ARTICOLE TRADIȚIONALE ȘI OBIECTE CU PATINA TIMPULUI, PREZENTATE ÎN WEEK-END, LA PALAS

Iașul sub lupă

Pe lângă relaxare și sesiuni de shopping, în acest sfârșit de săptămână, cei care ajung în ansamblul Palas se pot bucura și de două târguri tematice, cu obiecte populare și piese de colecție.

Pentru a marca Mica Unire, sărbătorită pe 24 ianuarie, ansamblul Palas va găzdui câțiva meșteri populari, dornici să-și prezinte creațiile. Astfel, de miercuri până duminică inclusiv, 23 – 27 ianuarie 2019, la parterul Atriumului Palas Mall, cei care îndrăgesc obiectele realizate de artizani, cu talent şi dragoste faţă de tradiţiile româneşti, pot alege dintr-o varietate de produse. Ii şi alte piese de port popular, trăistuțe, ștergare și țesături cu motive tradiționale, lucrate manual, articole de pielărie, blană şi lână și alte obiecte decorative vor fi puse în valoare de meșterii prezenți la Palas.

De vineri, la parterul și etajul 1 al Atriumului Palas Mall, colecționarii își dau întâlnire la prima ediție din acest an a Târgului de Artă și Antichități. Până duminică inclusiv, zeci de expozanți din toate colțurile țării își vor prezenta cele mai de preț suveniruri, spre încântarea celor care apreciază frumosul și unicitatea articolelor peste care trecerea anilor și-a pus amprenta. Bijuterii felurite, ceasuri de colecție (de masă, de perete, de buzunar etc.), porțelanuri, argintărie, viniluri, numismatică, filatelie, piese de mic mobilier, tablouri, accesorii, decorațiuni și multe alte obiecte ale căror povești așteaptă să fie istorisite pot fi admirate și achiziționate la standurile colecționarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *