Unul dintre principiile care stau la baza actualei construcții a Uniunii Europene este solidaritatea. Mecanismul alocării banilor din bugetul UE este menit să reducă treptat diferențele de dezvoltare dintre state și regiuni, până când toată uniunea ar deveni la fel de bogată, de la Cioca Boca până la Paris. Către zonele mai sărace se dau bani luați de la cei mai bogați. În fond, cu gândul la această prosperitate am și cerut noi să facem parte din uniune. Pe românul mediu îl doare la bască de „visul european”, de Bruxelles, de Declarația Schuman sau altele asemenea. Vrea pur și simplu să trăiască aici precum în Germania. Dragostea de coana Europă trece prin stomac. Ei, despre felul în care țara noastră a reușit să-i bată pe europeni cu propriile arme, să facă praf ideea de solidaritate continentală vom vorbi și noi azi. Și nu e de bine.
Treabă românească
Fiecare țară europeană are propria organizare administrativă. Noi și ungurii suntem împărțiți în județe, Polonia în voievodate, Bulgaria în oblasti, Franța în departamente și așa mai departe. Diferența nu e doar semnatică, ea se referă și la atribuțiie unităților administrative, la populația lor și tot așa. Ca să pună o ordine în tot talmeș-balmeșul rezultat din istoria fiecărei țări, coana Europă a impus constituirea de regiuni, ca unități la nivelul cărora să i se cheltuie banii. Unele țări au renunțat la vechile lor unități administrative și le-au înlocuit cu regiuni. Noi am fost mai șmecheri, că așa e românul: am păstrat județele și am înființat deasupra lor regiuni. N-ar fi fost o prostie, dacă aceste regiuni ar fi fost efectiv funcționale. Doar că ele există doar pe hârtie. Funcționează ca niște ONG-uri. Nu există un președinte de regiune care să negocieze, de exemplu, alocarea de bani. Împărțirea banilor se face tot de la București către județe. UE ne-a lăsat în pace: „Dom’le, dacă așa vreți, așa să fie”. Ei fac calculele pe regiuni, noi împărțim banii pe județe și gata.
Piramidă cu vârful la București
Doar că… aici intervine partea cea mai proastă a afacerii: caracterul centralizat al statului român. De la Cuza încoace, România e un fel de piramidă. În vârf e Bucureștiul, de unde banii și deciziile se distribuie la nivelul județelor, de la județe se duc mai departe la nivelul comunelor și orașelor. Iar aici se aplică dictonul pur românesc „cine-mparte, parte-și face”.
Pixul în Capitală
Un exemplu elocvent, pe care îl vom discuta azi este felul în care s-au cheltuit banii alocați de UE României pentru spitale, în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare, axa prioritară 9. Pentru că România este stat centralizat, toți banii dați de UE pentru spitale sunt gestionați de la București, prin așa-numita Autoritate de Management. Aici se adună proiectele propuse de județe, se analizează dacă îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate și se aprobă. Sau se resping, după caz.
Est și Vest
Ei bine, nu știm cum se face, dar se pare că Bucureștiul este cel mai nenorocit oraș din punct de vedere al stării spitalelor și al dotării cu echipamente medicale. Cel puțin așa ar gândi un european naiv de la Bruxelles, văzând câți bani s-au dat la București în comparație cu tot restul țării. În ultimul an, au fost contractate la nivelul întregii țări 169 de proiecte cu finanțare europeană în domeniul medical. Deși în regiunea București-Ilfov locuiește doar o zecime din români, o cincime din proiectele aprobate sunt pentru această zonă. Adică de două ori mai multe, ca număr, decât s-ar justifica, raportat la numărul de locuitori. Spre comparație, în regiunea Nord-Est, aia în care se află și județul nostru, s-au aprobat doar 13 proiecte. Iar asta, în condițiile în care populația Moldovei este cu 50% mai mare decât cea a regiunii București-Ilfov. Ca fapt divers, regiunea Nord-Est are cea mai mare populație dintre toate cele 8 regiuni ale țării și cele mai puține proiecte aprobate. Grosul se duc în București, Ardeal și Oltenia. Practic, România este împărțită din acest punct de vedere în două: în jumătatea estică, adică Moldova, Dobrogea și Muntenia, s-au aprobat doar 44 de proiecte din 169. Adică un sfert. Restul de trei sferturi merg în București, Ardeal și Oltenia.
Comparații
Discrepanța este și mai vizibilă dacă ne referim la sumele alocate prin aceste proiecte. În București-Ilfov se cheltuie 806,6 milioane lei, cu 25% mai mult decât în Moldova, Dobrogea și Muntenia la un loc! În regiunea Nord-Est ajung 134,5 milioane lei, cea mai mică sumă dintre toate regiunile, în condițiile în care, după cum am menționat deja, populația este cea mai numeroasă. Rezultatul poate fi sintetizat într-o listă a alocărilor financiare de-a dreptul deprimantă.
Media pe fiecare regiune
Din banii alocați pentru cele 169 de proiecte aprobate, fiecare român va beneficia, în medie, de 139 de lei, în spitale renovate și echipamente noi. În București-Ilfov, suma este însă de 348 lei. În Moldova, de 8 ori mai puțini: 42 de lei. Altfel spus, pentru băieții care împart banii în Capitală, un bucureștean face cât 8 moldoveni. Iar aceeași discriminare este vizibilă și raportându-ne la oricare altă regiune. Oltenia primește 162 de lei pe cap de locuitor. Crișana și Maramureșul, câte 156 de lei. În Ardeal și Banat ajung câte 138 de lei pe locuitor. În Dobrogea, 99 de lei, iar în Muntenia, 93 de lei pe locuitor. Viața unui moldovean este de minim două ori mai ieftină decât a oricărui alt român. Iar Uniunea Europeană își imaginează că regiunile care o compun vor ajunge cândva la același grad de dezvoltare? Naivi, săracii! Orice idee generoasă s-ar creiona la Bruxelles, la București se rescrie.