Hotel Traian. Podul feroviar de la Ungheni. Palatul Roznovanu. Mitropolia. Palatul Braunstein. Ce au toate acestea în comun? Sunt construcții reprezentative pentru Iași, de care puțini ieșeni pot spune că nu au auzit. Prin „puțini”, înțelegem nou-născuții și copiii din creșe, pentru că nu ne putem imagina că există vreun ieșean mai vârstnic de trei ani care să nu fi auzit măcar de ele. Dar nu e singurul lor punct comun. Mai e unul, iar despre acesta vom vorbi și noi în continuare. Hotelul Traian și podul de la Ungheni au fost proiectate de Gustave Eiffel, autorul celebrului turn din Paris. Sediul Primăriei a fost proiectat de austriacul Gustav Freywald. Tot el, împreună cu alt vienez, a proiectat și Mitropolia. Palatul Braunstein este opera lui Hermann Clejan, arhitect evreu, cu studii în străinătate. Am mai putea da sute de astfel de exemple, de clădiri reprezentative pentru Iași, dar care au fost realizate de străini. Palatul Culturii este unul dintre puținele monumente ieșene de care putem spune că e opera unui arhitect român. Dom’le, dar chiar suntem tâmpiți? Nu putem face nimic de capul nostru? De ce? Asta vom încerca să aflăm în continuare.
Nu sună bine
Nu suntem naționaliști, în sensul extremist al termenului. N-avem nimic cu alogenii care au ajuns să muncească aici. Felicitări și la mai mare. Dacă ați venit la Iași, înseamnă că a fost nevoie de voi. Dar totuși, parcă ne zgârie cumva să tot auzim că nu avem capacitatea de a construi Spitalul Regional de Urgențe sau autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș pentru că nu avem specialiști locali. Așa că ni se recomandă străini. Nu e nimic rău în asta, în principiu, bineînțeles. Dar tot nu sună bine.
Context istoric
În secolul XIX, când au fost făcute lucrările de construcție la monumentele pe care le-am enumerat, arhitectura și ingineria erau încă la început la noi. De fapt, un fel de a spune. Prima școală tehnică din România a fost fondată de Gheorghe Asachi chiar la Iași, în 1813. Să spunem totuși că în decurs de 60 de ani încă nu erau mulți ingineri și arhitecți capabili, deși ni se pare destul de puțin probabil. Dacă nu aveam arhitecți, era normal să apelăm la străini, mai ales la lucrări complicate. Podul de la Ungheni a fost construit după planurile lui Gustave Eiffel, în 1877. Totuși, proiectul austriac al Mitropoliei a fost la început un eșec. Lucrările au început în 1833. Din varii motive, s-au prelungit. În 1857, bolta centrală, care trebuia să susțină o cupolă ca a bisericii Sf. Sofia din Constantinopol, s-a prăbușit. Proiectanții austrieci greșiseră pe undeva. Proiectul a fost refăcut în 1880 de un arhitect bucureștean, Alexandru Hristea Orăscu, care a înlocuit cupola cu un acoperiș în două ape. Cel de acum. Care nu s-a mai prăbușit. Deci, în aceeași perioadă cu proiectarea de către un francez, Eiffel, a podului de la Ungheni, românii noștri puteau proiecta o mitropolie. Bun, dar poate nu eram buni la lucrări de artă precum podurile feroviare. În fond, tot Eiffel a proiectat și podurile metalice ale căii ferate Ploiești – Predeal. Tot cu Eiffel s-a negociat inițial și construirea podului Carol I de la Cernavodă. Până la urmă totuși, podul a fost proiectat de gălățeanul Anghel Saligny, care a fost perfect capabil să proiecteze cel mai lung pod din Europa acelor vremi și al treilea ca lungime din lume. Deci, parcă n-am fi chiar tâmpiți, nu?
Avem „vârfuri”
Pentru incapacitatea noastră de acum există mai multe explicații posibile. Se poate spune că arhitecții români sunt precum cartofii: partea cea mai bună e în pământ. Altfel spus, generația de aur a arhitecturii românești a apus, iar acum au rămas pe piață numai tolomaci. S-a dus Saligny, a murit Petre Antonescu și nici Grigore Cerchez nu mai e printre noi. Nu prea suntem de acord cu asta. Stejarii Country Club, o lucrare socio-culturală modernă splendidă, îi are ca autori pe Adrian Cristescu și Sorin Ciomartan. Parcă sună a nume românești, nu? O altă lucrare, de resturare, a vizat Caruselul Cărturești din București. Autori? Patru femei arhitect. Toate, românce. Doi români au proiectat amenajarea interioară a restaurantului „Alt Shift” din Berlin, un local care se bucură de un succes enorm. Și nu e vorba de români emigrați în Germania. Cei doi au cabinete în București. Deci școala noastră de arhitectură nu scoate proști pe bandă rulantă.
Pregătire profesională
Nici emigrarea forței de muncă nu e un răspuns satisfăcător. Nu au plecat din țară foarte mulți arhitecți. Unul bun își găsește oricând contracte aici. Nu mai vorbim de inginerii constructori, care sunt vânați încă de pe băncile facultății. Nu se poate spune nici că arhitecții noștri ar fi depășiți, iar cei străini ar fi mult mai la curent cu ultimele realizări și descoperiri în domeniu. În medie, un arhitect european face 38 de ore de pregătire profesională anual. În România sunt doar 24 de ore. Puține? Da, față de 100 de ore în Spania. Multe, față de Turcia, unde sunt zero. La egalitate cu Franța, Cehia. Luxemburg sau Portugalia. În plus, la noi pregătirea profesională e gratuită. La alții, costă între 200 și 600 de euro.
N-avem bani
Și atunci? Noi am zice că absența românilor din lucrările de anvergură are o altă explicație. În primul rând, forța financiară. În România nu există multe cabinete de arhitectură și proiectare care să poată prelua lucrări mari. Înainte de 1989, exista Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene, care a proiectat cea mai mare parte a drumurilor, porturilor și aeroporturilor construite în perioada comunistă. Și-a continuat existența și după 1989, sub numele de IPTANA SA. Anul trecut însă, a intrat în insolvență, cu datorii de 35,5 milioane de lei și salarii neachitate de 4,5 milioane de lei. Nici firme de construcție care să aibă suficient capital pentru a-și asuma construirea unei autostrăzi nu prea avem. „Baronii asfaltului” pot realiza un drum județean sau chiar unul național, dar pentru o autostrdă trebuie mult mai multe utilaje și mult mai mulți oameni. Până strângem experiență și bani lucrând pe lângă marii monștri internaționali ai construcțiilor, părem a fi condamnați să ne bazăm pe străini. Proști nu suntem. Banii ne lipsesc. Ghinion, cum ar spune șeful statului.