Vlad Cîntic, fiul istoricului ieşean Florin Cîntic, a încheiat cu succes un nou sezon fotbalistic în Anglia. Antrenor al echipei de fotbal feminin sub 16 ani de la Oxford United, Cîntic s-a declarat încântat de perfomanţele sale. În martie anul acesta, antrenorul plecat din Iaşi se mândrea cu faptul că echipa sa ajunsese în semifinalele FA Youth Cup, meci pierdut, din păcate, în faţa celor de la Arsenal. „Sunt foarte mândru de jucătoare şi de modul în care au jucat. Am promis că îmi voi vopsi părul blond dacă vom ajunge atât de sus în cadrul competiţiei şi, după cum se vede, mi-am păstrat cuvântul”, scria Cîntic la acel moment pe Facebook. Tehnicianul s-a conformat, într-adevăr, dar i-a ieşit o nuanţă de verde. La mijlocul acestei luni, antrenorul a revenit cu o nouă postare pe reţeaua de socializare, în care declară că sezonul a fost unul de mare succes şi îşi întreabă fanii dacă să revină la culoarea verde a podoabei capilare. Având în vedere că antrenează o echipă feminină, singurul răspuns îl poate primi din partea componentelor lotului, mult mai pricepute la coafuri şi nuanţe de vopsea.