Zilele trecute, un ieșean întreba pe o cunoscută pagină de Facebook unde își poate plimba câinele fără botniță. În locul lui, ne-am fi întrebat prietenii sau vecinii, că așa ce i-au sărit unii în cap, de nu mai știa cum îl cheamă. Numai viitor criminal și ucigaș de copii nu a fost făcut. Sau o fi fost, că nu am urmărit dezbaterea până la capăt. Ne-a mirat întotdeauna ferocitatea pe care o arată mulți de dincolo de ecranul calculatorului și ușurința cu care se trag concluzii și se pronunță condamnări, pe baza unei simple întrebări puse de cineva. Nu despre asta vom vorbi însă azi, ci vom încerca să vedem împreună ce avem și ce ne lipsește în Iași. Nu la marile proiecte de infrastructură ne referim, ci la lucrurile mărunte pe care nu le observi atunci când există, dar care te enervează atunci când lipsesc.
Parc special
Un loc unde să-ți plimbi câinele este un astfel de lucru. Teoretic, îți poți scoate câinele la plimbare în orice parc. Doar că, obligatoriu, cu botniță. Bun, dar fără? Credem că ați văzut cel puțin un film american în care cineva merge cu câinele într-un parc și îi aruncă un băț sau o minge, ca să aibă ce să aducă înapoi. Pe scurt, se joacă împreună, câinele e complet liber, fără lesă și fără botniță, în timp ce undeva mai încolo, pe iarbă, se hârjonesc niște copii de 5-6 ani. La noi nu există așa ceva. Din închisoarea reprezentată de apartamentul în care stă, câinele este scos la plimbare cu masca pe figură, de parcă ar fi celebrul Anthony Hopkins, în rolul lui Hannibal Lecter. Înțelegem obligativitatea botniței la câinii de luptă. Dar la cei obișnuiți? Bun, hai că acceptăm și ideea că într-un parc în care sunt copii, câinii trebuie să aibă neapărat botniță, deși n-am văzut asta în alte țări. Dar atunci, unde să iasă omul cu patrupedul ca să se simtă amândoi în largul lor? Poate într-un parc special, dar n-avem din ăsta.
Grilaje pentru biciclete
Apropo de plimbat, unde oare ne-am putea învăța copiii să meargă cu bicicleta? După cum bine știți, bicicletele au „interzis” în parcuri, pentru că așa a decis municipalitatea. Codul rutier, pe de altă parte, nu-ți dă voie să mergi pe trotuare, iar copiii sub 14 ani nu au voie să circule pe stradă. Iar pe pistă, micii viitori bicicliști nu prea încap de bicicliștii propriu-ziși. Și atunci? E drept, există asociații ale bicicliștilor și mici afaceriști care oferă posibilitatea de a învăța să mergi cu bicicleta în aslă, pe biciclete fixe. Dar treabă-i asta? Bicicleta e făcută să mergi cu ea pe afară, nu să pedalezi în gol într-o sală îmbâcsită. Probabil însă că suntem absurzi să cerem locuri amenajate pentru micii bicicliști, câtă vreme nici măcar grilaje metalice pentru „parcarea” bicicletelor nu prea există în târg. Ne-am bucurat să vedem una instalată la intrarea în Piața Halei. Pe urmă ne-am dat seama că e așa de bine ascunsă, că puțini o știu. Iar cei care o știu, nu credem că au curajul să-și lase bicicleta acolo. E un loc dosnic și te poți trezi ușor fără ea. Dar oare, e așa greu de luat exemplu Palas, unde ai parcări la tot pasul? Dacă tot nu ai voie cu bicicleta într-un parc sau în Grădina Botanică, n-ar trebui oare să ai locuri la intrare unde s-o poți lăsa în siguranță?
Exponat muzeal
De fapt, ne întrebăm ce-o fi oare permis în parcurile ieșene. Câini fără botniță, nu. Biciclete, nu. Să rupi flori, firește că nu. Nici măcar să umbli prin iarbă nu ai voie. Îi invidiem sincer pe viețuitorii din alte țări, unde poți, dacă vrei, să te descalți și să te plimbi pe gazon cât îți dorește inima. La noi, iarba este doar exponat muzeal, iar ieșenii sunt condamnați să calce doar pe asfalt sau beton toată viața. Cu excepția situațiilor în care sunt nevoiți să calce prin bălți sau să înoate în noroaie.
Fără wc-uri publice
Recent, un ieșean a fost trimis în judecată pentru că și-a satisfăcut nevoile fiziologice pe sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice. Probabil era băut bine sau avea ceva de reproșat Fiscului, dar nu vi s-a întâmplat niciodată să vă uitați disperat în jur după un tufiș sau un copac mai gros? Înainte de război, în Iași funcționau 50 de „vespasiene”, cum erau denumite oficial toaletele publice. Azi, le numeri pe degetele de la o mână. Cartiere întregi și zone deosebit de circulate nu dispun de această minimă facilitate urbană. Podu Roș, Ștefan cel Mare, Dacia, Tătărași, pentru a da doar câteva exemple.
Fără bănci și cișmele
Acum câțiva ani, ApaVital instalase zece cișmele publice, anunțând totodată că în viitor programul va fi extins. E cea mai simplă metodă de combatere a caniculei, mai ales dacă vrem să protejăm mediul și să limităm vânzarea de apă la plastic. Doar că respectivele cișmele au ieșit treptat din funcțiune și nu mai există nici măcar una. Cea din Târgu Cucu e moartă, la fel cea de pe esplanada cu castani dinspre Hală, la fel cea din Copou, de la Universitate și tot așa. Anul trecut, mai funcționa doar cea instalată de Primărie în Parcul Copou. Poate mai merge și azi, dar oare numai în Copou ți se poate face sete? Am mai vorbi noi de multe. De bulevarde întregi fără pic de umbră, măcar artificială, dacă tot se toaletează copacii cu drujba. Sau de aceleași bulevarde fără măcar o bancă pe care să te poți odihni. Doar că am terminat spațiul tipografic alocat. Mai lăsăm și pe altădată.
