, așa zisa alianță pe care au anunțat-o se prefigurează a fi un dezastru chiar mai mare decât pe vremea cedereului. Ăștia se ceartă deja din opoziție, măcar ailalți erau la butoane.