Trei lucruri tari din tabăra useriștilor locali. Unul la mână, d-șoara Coconette vrea să candideze, în vară, la șefia națională a partidului. Doi: conțilierul Postolaș care abia intrase în usereul ieșean, scârbit de situația din filială, își pregătește ieșirea din politică. Adică, vrea să termine mandatul de ales local și-apoi să-și vadă de business-urile lui. Că prea pierde o groază de bani cu politica asta. Și, în al treilea rând, sinatorul Ban Scurtu este tras și el pe linie moartă. A fost umilit la alegerile municipale, pe care le-a pierdut din cauza jocurile de culise. Însă, încă înghite pentru că are un scop precis: mai vrea o tură în parlament. Hm, ce să spunem, vorbim despre o filială care șade pe-un butoi cu pulbere, iar scânteia poate veni oricând.
Partid politic dispărut la Iași: Într-o discreție absolut deplină. Așa funcționează filiala locală a celui mai nou partid politic, Minus al fostului premier Momoloș. Deși mai sunt doar câteva luni până la primele alegeri, băieții de la Iași ai fostului premier se adună greu. Cică ar fi câțiva flăcăi și fete, dar nu-i știe nimeni exact. Șef, cel puțin interimar, ar fi o femeie. De îndată ce l-am aflat, am și uitat numele acesteia. Deci, nici vorbă să fie cineva cunoscut, cu notorietate. Ci o anonimă. Dar atât de anonimă de n-o știu nici măcar colegii de alianță. Mda, ciudat mod de a face politică la nivel înalt. Suntem curioși dacă până la alegerilor locale de anul viitor reușesc să convingă, probabil niște oameni de pe stradă, să candideze pe listele lor de consilieri.
Interesul poartă fesul: Nu putem să ne abținem să nu-l tragem puțin de mânecă pe d-nul consilier giudețean Langă. Cât a fost șef la o importantă instituție a conțiliului, unde încasa un salariu baban, d-nul conțilier Langă mima opoziția la ședințe. De când a fost demis, e mare disident. A prins grai și transmite săgețele pe Facebook. Oricum au efect zero, dar vorbim de principii aici și de caractere. În schimb, dânsul s-a oploșit recent în conducerea firmei cu tramvaie și autobuze. Ei, de aici nu face niciun fel de opoziție, deși filiala municipală a liberarilor, din care face și el parte, este la cuțite cu actuala conducere municipală. Ce vrem să spunem, de fapt? Că, la d-nul Langă, interesul poartă fesul. Hai noroc și la mai mare.