Liberalul Alexandru Muraru, cel care a pierdut cu brio la alegerile parlamentare din decembrie, i-a plâns de milă altei victime a procesului electoral, Ludovic Orban. După ce acesta a fost achitat în dosarul privind banii presupus a fi fost ceruţi pentru sponsorizarea campaniei pentru Primăria Bucureştiului, Muraru a avut o izbucnire creştinească pe contul său de Facebook: “Cine plăteşte pentru bătaia de joc, trauma şi umilinţa acestui om? Bravo, Ludovic Orban!”. De plătit, nu va plăti nimeni, pentru că firele păpuşarilor din PNL sunt mult prea încurcate. Asta ar fi vrut să ştie şi săracul Orban, dar el era preocupat să afle cine este generalul.