Cine nu se bucură când se mai ridică o coșmelie cu multe apartamente? Unii, că fac credit și se mută în casă nouă. Alții, că fac punga groasă de la capacul mare, c-așa-i în imobiliare. Unii că vând materiale de construcție, iar alții că prestează pe șantier și-și câștigă mălaiul ca să-și ducă traiul. V-ați prins deci că economia duduie când se face un bloc. Ei așa duduie și pe o străduță din Copou, care dă în Sărărie.. Numai că a duduit așa de tare că s-a zdrobit bunătate de asfalt întins pe drumul cu pricina. Așa că ne-am ales cu cele mai proaspete gropi din oraș. Cică dezvoltator e nepotul unui fost subprefect pus de liberari acu hăt mulți ani. Și dacă-i nepot, ce? Tre’ să bubuie asfaltul pe unde-i trece macaraua?
Se coace schimbarea lu’ Diminutivu’? Cică e supărare mare la Tuniversitatea din dealul Copoiului, mai ales printre votanții Uni-rektorului Diminutivu’ Tudor. Creierele înalte ale orașului s-au prins că ceva nu e în regulă. Adică, într-un an de când l-au făcut rege, Diminutivu’ s-a exercitat doar câteva luni. La început, s-a dat lovit și supendat vro 5-6 luni că avea un mandat de terminat la cea mai înaltă curte, mai înaltă decât aia de casație. Acum, iar, s-a suspendat că s-a făcut ministrul doamnei legate la ochi, dar posesoare de balanță. Carevasăzică, multe luntre, dar rezervate numai pentru el. Cică supărații, și nu-s puțini, gândesc acum un plan să rezolve treaba. Cum nu toți sacii sunt în căruță, vor Uni-rektor nou cu program actualizat, că se anunță vremuri grele.
Servicii de lene la Icege: Tot mai multă lume ne spune că e tare supărată pe serviciile prestate de instalatori. Reclamația de top se referă la faptul că aceștia sunt aroganți din cale afară. Mai ales cei care se ocupă de centralele termice de apartament. Dacă-l suni, de exemplu, pe un meșter de la Icege, îți vorbește de parcă l-ai deranjat. Că, adică cum îți permiți tu să-l suni și să-i zici să vină mai repede, cam așa ceva reiese din atitudine. Asta deși ai contract de service cu ei. Începe abureala că trebuie programare, că azi, mâine și săptămâna viitoare nu poate. Totul se transformă într-un dialog fără sens între IQ-ul tău normal și softul de maimuță al arogantului care își odihnește creierul. Lenea e cucoană mare, dar nu face casă bună cu meseria. Vom veni acuși un ghid despre cum să procedați cu gușterii ăștia.