Arhivele Statului, năpădite de bălării. Pentru noua clădire mai trebuie 2 milioane de euro

Metropola

Acum vreo 15 ani au început demersurile pentru construirea unor noi spații la filiala ieșeană a Arhivelor Naționale. Ideea era simplă: câteva niveluri cu rafturi, peste rafturi. Un cub de beton, fără pretenții arhitecturale. Câțiva ani buni s-au scurs în căutarea unui teren. Apoi, în 2009, în sfârșit au început lucrările. Dar doar pentru câteva luni. Au fost stopate din lipsă de fonduri. Și de-atunci, clădirea ridicată scheletic așa a rămas. Ba, dimpotrivă, s-a deteriorat cu fiecare an scurs. Acum, construcția a fost năpădită de buruieni.

Nu-s bani
În 2011, de exemplu, alocările de la „Centru” pentru proiect s-au ridicat la magnifica sumă de 15.000 de lei. Astfel, până acum clădirea a fost realizată în proporție de doar 40%. În total, proiectul se ridica la 16 milioane de lei, adică vreo 3,5 milioane de euro. Speranțe pentru finalizarea lucrărilor nu prea sunt. Suma necesară, calculată acum câțiva ani, se ridica pe la vreo 9 milioane de lei, foarte mult pentru bugetul Arhivelor Naționale. Deci, de la instituția „mamă”, nicio șansă. Dar Arhivele Naționale sunt subordonate Ministerului Administrației și Internelor (MAI), mai exact jumătății care se referă la poliție și celelalte. Dar nici MAI nu are bani. Și-atunci, ce facem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *