Este incredibil tupeul derutatului Văru Jan. După ce că în acest buget național Moldova în general și Iașul în special sunt trecute iar la coada alocărilor de fonduri, acest derutat se laudă pe pagina sa de Facebook de câte intervenții a făcut. Dom’le, dar ai curaj, nu glumă! În campanie i-ai prostit cu alegători susținând că matale ai adus camioane cu bani la Iași, acum continui transmiterea acestor mesaje mincinoase. Adevărul este că Iașul este iarăși ignorat la alocarea sumelor bugetare, iar dezvoltarea întârzie să apară în acest colț de Românie. Bineînțeles că asta nu te va dezarma, iar peste trei ani jumătate vei veni din nou să ceri votul calicilor de moldoveni. Până atunci, ședere plăcută în confortabilele bănci ale Parlamentului!
Iacă pozna! Cuconette, pe post de dădacă: Știrea că un sinator usere a adormit la discuțiile despre buget din Parlament o știți deja. De fapt, au circulat și vreo două filmulețe cu individul surprins în flagrant. Haios e că a doua zi, când prezidentul Santa Klaus s-a adresat celor două camere reunite ale Parlamentului, respectivul sinator nu a mai fost lăsat singur în bancă. Vecină de pupitru i-a fost derutata ieșeană Cuconette. Așa-i că le-a fost frică să nu facă sinatorul o nefăcută și să adoarmă când prezidentul cuvânta? Și ce soluție au găsit? Au trimis-o pe sexoasa Cuconette, să-i țină simțurile treze. Bună strategie, nimic de spus.
Controversele politice le prind bine la funcție: Cei mai mari beneficiari ai controverselor politice ale momentului sunt, la Iași, câțiva profitori liberari care au rămas bine înfipți în posturile lor, la deconcentrate. Cu toate aceste dezbateri, noul Guvern n-a reușit să se descotorosească de directorii liberari care de patru ani stau cocoțați în posturi, mâncând lefuri babane fără să facă mare lucru. Printre beneficiari, deși e, poate, cel mai puțin antipatic, se află și prifectul nostru. Propulsat în funcție de săgeata liberară, tânărul Grig a încercat să rămână imparțial. Iar efortul îi este răsplătit, el câștigând din decembrie anul trecut și până în prezent câteva săptămâni de oxigen.