Printre alte știri care circulă prin eter, în ultima vreme se vorbește tot mai des despre preluarea de către țara noastră a președinției Consiliului Uniunii Europene în primele șase luni ale acestui an. Foarte frumos, foarte elegant, cuvinte care ne umflă pieptul de patriotism. Dar ce înseamnă concret chestia asta? Ce câștigăm, dacă câștigăm, din această președinție? Despre asta vom vorbi în cele ce urmează, astfel încât atunci când veți auzi niște declarații sforăitoare pe această temă să puteți discerne între ce este și ce se spune că ar fi.
Un fel de a doua cameră
Consiliul Uniunii Europene este unul dintre organismele legislative ale UE, alături de Parlament. Consiliul este format din câte un ministru din fiecare țară membră a UE, componența exactă depinzând de problema dezbătută. Dacă se discută despre educație și știință, vin miniștrii care au așa ceva în portofoliu. Dacă e vorba de agricultură, se întâlnește Petre Daea cu omologii lui. Și tot așa. Propunerile adoptate ajung în discuția Parlamentului și invers, ce discută Parlamentul european ajunge și pe masa Consiliului UE. Ambele instituții trebuie să fie de acord pentru ca propunerea să fie adoptată. Deciziile sunt luate de regulă cu majoritate calificată, adică măcar 15 state, totalizând minim 65% din populație UE trebuie să susțină aceeași idee. Ca să nu se stea cu pixul în mână la fiecare discuție, fiecare țară primește un număr de voturi oarecum proporțional cu populația. Noi, de exemplu, avem 14 voturi. Franța are 29. Vecinii noștri bulgari sau austriecii, câte 10. Cipru are patru, iar Malta are 3. Dacă e s-o luăm pe-a dreaptă, Malta ar trebui să aibă zero virgulă ceva voturi, pentru că are o populație mai mică și decât Iașul, dar asta e altă treabă. Pe scurt, Consiliul UE funcționează ca un fel de a doua cameră a Parlamentului European. Un fel de Senat.
Impune agenda
Președinția Consiliului UE este deținută de fiecare țară membră, timp de șase luni. Noi vom avea șefia în primele șase luni ale anului 2019, iar rândul următor ne vine prin 2029. Avantajul de a fi măcar pentru șase luni, șefii acestui mini-guvern al UE este că țara care îndeplinește funcția de președinte propune temele de discutat. Austria, care a fost șefă înaintea noastră, a mers pe ce-i doar mai tare: problema migrației, bugetul UE pentru 2020 – 2026 și extinderea UE în Balcani. Dezavantajul constă în modul de vot și în faptul că majoritatea deciziilor trebuie să treacă și prin Parlamentul european. Austria n-a reușit să rezolve nimic cu migrația, susținerea pe care i-o acordă țările grupului de la Vișegrad, adică Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia fiind insuficientă. Bugetul UE încă se discută, iar la extinderea UE în Balcani, Franța și Olanda au pus niște tălpi așa de tari, că discuțiile cu Albania și Macedonia au rămas să înceapă în acest an, prin vară. De Serbia și Muntenegru nici nu se mai vorbește.
Agenda e cam știută
Există și domenii în care Consiliul UE are competențe exclusive, adică ia decizii fără a le mai trimite spre aprobare Parlamentului, dar pentru noi alea sunt cam frecție. N-avem probleme legate de uniunea vamală, n-avem nicio firmă de gabarit european ca să ne intereseze politicile concurențiale, nu suntem membri ai zonei euro ca să ne intereseze politica monetară și nici nu mai avem flotă de pescuit ca să ne batem capul cu cotele de pescuit. Mai nasol, o bună parte din mandatul nostru are deja ordinea de zi stabilită. Pe 29 martie, Marea Britanie va ieși din UE, deci în primele trei luni numai despre asta se va discuta. Pe 9 mai, la Sibiu (foto) se vor întâlni șefii de stat și de guverne din UE și diverși invitați, vreo 400, pentru a discuta ce se va alege de UE după pleacarea englezilor. Va fi o întâlnire informală, dar va trebui să ne pregătim pentru ea. Pe 23-26 mai vor fi alegerile pentru noul Parlament European, deci încă două luni tematica întâlnirilor este cam clară. Abia prin iunie va fi mai liniște, dar atunci va trebui să ne pregătim să predăm ștafeta către Finlanda.
Reducerea decalajelor
Probabil tocmai de asta nici ai noștri nu s-au prea agitat cu definirea unei agende clare a președinției române. Pe scurt, nu prea se știe ce avem de gând să facem. Ce e clar este că prioritatea de căpătâi a României va fi coeziunea, adică reducerea decalajelor economice și sociale dintre statele UE. Doar că tema asta este una la ordinea zilei oricum, iar pe de altă parte nu ne putem plânge că UE nu ar da bani gârlă pentru reducerea decalajelor. Doar că noi nu prea știm să-i accesăm. S-ar mai putea discuta și despre Republica Moldova, care este prioritatea politicii noastre externe. Doar că aderarea la UE nu prea mai este o prioritate pentru guvernul moldovean, așa că s-ar putea să discutăm degeaba.
Și Iașul pe hartă
Care ar fi avantajele Iașului din președinția României la Consiliul UE? Păi, cam aceleași ca ale oricărui alt oraș de provincie. Mai niciunul. Marea majoritate a evenimentelor legate de UE vor avea loc anul viitor la București: 122. La Iași se vor desfășura doar 13. Mai multe decât la Constanța sau Timișoara, unde vor avea loc 10 sau decât la Cluj-Napoca, unde vor fi 9, dar asta nu înseamnă mare lucru. Nu va avea loc niciun summit, ci numai întâlniri ale unor comisii și subcomisii. Dintr-astea au mai fost. Anul ăsta, de exemplu, a avut loc la Iași întâlnirea Biroului de Bioetică al Consiliului Europei. Foarte interesant, deosebit de important, dar doar pentru medici. Ați simțit că s-a schimbat ceva în Iași pe 24-25 septembrie? Exact.