Analiză: caritatea, ca fenomen de masă

Citeam cândva, probabil într-un Magazin Istoric sau în altă revistă de profil, despre un bal caritabil organizat prin anii ’20 la Palatul Regal, în beneficiul orfanilor de război. Toalete strălucitoare, domni îmbrăcați în frac și cu mănuși albe, muzică, mâncăruri fine și tot așa. Nu mai ținem minte exact cifrele, dar am reținut că se cheltuiseră pentru organizare vreo 30.000 de lei aur, dar încasările abia au trecut de 20.000. A intervenit regina Maria și a mai plusat niște bani din caseta personală, ca să iasă totuși ceva și pentru orfani. Mai recent, Prefectura ieșeană se apucase prin 2005 să organizeze un „Bal al Palatului”, destinat strângerii de fonduri pentru reabilitarea Palatului Culturii. La prima ediție, cea din 2005, organizată de altfel sub patronajul Casei Regale, s-au încasat vreo 350.000 de lei, cheltuielile de organizare fiind de vreo 100.000 de lei. Nu mai intrăm în detaliile celorlalte ediții, mulțumindu-ne doar să precizăm că s-a renunțat la idee după doar vreo trei ani, pentru că profitul obținut nu justifica efortul de organizare, iar încasările nu ajungeau nici să văruiești Palatul, darămite să-l consolidezi. Totuși, în ultima vreme este o adevărată modă să se organizeze tot felul de evenimente caritabile: întreceri sportive, concerte sau spectacole de teatru. Ce este cu aceste evenimente? Pe cine vor să ajute? Ajută efectiv pe cineva?

Număr mare
Calendarul acțiunilor caritabile pe 2018 este efectiv plin. Pe 2 martie, încasările Serii Reclamelor Controversate, organizată în clubul Time Out, au mers spre finanțarea tratamentului unei tinere de 17 ani, bolnavă de cancer, dar cu șanse reale de supraviețuire. Tot în martie, Ateneul a organizat un spectacol de muzică și teatru pentru a veni în ajutorul unui tânăr jandarm, grav bolnav. La o săptămână distanță, la inițiativa unei fost deputat, aula Bibliotecii Centrale Universitare a găzduit un concert în folosul tinerilor cu autism. La începutul lunii trecute, un alt eveniment a avut ca destinatari copiii din Nepal, pentru care urmează să fie amenajat un cabinet stomatologic. La sfârșitul lunii mai, încasările unui spectacol organizat la Teatrul Luceafărul vor finanța acoperirea cheltuielilor cu hrana și educația a 20 de copii din familii defavorizate pe durata a șase săptămâni. Iar exemplele pot continua aproape la nesfârșit. Din motive de spațiu, vom vorbi doar despre întrecerile sportive, dar concluziile pot fi extinse cu ușurință și la celelalte tipuri de evenimente caritabile.

1.500 de participanți
Pe 22 aprilie, Clubul Rotary și una dintre cele mai vechi și mai active organizații neguvernamentale din Iași, „Salvați Copiii”, au organizat un semimaraton pe străzile Iașului. Participanții au avut la dispoziție trei probe la care se puteau înscrie: semimaratonul propriu-zis, semimaraton ștafetă sau cros. Traseul ales a fost Palatul Culturii – Independenței – rond Păcurari și retur, în lungime de 10,5 km. Pentru cros, alergai o singură dată. Pentru semimaraton, de două ori. A mai fost organizată și o cursă populară, de 2,5 km, în jurul Palatului Culturii și una pentru copii. Evenimentul a avut ca scop susținerea unor copii excepționali, dar proveniți din familii defavorizate, să-și continue studiile la școli bine cotate din Iași. Dar și ajutorarea unor copii ai căror părinți nu-și permit să-i trimită la școală. Au fost, deci, două cauze. Proiectul a atras peste 1.500 de participanți.

„Cursă deghizată”
Pe 19 mai, Fundația Comunitară va organiza un alt cros, pe distanțe de 1,2 km, 2,8 km, 5,6 km sau 8,4 km, dorința organizatorilor fiind de a strânge 180.000 de lei, destinați susținerii proiectelor unor școli ieșene. Va fi a patra ediție a evenimentului, până acum fiind finanțate proiecte de genul dotării sălilor de sport sau a laboratoarelor de informatică. Pentru a face evenimentul mai amuzant și mai atractiv, va fi organizată și o „cursă deghizată”, la care poți participa echipat în supererou, gen Batman sau Omul Păianjen.

Înot caritabil
La sfârșitul lunii viitoare, tot Fundația Comunitară îi invită pe ieșeni la a 7-a ediție a Swimathon-ului. Nu e pur și simplu o competiție de înot, după cum ar arăta numele, ci un eveniment care mizează pe efectul bulgărelui de zăpadă. Participanții au la dispoziție 27 de proiecte caritabile între care pot alege și care necesită diverse sume de bani. O echipă de maxim 6 înotători își alege proiectul susținut, după care organizează evenimente de strângere de fonduri pentru a adua banii necesari. Cum anume și ce fel de evenimente, e problema echipei respective: un talcioc, un târg de prăjituri sau orice altceva. Pe 30 iunie are loc partida de înot propriu-zisă. Până acum, la Swiamthon au participat 1.245 de oameni, fiind susținute 117 cauze. Au fost strânși 730.000 de lei, deci în jur de 120.000 de lei pentru fiecare ediție și cam 600 de lei de fiecare participant.

Bani pentru pacienți
Pe 5-6 mai va avea loc un turneu caritabil de volei, organizat de asociația „Dream by dream”. Aflat la a doua ediție, turneul este destinat strângerii de fonduri pentru intervenția chirurgicală necesară unei fetițe de 14 ani. Pe 26 mai, Lions Club Iași 2000 va organiza un cros la care îi invită pe medici, asistenți, farmaciși sau studenți mediciniști. Banii strânși vor fi utilizați pentru achiziționarea de aparatură și dotarea cabinetelor unor spitale astfel încât să vină în ajutorul bolnavilor de epilepsie. Altfel spus, de data aceasta medicii vor da bani pentru pacienți, nu invers.

Adevărat trend
Nu ne-am propus totuși să facem un calendar al tuturor evenimentelor de acest gen care se vor desfășura în acest an la Iași. Dacă intrați pe Facebook sau pe Google și căutați după cuvinte gen „eveniment caritabil Iași” veți avea de ales între zeci de cauze pe care să le susțineți. Dar de unde această adevărată modă, la urma urmei?

Model olandez
În alte țări, aproape nu poți face un pas fără a da peste un eveniment caritabil. De fapt, nici nu poți ieși din bloc fără a vedea măcar un afiș care să te invite să susții o cauză. Multe evenimente nici măcar nu sunt organizate efectiv de vreo firmă sau ONG, ci de oamenii locului. Ni s-a întâmplat la Rotterdam, unde ajunseserăm ca simpli turiști, să fim abordați pe stradă de un cuplu vârstnic care ne-a invitat să ne înscriem într-o organizație de cartier, constituită pentru a veni în sprijinul imigranților din zonă, pentru a-i ajuta să se integreze în societate. Am aflat cu acea ocazie că în respectivul cartier erau reprezentate 18 naționalități diferite, de la olandezii get-beget la marocani și bulgari. Abia ce am spus că venim din România și că habar n-avem care-i treaba cu imigranții din Olanda, că bătrâneii s-au oferit imediat să ne ajute și pe noi să ne integrăm. Am reușit să-i convingem totuși că nu vrem să ne integrăm în Olanda, ci să ne întoarcem în România, cu suveniruri locale și fotografii. Interesant era că cei doi soți aveau 70 și mai bine de ani, dacă nu chiar 80. Altfel spus, în vestul continentului, caritatea este un fenomen de masă. Care și are explicația într-un fapt foarte simplu și evident. Statul nu poate să le facă pe toate, iar în țările în care predomină cultul protestant implicarea statului este aproape simbolică. Unui olandez sau unui neamț i s-ar părea chiar anormal ca statul să se ocupe de toate problemele care pot apărea. Pur și simplu sunt prea multe și nu poți face o agenție guvernamentală pentru fiecare.

Abia după 2000
Din păcate, cei 45 de ani de comunism ne-au învățat două lucruri rele. În primul rând, să luptăm pentru propria supraviețuire. Cei mai vârstnici își aduc cu siguranță aminte de anii ’80 și de luptele care se dădeau pentru ordinea la coada la vreo alimentară, de unde ieșeai victorios după două ore cu 200 de grame de salam cumpărat cu buletinul. Alt lucru rău a fost faptul că ne-am obișnuit cu ideea că statul se ocupă de toate. Asocierea oamenilor nu numai că nu era încurajată, ba chiar era interzisă. Nu puteai constitui o organizație pentru a-i ajuta, de exemplu, pe copiii bolnavi de TBC. Întâi că regimul raportase la Organizația Mondială a Sănătății că boala a fost eradicată. Apoi, pentru că s-ar fi subînțeles că statul nu este capabil să gestioneze singur problema. Iar trei, dacă de fapt membrii asociației s-ar fi adunat pentru a conspira împotriva partidului? Nu e de mirare că prima reglementare legală privind înregistrarea fundațiilor a apărut abia în 1990. Iar din nefericire, mulți și-au înființat la acea vreme fundații doar pentru a putea aduce în țară mașini străine fără plata taxelor vamale. A fost un fenoment care a aruncat o umbră nemeritată și asupra celor care chiar voiau să-și ajute semenii. Lucrurile s-au schimbat în bine abia după 2000, când lumea a început să se obișnuiască cu ideea de a veni din ajutorul celorlalți.

Explicații simple
Bun, dar de ce un eveniment sportiv și nu o simplă colectă stradală, de exemplu? În fond, ortodocșii sunt obișnuiți să bage bani în cutia milei. Catolicii sau protestanții organizează la fiecare slujbă o colectă într-un scop precizat de preot sau pastor. Ocazii de a ajuta în mod organizat, există așadar. Răspunsul vine tot din experiența altor țări, mai avansate din acest punct de vedere. În pofida a ce s-ar crede, sumele strânse prin biserică nu sunt fenomenal de mari, cu excepția hramurilor care strâng mii de credincioși. Ortodoxul bagă în cutia milei doi lei. Catolicul pune în coș o bancnotă de 5 lei și-și ia restul. Înmulțiți suma cu 2-300 de credincioși strânși la liturghie și veți vedea că banii nu ajung nici pentru a da o masă caldă și o haină cerșetorilor care așteaptă afară. Un eveniment public ușor de organizat, cum este o alergare pe străzile Iașului, atrage mult mai multă lume. Participanții vin cu plăcere fie și pentru a putea alerga pe străzi fără să aibă grija mașinilor și fără să se uite nimeni ciudat la ei. Dacă tot se bate toba pe un stil de viață sănătos, de ce nu? La mobilizare ajută și fenomenul Facebook. Oricui îi face plăcere să se laude cu ce-a făcut, mai ales dacă e vorba de o faptă bună. De regulă, participarea la un astfel de eveniment este contracost, ceea ce face ca postarea unui selfie pe Facebook să aibă și un sens gen „vezi, bre, că eu mă implic? Nu ca tine”. În cazul acesta, orgoliul nostru personal poate prinde bine unui bolnav.

Implicare civică
De plătit, nu se plătește mult, la o adică. La turneul de volei de care am pomenit, de exemplu, taxa de participare este de 35 de lei. Banii ăștia i-ai da oricum pentru a închiria sala, dacă vrei să faci un volei cu prietenii. De fapt, ai da chiar mai mult, că trebuie să bei și o ladă de bere cu ei după. La semimaraton, participarea a fost cuprinsă între 15 și 90 de lei, în funcție de momentul înscrierii și de cursa la care s-a participat. Pentru copii, participarea a fost gratuită. E drept, la 1.500 de participanți, suma strânsă poate depăși 100.000 de lei, în timp ce cheltuielile de organizare sunt minime. La Swimathon de exemplu, ele se ridică la 10% din încasări. La un cros, sunt încă mai mici. Încasările de la participanți sunt completate de sponsori. Iar multinaționalele au o adevărată cultură a implicării civice. Cinic vorbind, caritatea e o modalitate mai ieftină și mai eficientă de a-și face reclamă. În final, toată lumea este mulțumită.