Începând cu ziua de astăzi, luni, 6 iulie 2020, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a deschis oficial perioada admiterii la programele de licență pentru anul universitar 2020-2021. Facultatea de Automatică și Calculatoare este prima care primește candidaturile, iar celelalte 10 facultăți ale Politehnicii ieșene vor începe oficial perioada admiterii de miercuri, 8 iulie 2020.
Pentru admiterea la licență din acest an, TUIASI a primit de la Ministerul Educației și Cercetării un număr de locuri similar cu cel din anul precedent: 2.269 la buget și 849 la taxă, 80 de locuri fiind alocate, separat, pentru absolvenții liceelor din mediul rural. În total, pentru cele trei cicluri de studiu – licență, masterat și doctorat, TUIASI va scoate la concurs peste 6.000 de locuri, dintre care 75% sunt bugetate. Totodată, a fost suplimentat numărul de locuri pentru candidații români de pretutindeni: față de 2019, ministerul a alocat cu 10% mai multe locuri la studiile de licență și cu mai mult decât dublu la masterat și la doctorat. În mod concret, sunt 330 bugetate pentru românii de pretutindeni, la care se adaugă 900 de locuri cu taxă, doar la ciclul de licență.
Cei care vor candida pentru locurile puse la dispoziție de către TUIASI au posibilitatea să se înscrie, cu o singură taxă și prin depunerea unui singur dosar, la oricâte facultăți ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași doresc, în ordinea preferințelor. Ulterior, în funcție de media de admitere și de opțiunile alese, aceștia vor fi declarați admiși. Dosarele pot fi depuse online până pe 28 iulie, când se încheie sesiunea de vară a admiterii, cu două excepții: la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” ultima zi a înscrierilor este 15 iulie, în timp ce la Facultatea de Automatică și Calculatoare, ultima zi este 19 iulie. „Contextul actual a lăsat clar să se înțeleagă că este nevoie de ingineri pentru revigorarea unor sectoare productive și, mai ales, pentru dezvoltarea unora care în viitor pot oferi siguranță societății umane în fața unor provocări similare. Sunt convins că atractivitatea studiilor la Politehnica ieșeană este în creștere și vom solicita, ca în fiecare an, locuri suplimentare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
Anul acesta s-a luat decizia, pentru a nu exista niciun risc de sănătate pentru candidați, ca cele două facultăți care aveau probe tip examen pentru admitere să nu mai susțină probele respective. Astfel, la Facultatea de Automatică și Calculatoare se va intra anul acesta doar pe bază de concurs de dosare, în timp ce la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” candidații vor trebui să prezinte un portofoliu relevant de lucrări care va conta în evaluarea dosarului lor de înscriere.
Platforma inovatoare lansată în 2017 de TUIASI pentru admiterea online a fost dezvoltată anul acesta, în contextul pandemiei cauzate de virusul SARS-COV2, pentru că întreg procesul de admitere pentru înscrierea în anul universitar 2020 – 2021 se va desfășura preponderent online. Cei care nu au acces la internet sau nu au posibilitatea de a se înscrie pe platforma creată de universitate, vor putea să își depună dosarul personal, la unul dintre punctele deschise de comisiile de admitere de la facultăți.
Astfel, candidații pot urmări în timp real situația înscrierilor la fiecare facultate, numărul de solicitări de înscriere fiind generat automat, iar clasificarea în funcție de media candidaților se face în timp real, astfel încât în final rezultatele să fie făcute publice ținând cont de toate opțiunile candidaților.
Mai mult, a fost actualizat ghidul de completare a formularului online de înscriere la TUIASI, pentru a veni în ajutorul celor care își vor depune dosarele online, iar pe platforma de admitere a apărut și o secțiune cu cele mai frecvente întrebări ale candidaților și răspunsuri pentru acestea.