Dinu Maxer (42 de ani) are cu ce se mândri! Are o soție frumoasă care atrage toate privirile, dar și un băiețel năzdrăvan, în vârstă de șapte ani. Dinu câștigă bani ca solist și compozitor, iar Deea face show-uri de pomină la chefuri, unde dansează din buric, dar și cântă.
Dansurile orientale sunt la mare modă și în România! Și solista Deea Maxer (27 de ani) s-a reprofilat de câțiva ani, fiind foarte solicitată la petreceri. Ea ne-a vorbit despre programul susținut, dar și despre tariful solicitat: “Prețul unui spectacol pe care îl fac este public, mai exact 500 de euro pe oră. Spectacolul este bine împărțit. Intro-ul este cu aripi cu LED-uri, pe întuneric, am fost prima care a adus aceste aripi în România, ca mai apoi să fie preluate și de alte dansatoare. Apoi cânt câteva piese, dansez coregrafii cu evantaie orientale, baston sau isis wings de diferite culori. Schimb costumele des, mă costa sute de euro. Ținutele le-am cumpărat din vacanțele petrecute în Egipt, Dubai sau Turcia, dar cele mai multe le fac la comandă, sunt unice”, a declarat ea, pentru Click!
Dar, pe lângă dansuri, ea susține și recitaluri: “Eu dansez și cânt muzică orientală. Ca idee show-ul meu include doar muzică cu piese pe care le cânt în turcă, arabă și română. Cânt cover-uri orientale preluate de la cântărețe din Liban, Egipt sau din Dubai. Lucrez la acest show de zece ani și l-am adus împreună cu Dinu la un nivel de care sunt mândră. Pe această nișă nu mai există nimeni, așadar show-ul este unic. Sunt mândră că am fost singura aleasă de ambasadoarea Libanului în România pentru a dansa la o petrecere privată, la care au venit mai mulți ambasadori ai țării arabe, organizată de ea”.
(sursa: Click)