O doare efectiv la bască. Mai are trei ani de mandat ca senator, banii îi curg gârlă și de la Parlament și de la cabinetul notarial. Așa că madam July Sclipici își continuă liniștită baia de mulțime. Săptămâna aceasta a fost la Râșnov, sus la munte la răcoare, cu o trupă de studenți ieșeni cărora le-a plătit sejurul la festivalul de film de acolo. Așa că madam senator a învățat repede cum să se miște pe scena politică: populism cât încape, niște acțiuni cu impact media și fapte concrete cât mai puține. Păi, în condițiile astea, madam July Sclipici va fi parlamentar pe viață. Are un potențial incredibil. Noi, restul, prostim rămânem cu aceleași prostii pe creier: autostradă, locuri de muncă, dezvoltarea comunității.
Coconette face figurație în stradă: Hilar de-a dreptul. Domnișorica deputat Coconette ieșit pe stradă, prin Nicolina, să vorbească cu oamenii. Oficial, a coborât din înaltul tribunei parlamentare la talpa țării care să vadă ce le cer oamenii useriștilor. Ieșire lui Coconette a fost acompaniată de vreo 4-5 figuranți de la usereul local. Acțiunea a durat fo’ juma de oră în parc, flăcăii și domnișorica au urcat pozele pe Facebook și cu asta basta. Marea acțiune politică de consultare cetățenească s-a încheiat și alta n-a mai avut loc. Păi, asta e cam sfârșitul domnișoară Coconette. Singura matale șansă ar fi o salvare in extremis de la liberari. Dar și ăștia-s flămânzi și nu cred că ți-ar ceda un loc eligibil. Nasol de tot.
Hopa! S-a îndrăgostit nebunește de el însuși: Infantil. Cam așa este comportamentul din ultimul timp al consilierului local liberar Fane Ignațium. Pune poze pe Facebook de la parade, ne anunță că sărbătorește imnul, își pune tăblița cu numele său din plenul Consiliului. Numai gesturi puerile, naive. Păi, coane, a început și ție să-ți placă postura de om public și-ai căzut în beția autoadmirației. Dar, te-anunțăm, nu de asta te-au trimis ieșenii în Consiliul Local. Ci să le reprezinți interesele. Pe de altă parte, ce pretenție poți avea de la liberari când te gândeți că lista de consilieri a fost întocmită ca la loterie, cu cine a adus cele mai multe semnături, dar fără nicio condiție de performanță, compentență sau meritocrație.