Ionel Apostol (foto dreapta), unul dintre membrii fondatori ai Asociației „Împreună pentru A8”, a răbufnit pe pagina sa de Facebook, iritat de întârzierile uriașe în proiectul de construire a Autostrăzii Unirii, menționând că partidele de la guvernare n-au făcut nimic pentru concretizarea acestui demers. „A8, un proiect pentru dezvoltarea regiunii Moldovei – dorit de moldoveni, dar nedorit de București! DA, au trecut 4 ani, timp în care nu ați fost în stare să finalizați nici măcar Studiul de fezabilitate pentru întreg traseul viitoarei autostrazi A8. Despre finanțare nici nu poate fi vorba. Noroc cu Drulă și Ghinea, care au avut curajul să introducă în PNRR două bucățele de cca 55 de km – din 311km. În rest, în tot acest răstimp nu s-a întâmplat nimic notabil. Nu uitați: Legea 291, votată de tot Parlamentul în 7 Noiembrie 2018, prevede ca până la finalul anului 2030 să se finalizeze Autostrada A8, de la Ungheni-Iași până la Tg. Mureș”, a scris revoltat activistul civic pro-autrostradă. În schimb, consilierul ministerial Cătălin Urtoi (foto stânga) prezintă, săptămânal, stadiul proiectelor autostrăzilor A7 și A8, tonul său fiind mult mai optimist decât al fostului coleg de asociație.