Ca să beneficieze de pensii uriașe, o groază de milițieni au ieșit la pensie, săptămânile trecute. Chiar în frunte cu adjunctul și cu șeful de inspectorat milițienesc. Aceștia doi, dar și ceilalți proaspăt pensionari, vor beneficia de pensii babane de câteva mii de lei. Acum, noi avem o mare întrebare: din rândul tinerilor pensionari milițieni face parte și Mandolin Țărănistu’? Ăla de-a fost purtător de vorbe la inspectoratul cu princina. Întrebăm pentru că l-am văzut zilele trecute, într-o dimineață, în autogara din Păcurari. Era îmbrăcat cam ca un valutist și se trăgea de șireturi și șoferii de autobuz. Să fi ieșit la pensie Mandolin și să se fi transformat în investitor în transporturi? Așteptăm răspunsul pe adresa redacției.
O companie ca o fortăreață: Greu de spus cu ce se ocupă cei de la AquaChioara. Boierii de acolo au pus la punct un sistem inexpugnabil, mai ceva ca o fortăreață de pe vremuri sau ca o unitate militară din zilele noastre. Deși anunță investiții din fonduri europene de ordinul sutelor de milioane de euro, cei de la AquaChioara nu justifică lucrările care merg teribil de prost, întârzierile în execuție sau sistările de apă potabilă, cartiere întregi, în zilele caniculare. Monopoliști prin excelență, cei din companie devin pe zi ce trece tot mai opaci. Un soi de stat în stat, fără a fi obligați să dea socoteală nici acționarilor, nici clienților, nici presei locale. Situația cică a intrat și în atenția unor personaje care vor să facă acolo un pic de lumină. Stăm pe fază și vă ținem la curent.
Luptă electorală în grupuri de FB: Sunt câteva grupuri pe FB ai căror administratori se iau prea în serios. În primul rând, este acea denumire de grup „Ești din Iași dacă…”. Problema mare e că sunt patru grupuri cu această denumite, unul mai „oficial” decât celelalte. Astfel, cele patru grupuri au 56.000 membri, 29.000 membri, 4.000 membri, respectiv 500 de membri. Există evident o mare rivalitate mai ales între primele două ca număr de membri. Administratorii iau totul prea în tragic, aplică o cenzură la sânge, exclud pe cine nu le convine. Explicația? Deoarece au zeci de mii de membri, există un interes inclusiv politic. Oamenii politici cred că pot băga idei pe aceste grupuri care ulterior să conteze în bătălia electorală. Oameni buni, sunt supralicitate aceste grupuri!