Admiterea la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași nu este tocmai un lucru ușor, mai ales în vreme de pandemie. De asemenea, studierea artelor în sistem online ar putea duce la producții artistice dintre cele mai neconvenționale, măiestria creatorului nefiind prea bine pusă în valoare de facilitățile internetului. În aceste condiții, pentru a vedea ce se mai poate salva din calitatea actului educațional, Aurelian Bălăiță, rectorul UNAGE, a avut câteva întâlniri consultative cu Daniel Busuioc, directorul artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, și Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași. (pamflet)
Un atelier de creație al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Prin încăpere se plimbă agale Aurelian Bălăiță și Daniel Busuioc. Cei doi se opresc în dreptul unei sculpturi cu aspect greu descifrabil.
Aurelian Bălăiță: – Iaca, asta e lucrarea unui student care a învățat sculptura în sistem online. A făcut totul de acasă, de la calculator, apoi a transmis capodopera către o imprimantă 3D.
Daniel Busuioc: – Foarte tare!
Aurelian Bălăiță: – O fi pentru tine, dar pentru mine e o catastrofă. Omul a zis că i-a sărit pisica pe tastatură și de aia a ieșit un balamuc. Cică a vrut să facă o copie după Gânditorul lui Rodin, dar i s-a virusat calculatorul cu tulpini de Picasso și Dali, așa că rezultatul final e un cub cu două urechi de elefant, așezat pe două picioare de struț încălțate în cizme. Iar chestia aia din spate pare o mătură sau mi se pare mie?
Daniel Busuioc: – Așa se întâmplă când își bagă mâța coada. Iar dacă e implicată și o tastatură, e jale.
Aurelian Bălăiță: – Eu pot înțelege arta abstractă, dar am și eu limitele mele. Adevărul e că pandemia asta a stricat savoarea creației adevărate. Nu poți face artă prin intermediul mousului. Ți-l închipui pe Brâncuși dând dublu click pe fruntea Domnișoarei Pogany? Sau finisând Poarta Sărutului în Photoshop?
Daniel Busuioc: – Vai de mine, ce grozăvii spui! Așa e, nu există artă pe internet. Poate cu excepția…
Cei doi se plimbă mai departe prin sală. Se opresc în dreptul unei marionete înțesată de ace.
Aurelian Bălăiță: – O vezi? O biată marionetă, cu ace înfipte peste tot. Tehnici de voodoo la mine în școală!
Daniel Busuioc: – Arta mânuitorului de păpuși cunoaște schimbări odată cu vremurile. Poate e vorba de un protest subtil al studentului la adresa cuiva dintre profesori? Știu că tu ești expert în regia spectacolelor cu păpuși.
Aurelian Bălăiță: – Nu cred, o fi vreun manifest politic, deși studenții noștri nu au avut niciodată veleități protestatare. Și apoi, dă-o încolo de treabă, abia am fost ales rector. N-oi fi atât de sever încât să deranjez niscaiva orgolii de Michelangelo printre cursanți.
După ieșirea din clădire, Busuioc își drege glasul, preocupat.
Daniel Busuioc: – Uite, Aureliane, de ce te-am deranjat. După cum știi, suntem nevoiți să jucăm în aer liber. Problema e că actorii noștri s-au obișnuit să fie artiști de interior. Nu mai sunt ca pe vremurile lui Shakespeare, când se juca în bătaia vântului. M-am gândit să bagi o nouă probă la admitere, o probă de aptitudini fizice.
Aurelian Bălăiță: – Cum așa? Să-i pun să facă aruncări cu craniul lui Yorick sau să facă flotări cu Desdemona în spate?
Daniel Busuioc: – Nu neapărat, dar ceva pe-aproape. În viitorul apropiat, o să avem nevoie de actori care să nu răcească la prima adiere de vânt. Nu știu ce soluții ar fi.
Aurelian Bălăiță (bătându-l pe spate): – Vodcă! Câte o sută la primul gong, a doua sută la antract, ultima înaintea aplauzelor furtunoase.
Daniel Busuioc: – Aoleu, și dacă se lasă cu vreo zece chemări la rampă? O să trebuiască să le mai bag și-un spor de mahmureală. Rămân falit.
De cei doi se apropie Oltița Cîntec, cu o mască venețiană pe figură.
Aurelian Bălăiță: – Iată, asta înțeleg eu printr-o doamnă elegantă. Chiar și în condiții de molimă sâcâitoare, aristocrația cronicarului de teatru imprimă o anumită dezangajare estetică asupra…
Discursul lui Bălăiță este întrerupt de un strănut puternic al Oltiței. Bărbații se retrag doi pași, speriați.
Oltița Cîntec: – Eu nu înțeleg cum de voi, bărbații, sunteți atât de sperioși în fața bolii.
Daniel Busuioc: – Pentru că suntem niște alintați, stimată doamnă. Ei, dacă am fi mângâiați pe creștet și de către doamnele cronicar…
Oltița Cîntec: – Nici dacă ar fi tifos exantematic, ciumă bubonică și covid corcit la un loc n-o să vezi așa ceva de la mine!
Aurelian Bălăiță: – Dar un sfat ne puteți da, distinsă anonimă venețiană?
Oltița Cîntec: – Anonim ești tu și marionetele tale!
Daniel Busuioc: – De fapt, e simplu. Oltița, cum să facem să le creștem imunitatea actorilor noștri nevoiți să joace pe scena aflată în aer liber?
Oltița Cîntec: – Chiar că e simplu! Cel care răgușește sau strănută, afară din teatru! Trimis direct la izolare, eventual într-o chilie din munți. Cine rezistă la zero grade în izmenele din spectacolele lui Moliere, bravo, rămâne și stagiunea viitoare. Selecție naturală, nene! Off, tot Oltița să vă învețe cum să faceți meserie pe scenă!
Bălăiță (foto dreapta, pamflet): Desigur, vor fi schimbări în curicula universitară. Vom înlocui Bolnavul închipuit cu Bolnavul asimptomatic, iar batista Desdemonei va căpăta utilitate sanitară, devenind mască de protecție