Cum mulți bănuiesc, dar puțini știu exact, sunt personaje foarte importante din târg care se implică în conducerea orașului și a județului. Adică, la chestiuni extrem de importante, cuvântul lor cântărește greu în luarea unei decizii. Unul dintre aceste personaje este locatarul din biserica aia mare din Centru, cel mai înalt în grad părinte. Al doilea, este cel mai tare afacerist din târg, „regele mall”. La chestiuni strategice, inclusiv la numiri sau demiteri de directori mari, „regele mall” se implică și el direct. Ca la luptele de gladiatori de pe vremuri, ține degetul în sus dacă e de acord cu respectivul director sau degetul în jos dacă vrea mazilirea lui. Însă, la una dintre cele mai importante mutări de directori petrecută recent, avizul consultativ al „regelui mall” a fost ignorat. Hm, stăm pe fază să vedem ce s-a întâmplat de cuvântul nu i-a fost ascultat.
Zâzanie în Podu ăl Roș: La liberarii din Podu ăl Roș s-a ajuns în ultima fază de răzbel. Gruparea lui don Costello acuză gruparea lui Marusică de derapaje în media. Gruparea lui Marus îi acuză pe cei ai prezidentului Costello de blat cu inamicul public numărul 1. Domn profesor Hoprea se dă mare opozant și emite comunicate pe bandă rulantă, ca ciorbele de la autoservirea Gării. Ca nebunia să fie maximă, fostul prefect stripper își face de cap, dându-se în stambă pe la televiziunile care-l mai acceptă. În toată această panaramă generală, sunt câțiva șmecherași care-și văd liniștiți de afacerile cu statul. Acum lucrăm la întocmirea listei, la administrarea probatoriului, iar în curând vi-i dăm pe toți în vileag.
Discuții la ceas de seară: În plină dispută pe salarii, pe legile justiției, pe sănătate și pe educației, ce credeți că făceau miercuri noaptea, pe Facebook, trei persoane importante din Iași? Un consilier județean, un fost prefect și un fost șef de casă a sănătățurilor comentau rezultatele la tenis înregistrate de fetele noastre la Doha. Bine că nu fumau, vorba bancului. Deci oameni întregi la scufiță, cu toate țiglele la casă, altă preocupare n-aveau decât aceea de a face pronosticuri sportive. O să spuneți că erau în timpul lor liber. Corect! Dar, frate, nu vă exhibiționați în online. Ce-or să spună alegătorii voștri, voi ar trebui să lucrați și-n somn, nu să stați la pronostic la fel ca pensionarii din Podu Roș.