Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri este de 9.822, cu 94 mai multe decât săptămâna trecută, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului de Sănătate Publică (INSP).
Potrivit raportărilor săptămânale, numărul deceselor din cauza rujeolei este de 35, această cifră fiind înregistrată şi săptămâna trecută.
„Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 10.11.2017 este 9.822, din care 35 de decese (9 în jud. Timiş, 6 în jud. Arad, 7 în jud. Dolj, trei în jud. Caraş Severin, 1 în jud. Bihor, 1 în jud. Brasov, 1 în jud. Cluj, 1 în jud. Călăraşi, 1 în jud. Neamţ, 1 în jud. Satu Mare, 1 în jud. Vaslui, 1 în jud. Galaţi, 1 în jud. Mureş şi 1 în Bucureşti). S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 41 de judeţe”, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului de Sănătate Publică (INSP), citat de Mediafax.
Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România a fost adoptat de Guvern pe 9 august. Proiectul de act normativ instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul naţional de vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie.
Sursa: cancan.ro