Cunoscutul jurnalist sportiv Dan Teodorescu dă din nou lovitura pe piața editorială, anunțând scoaterea unui volum mamut, care conține nu mai puțin de 824 de pagini. Purtând titlul „La cumpăna dintre 20 și 21”, cartea se referă la experiențele trăite de autor în timpul pandemiei, asta după ce Teodorescu mai scosese o trilogie pe această temă la mijlocul anului 2020. Prolificitatea scriitoricească a ziaristului aflat la senectute este uriașă, acesta publicând 24 de cărți în perioada 2015 – 2021! Dan Teodorescu s-a făcut cunoscut și prin lansările de carte pitorești, în care, pe lângă prezentările și discursurile clasice, publicul putea asista la numere de circ, dansuri, recitaluri de poezie, cântec, joc și voie bună. Acum, dacă a reușit să scrie 824 de pagini în doar trei luni de zile, e clar că Teodorescu va ridica și miza artistică a viitoarei lansări, când e posibil să vedem vaccinări festive în direct.
Teodorescu (foto, pamflet): Mahabharata, 200.000 de versuri, Enciclopedia Britanică, 50.000 de pagini și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Dan Teodorescu, 824 de pagini