De când au început agitaţia construirii Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, membrii asociaţiilor „Împreună pentru A8” şi „Moldova vrea autostradă” au parcurs mai mulţi kilometri decât deja obsedanta cale rutieră spre Transilvania. După excursia făcută în vară la forurile europene de la Bruxelles, apostolii autostrăzii au ajuns pe 25 octombrie la Palatul Cotroceni, unde au avut cu preşedintele Klaus Iohannis o altă discuţie. „Preşedintele Iohannis ne-a asigurat de totalul sprijin pe care îl oferă asociaţiilor noastre şi s-a declarat un promotor al celor două autostrăzi esenţiale pentru dezvoltarea regiunii”, au clamat şefii asociaţiilor implicate în acest proiect. Culmea e că răspunsul dezamăgitor îl primesc de la o liberală, Iulia Scântei, care a comentat limpede pe Facebook despre acţiunea de la Cotroceni: „Să fim oneşti atunci când cerem ori aşteptăm public răspunsuri ca cetăţeni: Preşedintele României nici nu finanţează, nici nu construieşte autostrăzi în România”. Păi, tocmai senatorul Scântei să le taie elanul ieșenilor noștri?
Iohannis: Şi fiţi oleacă mai optimişti, moldovenilor! Vreţi proiect de autostradă? Păi eu n-am nici măcar un proiect de ţară şi tot o conduc bine mersi!