Politicienii noștri, dar și administrația publică locală, au obiceiul să aplice oricând pot o adaptare modernă a unui vechi proverb românesc. „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi”, „…lasă pe poimâine, că poate se rezolvă de la sine”. Sau poate pică măgăreața pe capul altuia. În loc să se rupă mâța-n două, vorba românului, problema spinoasă este amânată și răs-amânată. Poate vine altul la putere și o să devină problema lui, poate dă Comisia Europeană vreo directivă și vom putea spune că am fost obligați să adoptăm o anume soluție, poate pică samarul, poate moare măgarul, poate… Despre o astfel de problemă vom vorbi și noi astăzi. Eram mult mai tineri când am auzit prima oară despre această problemă, iar dezbaterile aprinse de la sfârșitul anului trecut din plenul Consiliului Local ne-au adus aminte că nu s-a mișcat nimic în nicio direcție. Problema a rămas tot acolo, iar vorbăria a fost tot degeaba. Deci, vom vorbi despre Penitenciarul de Maximă Siguranță. Zilele trecute a apărut iar în prim plan, Primăria și Ministerul Justiției caută, chipurile, o soluție de a-l muta din Copou. Când, cum, cu ce bani nu se știe.
De aproape 100 de ani
De când funcționează pe amplasamentul actual, sub forma închisorii militare amenajate aici în 1930, penitenciarul a reprezentat o sursă permanentă de disconfort pentru localnici. La urma urmei, cui îi poate face plăcere să locuiască gard în gard cu o pușcărie, cu un spital sau cu un cimitir? Totuși, în anii ’30, acolo era marginea orașului, deci nu încurca pe prea mulți. Apoi, o închisoare militară, în care deținuții au un anumit statut și sunt închiși pentru un anume tip de infracțiuni e totuși o vecinătate mai acceptabilă decât o închisoare în care să fie cazați borfași și criminali periculoși. Adică exact ceea ce s-a întâmplat în 1950, când aici a fost mutată și pușcăria civilă, aflată până atunci la mănăstirea Galata. După extinderea de la sfârșitul anilor ’70, penitenciarul a devenit ceea ce cunoaștem azi. Cu toate problemele pe care le ridică. Și care nu sunt chiar puține.
Uriaș pot imobiliar
Dezbaterile recente din plenul Consiliului Local s-au purtat pe aceleași coordonate ca și precedentele. Pe de o parte, oficialii Penitenciarului cer autorizație pentru extinderea pușcăriei. La ora actuală, în Copou sunt cazați peste 1.400 de deținuți, dublul capacității scriptice a penitenciarului. Ceva deci, trebuie făcut. Extinderea, pe amplasamentul actual, ar fi cea mai la îndemână și ieftină soluție, fără nicio îndoială. Costul estimat al extinderii se ridică la vreo 10 milioane euro, ceea ce nu este chiar mult. De partea cealaltă, criticii proiectului invocă mai ales disconfortul provocat localnicilor de prezența închisorii. Însă, fără discuție, terenul din Copoul cel aristocratic reprezintă o colosală miză imobiliară. Cele 5,4 ha de teren ocupate acum de penitenciar și anexele sale reprezintă cel mai mare pot imobiliar din Iași. Valoarea brută a terenului depășește 25 milioane euro, iar dacă se construiește acolo un cartier de blocuri, cu spații largi și un coeficient de utilizare a terenului rezonabil, se poate ajunge ușor la o afacere de 100 milioane euro.
Destinație: parc
Ideală ar fi, firește, o utilizare mixtă a terenului, care să împace și nevoia de locuințe noi, și interesul ieșenilor de a respira un aer cât mai curat. Din totalul de 5,4 ha de teren aferent penitenciarului, cam 1,2 ha sunt ocupate de clădiri. Restul e teren liber, curți betonate și iarbă verde. Dacă în locul betoanelor actuale s-ar construi blocuri, tot s-ar putea amenaja un parc de aproape două ori mai mare decât cel al Expoziției. Sau, de ce nu, pe cele 4,2 ha de terenuri libere s-ar putea amenaja Muzeul satului moldovean de care se vorbește de ani de zile și care tot este mutat pe hârtie de la Breazu în Grădina Botanică și din Cicoarei pe aleea Ghica Vodă. Și tot ar mai rămâne loc de un parc.
Cost mare
Pentru aceasta însă, ar trebui să se aplice varianta „b)” a soluționării problemei supraaglomerării. Adică să fie mutată pușcăria cu totul. În 2012, Penitenciarul a primit în administrare un teren de 20 ha la 3 km de Piatra Neamț, tocmai pentru construirea unei noi închisori. E drept, Guvernul a uitat să dea și banii necesari, așa că problema a rămas în aer. Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor estima acum vreo doi ani costul construirii unui penitenciar modern, de 1.000 de locuri, la vreo 140 milioane euro. Suma finală ar putea coborî spre jumătate, dacă ne gândim la faptul că în 2019, România a împrumutat de la Banca Mondială 177 milioane euro pentru construirea a două noi penitenciare. Oricum, chiar și 80-90 milioane euro tot ar fi enorm, în comparație cu cele doar 10 milioane euro necesare extinderii. Iar partea mai proastă e că pe lista obiectivelor finanțate prin diverse programe ale Uniunii Europene nu se numără și construirea de pușcării. Cel puțin, până în 2027, când expiră actualul exercițiu bugetar multianual. Pe scurt, mutarea pușcăriei ar mulțumi pe toată lumea. Banii însă, ne lipsesc. Pariem că vom asista la această dezbatere și anul viitor?