Don Costello, ăsta de se crede șef peste liberarii ieșeni, s-a pus rău cu o mare parte a colegilor de partid, de toate rangurile. La București nu e deloc apreciat de ștăbărime. Cu presa locală are o relație subțire rău. El însuși este extrem de superficial. În aceste condiții, nu că ar fi contat, Iașul a fost șters de pe harta liberarilor. Păi, au primar la Botoșani, primar și șef de CJ la Suceava, primar la Roman, Piatra Neamț, Bârlad etc. Adică, în mai toate județele Moldovei, liberarii au câteva posturi cheie, influente. La Iași, n-au nimic. Iar șef peste liberari, acum un an la alegerile locale, a fost același don Costello. Colegii acestuia sunt exasperați că metodele de lucru ale acestuia nu s-au schimbat deloc în ultimul an. Și se tem că peste trei ani o să mai prindă fix doar praful de pe tobă. Adică, nimic.
Un puștan din politică și-a luat nasul la purtare: Flăcăul ăsta de a inexistentul partid 4 Iași, mister Andrușca Postolaș, și-a tras aere de vedetă. Cică și-a făcut el singur bilanțul de un an de când e conțilier local. Și le cere internauților să-i dea note pentru prestația din consiliul local. În schimb, când e solicitat de presă, Postolaș refuză interviul. „Nu e momentul. Vă spun eu când e cazul”. Hopa!. Bă, băiatule, tu la presă răspunzi când te-ntreabă ei, nu când vrei tu. Până una-alta, ești ales al poporului și trebuie să-i dai socoteală. Pe Facebook, așa cum îți place ție, dar și prin presa tradițională. Oricum, ne agităm de pomană. Ăsta e unicul mandat de ales pe care o să-l pupi vreodată, așa că bucură-te de următorii trei ani în conțiliu. Vor fi ultimii în serviciul public.
Un ministru s-a jucat cu pozele pe Facebook: Cum le învârte viața pe toate. Onor ministrul nostru de la București, domnul TT, își cam luase adio de la viața din Capitală. Acum fo’ câteva zile postase pe propria-i pagină de FB niște poze cu biroul de reftor al universității din Copou. Mulți au sărit să-l compatimească, alții i-au urat un cald „bun venit acasă”. Că domnul TT reintrase în cărțile guvernării, ne-am lămurit câteva zile mai târziu când a public o altă galerie foto, de această dacă cu biroul său de la ministerul giustiției. Atunci ne-am dat seamă că TT va rămâne ministru al giustiției. Iar postul de reftor va fi pus pe „așteptare”. Va reveni la el mai târziu. Sau niciodată. Dar despre asta vorbim tura viitoare.