Fostă campioană la şah a României, vicecampioană mondială şi participantă la două Olimpiade, maestra Margareta Perevoznic a ajuns la vârsta scrierii memoriilor. Deocamdată, face acest lucru prin intermediul contului de Facebook, unde relatează numeroase scene emoţionante din biografia sa. Printre altele, Perevoznic a mărturisit şi cum a învăţat primele noţiuni ale sportului minţii. “Când am ajuns prin clasa a VI-a, unchiul meu, Tadeus Ciompela, m-a învăţat să joc şah. Avea şi o carte de şah după care am început amândoi să studiem. Când jucam câteodată cu el nişte partide, mă anunţa dinainte în câte mutări îmi va da mat, şi reuşea, spre marele meu necaz. Mă bătea întodeauna, nu am câştigat niciodată vreo partidă cu el”, îşi aduce aminte marea campioană şi profesoară de şah, cea care a şcolit la Iaşi numeroşi maeştri ai eşichierului.
Perevoznic (foto dreapta, pamflet): Dragă Anatoli, te invit în parcul din Podu Roş. Este acolo un pensionar care, deşi i-am dat mat de nenumărate ori, se ţine ca nebunul după mine, spune că sunt regina lui, mă ameninţă că-şi sacrifică pionii de dragul unei ture cu mine prin Copou