Începutul de primăvară aduce la Palas evenimente de la care nu trebuie să lipsești. O defilare de modă atipică, unde modelele vor demonstra că fericirea este o alegere, nu o întâmplare, și că totul este posibil, dacă îți dorești.
Sâmbătă, 7 martie 2020, vă așteptăm în Atriumul Palas la un eveniment inedit și emoționant. Atitudinea, perseverența și dorința de a face acel lucru care pare imposibil sunt doar câteva dintre caracteristicile celor 12 modele de catwalk, care vor fi în centrul atenției la Atipic Beauty. Spectacolul de modă va începe la ora 18.00, iar gazda serii va fi Cosmina Păsărin. Atmosfera va fi completată cu un concert susţinut de Patricia, Academia de talente Elena Gondoş şi Univers Band. NICHI Cristina Nichita, Tina Olari, Atelier Couture by Loredana Ciangău, Nicoleta Negură, Aida Lorena, Claudia Rawlings, Aryanna Karen, Ciprian Cozma, Rebecca Cotrău, Nissa și Rouge sunt designerii care au creat piesele vestimentare în care vor defila cele 12 modele speciale. Intrarea este liberă, însă se vor putea face donații către Asociația Open Your Heart, care a organizat evenimentul, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și NICHI Cristina Nichita. Atipic Beauty nu este doar despre modelele de catwalk, dar și despre modelele de viață.
Dacă nu ai apucat să îi cumperi cadou de Ziua Mondială a Femeii, până duminică, 8 martie, în Palas Mall are loc târgul Cadou pentru EA. Mărțișoare, bijuterii felurite, eșarfe în culori vesele, genți și portofele din piele, dar și multe alte articole și-au făcut loc pe mesele expozanților.
Tot până duminică, în Atriumul Palas, 11 artiști vizuali te așteaptă să descoperi noile colecții dedicate anotimpului în care natura începe să înflorească. Ceasuri pictate manual, tablouri unicat, bijuterii create cu migală din metale și pietre semiprețioase, mărțișoare inedite și alte produse te vor surprinde prin autenticitatea și frumusețea lor.