La un an de la încheierea mandatului legislativ, fostul deputat PNL Grigore Crăciunescu trăieşte sindromul inactivităţii postfrecangeală de mentă, mai pe scurt lene cronică. După o activitate parlamentară care n-a presupus nicio iniţiativă cu adevărat importantă pentru electoratul său, una dintre ele fiind de-a dreptul inutilă, cum ar fi repunerea coroanei regale pe drapelul României, medicul stomatolog din Paşcani s-a retras în cochilia melcului care nu se grăbeşte nicăieri pentru simplul motiv că nu ştie încotro să o ia. Mai multe despre chinurile existenţiale trăite de Grigore Crăciunescu am aflat din jurnalul său personal.
– Se apropie ziua mea de naştere şi încă nu ştiu ce cadou să-mi fac. Îmi aduc aminte că, prin septembrie 2014, am postat pe contul meu de Facebook o declaraţie politică şi tot eu mi-am scris un comentariu la ea. De fapt, scris e mult spus, am pus o desen din ăla mişcător, ceva haios. Aşa că sunt obişnuit să-mi aduc singur aprecieri. De fapt, la frumoasa vârstă de 69 de ani pe care o voi împlini sâmbătă, în ultima zi a lui septembrie, ce mi-aş putea dori? Primar am fost, deputat am fost, condamnat am fost. O viaţă împlinită, la fel ca a multor alţi aleşi ai neamului. Se pare că ăsta e ciclul în politică. Te naşti în vâltoarea mulţimii entuziaste care te votează, pluteşti un timp deasupra prostimii precum duhul lui Dumnezeu deasupra apelor, apoi îşi bagă necuratul coada şi te trezeşti că semnezi parcă mânat de la spate tot felul de contracte care-ţi aduc condamnarea justiţiei. Extaz şi agonie, asta e viaţa politicianului. Ca şi în cazul dinţilor, că tot sunt de specialitate. La început sunt mici, de lapte, până încep să prindă dorinţa de a muşca, apoi toacă mărunt tot ce prind în cale, vor să mestece fleici de putere tot mai mari şi mai zemoase. Apoi, nu se ştie cum, încep să apară fisuri în smalţul lor, poate de la prea mult trai dulce, şi uite-aşa, fisura aia se lărgeşte, până apare ditamai caria şi încep durerile alea care nu trec decât prin extracţie. Iar cum noi, parlamentarii, stăm prost cu imunitatea, te poţi trezi cu cine ştie ce infecţie. De aia, într-un fel, sunt mulţumit că m-au scos din Parlament şi, astfel, mi-au curmat suferinţa. Acum, timp de zece ani, nu mai pot avea nici o funcţie publică. Foarte bine, întotdeauna am fost adeptul prevenţiei. E mai uşor să previi, decât să tratezi, asta o ştie orice doctor. Iar, până la urmă, stau şi mă gândesc: dacă noi, parlamentarii, nu dăm un exemplu de bună purtare, cine s-o facă?
