Adevărul despre reţinerea lui Florin Salam în SUA. Manelistul, suspectat de serviciile secrete americane de crimă organizată

D’ale vedetelor

Florin Salam a încasat o lovitură serioasă la buzunar după ce vameşii americani l-au lăsat fără banii din cântările de peste Ocean, dar lucrurile sunt mult mai serioase decât păreau la prima vedere. Dacă paguba de aproximativ 100.000 de dolari ar putea fi recuperată de manelist din alte ”surse” nu e de glumă cu acuzaţiile penale formulate de procurorii americani! Laolaltă cu persoane declarate de SUA extrem de periculoase a ajuns şi Florin Salam, pentru că este acuzat de fapte de crimă organizată, spălare de bani şi terorism!

Salam a încântat românii din State cu un concert susţinut în urmă cu o săptămână, pe 18 februarie, iar câştigurile au fost pe măsură, pentru că la eveniment şi-au anunţat prezenţa mai mulţi invitaţi decât fusese estimat iniţial. Concertul a fost organizat de o româncă ce deţine un restaurant în New York şi ulterior mutat la un salon de nunţi şi botezuri, ”Renaissance Event Hall”. Succesul a fost peste aşteptări, pentru că manelistul a făcut alături de orchestra lui aproximativ 200.000 de dolari numai din dedicaţii! La întoarcerea în ţară, autorităţile vamale din State i-au controlat bagajele, descoperind peste 100.000 de dolari. Cum era mai bine de zece ori limita legală pentru sume cash la purtător, vameşii americani l-au anunţat că îi confiscă suma, dar, mai mult decât atât, au chemat şi procuratura, pentru stabilirea provenienţei banilor. Degeaba le-a explicat Salam că aşa e obiceiul la manelişti, să primească cash, americanii au făcut ca la carte: i-au deschis un dosar penal cu suspiciuni deosebit de serioase, respectiv spălare de bani, activităţi de crimă organizată dar şi…suspiciuni de terorism, pentru că în legislaţia americană, sumele de bani suspectate că provind din crimă organizată sunt legate automat şi de finanţarea terorismului!

În toată această ecuaţie, care i-a dat serios pe minus lui Salam, există o singură necunoscută: ce s-a întâmplat cu restul de 100.000 de dolari câştigaţi de manelist? Rămâneţi pe CANCAN.ro pentru a primi răspunsul la această întrebare!

\"Salam
Salam a rămas fără banii căştigaţi în State

Chiar dacă nu a fost confirmat oficial, necazul lui Salam s-a aflat destul de repede. ”Incidentul e adevărat, Florin a fost oprit pe aeroport şi există şanse reduse să-şi recupereze banii. Înţeleg că s-a deschis şi un dosar pentru a se stabili provenienţa banilor a declarat pentru CANCAN.ro Puiu Gheorghiu, fostul impresar al lui Salam.

Pe de altă parte, deşi îi pare rău pentru situaţia nefericită a lui Salam, care s-a oprit prin Germania, la alte cântări, în încercarea de a pune la loc sumele pierdute, prietenul lui, Adi Minune, a fost amuzat de situaţie şi i-a oferit gratis un sfat lui Salam. Am vorbit cu el în urmă cu două zile dar nu mi-a spus nimic. Habar n-aveam până să îmi spuneţi voi. Dacă n-a ştiut cum s-o facă…luau fiecare câte zece mii în buzunar şi asta era, nu mai era nici o problemă” a spus Adi Minune, în exclusivitate pentru CANCAN.ro.

Numai că de vină ar fi faptul că Salam este orbit de foamea de a face cât mai mulţi bani, cu orice preţ, Iar asta s-ar datora şi faptului că s-ar fi reapucat de droguri, susţin unii din apropiaţii săi!

Oricum ar fi, familia lui nu pare îngrijorată de întreaga situaţie. ”Nu ştiam de asta, asta să fie problema, să fie el sănătos că face banii la loc” a declarat pentru CANCAN.ro, sora lui Salam, Mica.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *