Dacă ești în căutarea unui cadou special pentru cei dragi, care adoră tradițiile și spiritul românesc, sau dacă vrei să-ți înfrumusețezi casa cu obiecte autentice, vino la Palas! Aici vei găsi talentații meșteri populari din Asociația Produs de Cluj, care te îmbie cu articole de artizanat şi produse alimentare pregătite după metode tradiţionale.
Producătorii tradiționali și meșterii populari te provoacă să readuci, în acest an, în casa ta și a celor dragi ție mireasma sărbătorilor de iarnă de altădată. Astfel, până duminică, 6 decembrie 2020, la „Produs de Cluj – 100% Românesc” din Atriumul Palas Mall, găsești propuneri de cadouri deosebite, care pun în valoare tradițiile și simbolurile românești. Iubitorii portului popular pot să achiziționeze ii relizate cu multă migală și care vor da o notă aparte oricărei ținute. Cei care adoră mirosul de lavandă pot să cumpere decorațiuni care includ această plantă minunată și care nu va reîmprospăta doar aerul din încăpere, ci va oferi o pată de culoare și o doză de echilibru în viața oricui. Pofticioșii au de ales dintr-o varietate de bunătăți tradiționale: dulciuri, gemuri, conserve, siropuri, sucuri bio, produse apicole, remedii naturale și multe altele. Iar pasionații de bijuterii și accesorii hand made vor găsi o mulțime de modele speciale.
Surprizele nu se opresc aici, așa că trebuie să vii la Palas să descoperi și alte produse ce te vor îmbia să sărbătorești România plină de culori, arome și tradiții.
Palas este deschis pentru experiențe sigure de shopping în intervalul orar 10.00 – 21.00.