Se spune, nu fără îndreptățire, că un popor trăiește mai ales prin istoria sa. Ați învățat în școală de triburile celtice ale boilor și tauriscilor, pe care le-a înfrânt Burebista. E practic singurul lucru care se cunoaște despre ei, iar dacă Burebista nu-i bătea de le-a sunat apa-n cap, nimeni n-ar mai fi știut azi că aceste popoare au existat. Ați auzit de cumani și pecenegi, ale căror imperii au inclus în zorii Evului Mediu și țările române. Praful s-a ales de ei, iar arheologii se chinuie să le găsească în pământ urmele de care vorbesc arhivele vremii. Dacă egiptenii n-ar fi construit temple și piramide, am fi crezut că arabii trăiesc pe malurile Nilului din totdeauna, pentru că vechii egipteni au dispărut ca popor. Cele mai vizibile urme pe care le poate lăsa un neam în urmă sunt monumentele, iar Iașul nostru este plin de ele. Ce facem cu ele? Le vor mai putea vedea și nepoții noștri sau vom trece de mână cu ei pe lângă vreun maidan și le vom spune „aici a fost cutare și cutare”? Va mai exista Filarmonica sau locul ei va fi marcat de un mic monument, cum s-a întâmplat cu primul teatru idiș din lume sau cu hotelul Petersburg unde s-au adunat revoluționarii moldoveni?
Ruinele a vreo 10 cetăți dacice
Lista monumentelor Iașului este lungă cât o zi de post. De fapt, e lungă cât postul Paștelui și postul Sfintei Marii laolaltă. În total, sunt 1.634, împrăștiate în tot județul. Doar în București și Cluj sunt mai numeroase. Despre multe dintre monumentele ieșene se știe doar că există. Costurile explorării unuia singur dintre zecile de tumuli construiți deasupra mormintelor vreunei căpetenii antice sunt enorme. Numai între Iași și Podu Iloaiei se află vreo 20 de movile sub care probabil se află morminte ce poate adăpostesc comori, dar pe ele crește păpușoiul. În tot județul se află ruinele a vreo 10 cetăți dacice, fără a socoti dealurile numite de localnici „La Cetate”, unde s-ar putea afla altele. Doar vreo trei au fost explorate temeinic și una singură a fost cândva amenajată pentru turiști: cea de la Cătălina-Cotnari. Dar cine știe ce se găsește între fostele ziduri de pământ ale cetății de la Vocotești-Voinești sau ale celei din Dobrovăț?
Reabilitate cu bani UE
Nu vom vorbi însă astăzi despre monumentele din restul județului. O vom face cândva, dar deocamdată ne rezumăm la cele din municipiu. Sunt peste 700, pe cei nici 94 kmp ai orașului, adică aproape unul la fiecare zece hectare. Nu poți merge 300 de metri prin oraș fără să dai de măcar un monument istoric. Majoritatea se aflau în 1989 într-o stare jalnică, iar anii ’90 le-au adus într-o stare critică. Abia de prin anii 2000, când economia noastră și-a mai revenit, unele au început să fie restaurate. Teatrul Național, Palatul Culturii, Poșta Mare, casa Zmeu-Burchi, Sinagoga Merarilor, Sinagoga Mare, Starea Civilă, biserica Sfântul Sava, Mitropolia Veche, Golia, biserica Trei Ierarhi sau Mitropolia demonstrează că atunci când vrea, statul știe să aibă grijă de ce îi aparține. După 1989, s-au reabilitat la Iași aproximativ 40 de monumente istorice, în majoritate cu fonduri europene. La fosta Chestură din spatele Stării Civile, biserica Frumoasa, casa Dosoftei, casa Pogor sau la palatul Braunstein se lucrează. Pentru Baia Turcească sau Muzeul de Științe Naturale există proiecte cu finanțarea asigurată. Dar restul? Ce trebuie salvat înainte de a fi prea târziu?
Comori dispărute
Deja, în această perioadă în care se construiește în draci, monumentele mai puțin cunoscute sau așezate în zone mai izolate au început să dispară. Teoretic, nu poți demola un monument decât cu o aprobare greu de obținut. De fapt, Direcția Județeană de Cultură nu a avizat niciodată vreo demolare. Dar o casă monument poate fi lăsată în părăsire pentru a se dărâma singură sau poate fi demolată „pe șest”. Amenzile sunt prea mici pentru a conta, iar DJC are oricum doar câțiva angajați, dintre care doar doi sau trei fac efectiv teren. Supravegherea permanentă a 700 de monumente este imposibilă. Așa a dispărut acum câțiva ani casa în care s-a născut Ion Petre Culianu. Ea a avut noroc. Proprietarul a demolat-o fără să știe că e monument, iar când a fost tras de mânecă, a reconstruit-o rapid, cerându-și scuze. Nu s-a întâmplat însă la fel în cazul casei scriitoarei Magda Isanos, de la intersecția străzilor Theodor Rășcanu și Petru Movilă, din care nu a mai rămas nici urmă. Acum e loc gol. Mâine va fi construit probabil un zgârie-nori. Recent a dispărut și casa în care s-au născut și trăit frații Ionel și Păstorel Teodoreanu. Ea nici măcar nu fusese trecută pe lista monumentelor istorice, cine știe din ce motive. Casa A.D. Xenopol, de pe strada Vasile Conta, intrată în proprietatea unui investitor imobiliar, a fost refăcută pe fonduri europene. Dacă însă istoricul ar veni azi acasă, nu și-ar mai recunoaște locuința. Iar dacă l-ai lua de mână și l-ai conduce la ușă, ar face infarct. Nimic nu mai amintește de bijuteria arhitecturală care a fost cândva. Forma și structura au fost păstrate, dar restul…
Explozie controlată
Hai să zicem că puțini ieșeni cunosc casele-monument, iar multe nici măcar nu au fost vreodată incluse într-un circuit turistic. Dar există clădiri impozante, pe care le știm din copilărie și care fie au dispărut, fie sunt pe acest drum. Din vechea fabrică de bere din Păcurari nu a mai rămas nimic, fiind rasă de pe fața pământului. În ultimă instanță, s-a reușit salvarea beciurilor. N-am paria însă prea mult pe durata lor de viață, pentru că abia ce a fost lansat un proiect imobiliar care vizează taman acea zonă. Până acum zece ani, nici nu se vedea că peste fabrica de cărămidă Ciurea trecuse mai bine de un secol de istorie. Acum mai stau în picioare câteva ziduri cu ferestre goale și se fură cărămizi și țigle cu căruța. Au ele 120 de ani, dar au fost făcute ca lumea. Turnul de apă al fabricii Nicolina, ultima rămășiță a atelierelor CFR, a fost demolat modern, printr-o explozie controlată. Nu apucase să fie inclus pe lista monumentelor, pentru că pe la București se rătăciseră niște hârtii. Din fabrica de țigarete mai stau în picioare doar zidurile goale ale manufacturii, monument cu acte în regulă. Au dispărut acoperișul, planșeele, până și scările interioare. Iar lista exemplelor poate continua. Nu mai punem la socoteală busturile lui Nicolae Ganea și Barbu Ștefănescu Delavrancea furate din parcul Copou și distruse. Astea intră la capitolul „mărunțișuri”.
Listă lungă
Din nefericire, lista monumentelor aflate în pericol imediat este încă mai lungă decât a celor dispărute deja sau a celor restaurate. Iar prin „pericol imediat” trebuie să înțelegem că în câțiva ani ele ar putea să nu mai existe. Iar dacă mâine ar avea loc un cutremur comparabil cu cel din 1977, abia că autoritățile locale și județene și-ar lua de-o grijă.
Capitolul: biserici
După cum bine știm, autoritățile noastre suferă de o criză perpetuă de bani atunci când vine vorba de restaurări. Așa că singura soluție viabilă pentru salvarea monumentelor este reprezentată de fondurile europene. Întregii Regiuni Nord-Est i s-au alocat doar vreo 40 milioane de euro pentru conservarea patrimoniului cultural. Palatul Braunstein, Baia Turcească, Muzeul de Științe Naturale, mănăstirea Frumoasa și palatul Cantacuzino din Pașcani au intrat în acești bani. Altele însă… Biserica mănăstirii Cetățuia, o adevărată copie a Trei Ierahiului ar avea nevoie de 18,5 milioane de lei pentru a fi reabilitată. Biserica Vovidenie, din buricul târgului, a găzduit cândva o școală domnească, demolată între timp. Pentru a nu avea aceeași soartă, Vovidenia ar avea nevoie de 5,52 milioane de lei. Pentru primul muzeu memorial din România, adică bojdeuca lui Creangă, ar fi necesar cam un milion de euro. Bojdeuca s-a aflat pe lista scurtă a Consiliului Județean, dar documentația a fost făcut cu picioarele de firma bucureșteană care a câștigat licitația de proiectare, așa că ocazia a fost ratată. Dar ar putea prinde totuși bani, pe un proiect transfrontalier. Om vedea. Biserica Nicoriță, din Tătărași, a ajuns să se sprijine în schele, ca și turnul-clopotniță al bisericii Sf. Spiridon, de pe Independenței. Oficial, este inclusă în programul național de restaurare, dar de vreo doi ani nu s-a mai auzit nimic de bani.
![\"\"](\"https://www.ieseanul.com/wp-content/uploads/2019/03/casa-sadoveanu-2-576x1024.jpg\")
Greu de evacuat
Casa memorială Mihail Sadoveanu, din vârful Copoului a fost restaurată acum 40 de ani, iar acum stă să se dărâme. Noroc că turiștii intră prin față, că s-ar teme pentru viața lor. După 1989 nu s-a mai făcut nimic la ea, pentru că era revendicată. Din greșeală, a fost chiar și scoasă de pe lista monumentelor istorice. A fost reinclusă cu greu, anul trecut, dar până la restaurare mai e drum lung. De casa Buicliu poate nu ați auzit, dar o știți sigur. Se află în Păcurari și a găzduit o filială a bibliotecii județene și numeroși asistați social. Au fost cu greu evacuați, nu înainte însă de a distruge practic clădirea. Cam la fel s-a întâmplat și în cazul casei Berthelot din Copou, din care însă ultimul chiriaș nu a putut fi evacuat încă. Cea din urmă se află pe lista de investiții a Primăriei încă de acum doi ani. Pentru casa Buicliu nu există însă niciun plan concret.
Fără finanțare
Probleme grave există și în cazul unor clădiri fără probleme juridice. Casa Beldiman de pe Săulescu a găzduit mult timp Palatul Copiilor. Oficial, îl găzduiește și astăzi, dar clădirea este absolut inutilizabilă. A fost propusă spre reabilitare acum vreo zece ani. Banii disponibili s-au dus însă spre celălalt Palat al Copiilor, de la Fundație, mai vizibil. Totuși, în 2012 se ajunsese la semnarea unui contract de lucrări, clădirea urmând să fie renovată parțial contra sumei de 1,8 milioane de lei. Au venit doar 200.000 de lei, care au ajuns doar pentru decopertarea clădirii, iar lucrările au fost sistate. Zăpada și apa desăvârșesc ce a făcut până acum doar timpul.
Cale liberă?
Nu mai există probleme juridice nici la Filarmonică. Mult timp s-a spus că ea nu poate fi reabilitată pentru că aparține Episcopiei catolice, iar statul, prin CJ, nu poate interveni în proprietatea altuia. Să zicem, deși în cazul mănăstirii Golia, problema a putut fi rezolvată între același CJ și Mitropolia ortodoxă. Anul trecut, episcopia a cedat Filarmonica pentru 22 de ani către CJ. Reabilitarea ar urma să coste 12 milioane de euro, pe banii CJ. Rămâne de văzut dacă acest proiect va fi și dus la bun sfârșit. Dar am auzit atâtea despre Filarmonică de-o viață, că ne e și teamă să fim optimiști.
Multe altele
Firește, lista monumentelor ieșene aflate în pericol este mult mai lungă. Nu am pomenit nimic despre casa călăului din Manta Roșie, despre școala normală „Vasile Lupu” din Copou, despre maternitatea „Elena Doamna”, despre casa Canano – fosta închisoare din Fundație, despre monumentul eroilor din Galata, despre ansamblul voievozilor și nici despre multe altele.