Românii reprezintă un soi special de oameni, iar un străin poate trăi o viață printre noi fără să ne înțeleagă. Românul mediu e în stare să-ți dea în cap dacă îl iei peste picior și am auzit cu toții de câte unul care i-a aranjat freza cu toporul partenerului de băut pentru că i s-a năzărit că râde de el. Același român însă te iartă mai ceva ca Dumnezeu, de 70 de ori câte 7 dacă îți râzi de el cu stil. Dacă-l păcălești, de exemplu. Îi spui azi una, mâine alta, iar poimâine cu totul altceva, iar românul te va înjura, dar în sinea lui te va admira, zicându-și ceva de genul: „Io-te bre, ce șmecher! M-a făcut din vorbe”. Oricare ar fi prejudiciul, dacă omul vede o urmă de șmecherie în toată treaba, te iartă. Iar în cele ce urmează, vom vorbi despre o astfel de „treabă” moldovenească. Cum ne-a șmecherit pe noi, ieșenii, cel mai mare milionar al nostru: Iulian Dascălu. Ca și cum nu ar fi suficient de bogat, mai face ceva bănuți și profitând de prostia noastră.
A devenit privată
Acum cinci ani, pe când Palasul și Palatul Culturii se aflau încă în șantier, iar prin Iași se putea circula oleacă mai lejer, marea problemă în Centru era, ca și acum, găsirea unui loc de parcare. Printre cele mai „vânate” locuri era parcarea din fața Palatului Culturii. De fapt, nu era propriu-zis o parcare, dar în lipsă de altceva, șoferii retrogradaseră esplanada la acest rang. În prag de alegeri locale, primarul de atunci a luat o decizie riscantă electorală, dar corectă din punct de vedere estetic, aceea de a interzice parcarea în fața Palatului. Era cam greu să-ți iasă o poză ca lumea, ca turist, într-adevăr, iar oficialii Primăriei ziceau că la urma urmei, nici în fața Palatului Cotroceni sau a Mitropoliei nu se parchează. Au scrâșnit din dinți șoferii, dar n-au avut de ales și au înghițit gălușca. Căci doar gălușcă s-a dovedit până la urmă. Nici un trimestru nu a trecut, iar din dorința manifestată de Primărie, de a lăsa imaginea Palatului liberă de orice poluare vizuală, s-a ales praful. Locul a redevenit parcare, dar cu plată. Și nu cu plată la bugetul local, ceea ce ar mai fi de înțeles, ci cu plata direct în buzunare private. Redevenită parcare, esplanada Palatului a devenit o extensie a Palasului.
Fără niciun efort
Iar pentru Palas, afacerea e bună. Când e de asfaltat, asfaltează Primăria, cum s-a și întâmplat după ce s-a închis șantierul de la Palat. Popicii au fost montați tot de municipalitate, bariera la fel. Când e de încasat, încasează partenerul privat. Singura sa cheltuială constă în chitanțierele folosite. Iar afacerea merge bine. O oră de parcare în fața Palatului costă 3 lei. Oficial, sunt marcate 40 de locuri de parcare, dar rulajul este mult mai mare. La un calcul modest, pentru că nu ne place să exagerăm, în parcare se învârt în fiecare oră cam 100 de autoturisme. La 8 ore pe zi și trei lei ora, încasările parcării sunt de minim 2.400 de lei zilnic. Lunar, se încasează fluierând 72.000 de lei, adică 16.000 de euro. Fără efort, fără cheltuieli. Curată pleașcă, ce să mai vorbim? Teoretic, banii ăștia contribuie la profitul Palas. Prin contractul de asociere, primăria are dreptul la 21% din profitul afacerii. Dar ați văzut vreodată în bugetul local vreun rând pe care să scrie „Încasări din profitul rezultat din asocierea cu Palas?”. Noi, nu.
200.000 euro anual
N-avem nimic împotriva inițiativei private. Dimpotrivă. La urma urmei, cu cât le merge mai bine privaților, cu atât se adună mai mulți bani la buget, iar statul sau Primăria pot rezolva mai multe probleme. Dar orișicât. Dacă tot s-au „uitat ” de pe o zi pe alta declarațiile inițiale, nu se putea face o licitație pentru parcarea aia? Să vină orice firmă privată cu o ofertă, iar parcarea să fie încredințată celui care plătește mai mult. Sau n-ar fi mai bine ca parcarea aia să fie administrată de Primărie, iar banii – 200.000 euro anual – să vină în bugetul local, iar ulterior să fie folosiți pentru construcția altor parcări?
