Pentru că în weekend trecut a fost o vreme de făcut copii sau de numărat voturi, filiala ieşeană a celor de la ALDE au organizat alegerile judeţene. După ce săptămâna trecută Radu Botez a fost confirmat în fruntea organizaţiei municipale, a venit rândul deputatului Varujan Vosganian să primească avizul favorabil din partea a peste 1.000 de „aldişti” prezenţi la conferinţa găzduită de Teatrul Naţional. Astfel, Vosganian devine preşedinte plin al organizaţiei judeţene, după o perioadă de interimat în această funcţie. Imediat după scrutinul de sâmbătă, cei doi lideri ALDE au avut o scurtă discuţie în foaierul Naţionalului ieşean.
Varujan Vosganian: Radule, uite de aia iubesc eu Iaşul de vreo douăzeci de ani încoace: e un oraş previzibil, aici simţi că nu ţi se poate întâmpla nimic rău. Nu vreau să spun că e locul în care nu se întâmplă niciodată nimic, departe de mine ideea de a-i pune o etichetă provincială. Dar e oraşul în care simţi poţi construi proiecte politice pentru următorii cincizeci de ani.
Radu Botez: Da, se poate vorbi de o anumită stabilitate, mai ales în privinţa ta, Varujane, care, iată, nu te-ai schimbat deloc în ultimele patru sau cinci mandate, că nu le mai ştiu numărul…
Nici eu nu le mai ţin socoteala. Parcă poţi cuantifica fericirea de a-i reprezenta pe ieşeni? Mandatele de parlamentar sunt foarte prozaice, iar eu, ca poet, urăsc cifrele seci. Important e ca oamenii să mă simtă în mijlocul lor, să mă ştie că le aparţin organic, la fel ca ficatul sau pancreasul lor.
E drept, poate trăi un om fără ficat? Hai, că splina o mai scoţi, apendicele la fel, dar ficatul e piesă grea.
Bine, unora le pică greu longevitatea mea de parlamentar ieşean. Dar eu sunt omul ştie să se adapteze. Am fost liberal, după care am creat Partidul Alternativa României, apoi Uniunea Forţelor de Dreapta, apoi am redevenit liberal, pentru ca acum să fiu şef pe judeţ la ALDE. Sunt un organism în perpetuă adaptare, cu o schimbare rapidă de orientare, un liber schimbist veritabil. Pe de altă parte, iată, alegătorii mei rămân aceiaşi, fascinaţi de anvergura mea politică. Ei rămân stabili în hipnoza lor, în timp ce eu învârt bagheta magică precum un iluzionist al marilor proiecte.
Da, trebuie să recunosc că eşti un supravieţuitor, un erou al timpului nostru, vorba lui Lermontov.
Că bine zici, dragă Radule. Ah, Mihail Lermontov, acest romantic poet şi pictor al Caucazului! Şi dacă tot mă iei cu citate, te întreb, parafrazându-l pe Lăpuşneanu: „dacă ei mă vor, eu de ce să nu-i vreau?”