Iorga e cel mai cunoscut istoric român. De fapt, chiar cel mai cunoscut istoric pe plan mondial, dacă ne rezumăm la domeniul pe care el l-a creat, bizantinologia, și în care nimeni altul nu a putut scrie cât el. De fapt, nu cunoaștem niciun istoric, în general, care să fi scris 1.500 de cărți. Mai multe decât citește un om normal într-o viață întreagă. Ce se știe mai puțin despre el, dar e un lucru care pe noi ne unge pe suflet, e faptul că a fost un mare romantic și un îndrăgostit iremediabil de Iași. Lui i se datorează una dintre expresiile definitorii pentru orașul nostru, aceea de „Florență a Orientului”. Ca să fim sinceri, pentru această expresie, atât de frumoasă, ar trebui să-i fim recunoscători primei soții a istoricului, Maria. Care a fost suficient de inspirată încât să accepte divorțul, astfel încât Iorga să se poată însura cu Ecaterina. Cu care a mers în luna de miere la Florența, pentru a fi uimit de asemănarea dintre orașul italian și capitala de suflet a României. Dar mai suntem o Florență? Cât de mult?
Asemănări reale
Adevărul e că asemănările dintre Florența și Iași sunt mai multe decât am putea noi scrie în cei câțiva centimetri pătrați de spațiu tipografic pe care le avem la dispoziție. Florența are vreo 380.000 de locuitori, oleacă mai mulți decât Iașul. Cel mai mare poet italian, Dante, a trăit la Florența, precum la noi Eminescu. Dialectul florentin este baza limbii italiene literare, la fel cum este graiul moldovenesc sau, mai exact, limba literară creată de Eminescu, Creangă și generația ieșeană a Junimii. Galeria Ufizzi e un fel de bulevard Ștefan cel Mare. Nu avem un Palazzo Pitti, dar asta doar pentru că palatul de pe zidurile mănăstirii Frumoasa nu mai există. Avem însă sediul UMF, care se aseamănă aproape până la identitate cu palatul florentin. Diferența majoră între Palazzo Vecchio și Palatul Culturii este turnul central, care la ei e mai înalt. Al nostru e mai frumos. Doar că la noi nu e o comunitate chineză atât de numeroasă cât cea din Florența. Și, din păcate, centrul nostru vechi nu este inclus în patrimoniul UNESCO, precum fel al Florenței. Pentru asta, trebuie să-i „mulțumim” primarului Manciuc, marele demolator al Iașului istoric.
Cel mai vechi muzeu
Vorba aruncată de Iorga printre sutele de mii de rânduri ale operei sale își avea însă acoperirea la perfecție atunci când a fost spusă. Chiar dacă în perioada comunistă, Iașul a fost văduvit de multe dintre clădirile sale reprezentative, trebuie totuși să recunoaștem că, în construirea socialismului multilateral dezvoltat, regimul trecut s-a abținut din a demola tot ce însemna inima Iașului.
Orașul nostru găzduiește cel mai vechi muzeu din țara asta. Între noi fie vorba, era să fie demolat, atunci când s-a pus problema lărgirii fostei uliți a Hagioaiei, actualul bulevard al Independenței. De la doar două benzi în anii ’70, s-a ajuns la șase, iar actualul Muzeu de Științe Naturale a scăpat la mustață de la demolare. Clădirile stil art nouveau din imediata sa apropiere au fost înlocuite de blocuri. Muzeul a scăpat. Data din 1834, iar 250 de ani de istorie erau prea mulți pentru a fi demolat. Mă rog, muzeul Brukenthal din Sibiu e cu 17 ani mai bătrân, dar nu se pune. A fost moftul unui baron care nu avea cui să lase colecția sa de artă.
Prima casă memorială
Când vine vorba de muzee, multe orașe trăiesc din imaginea unuia singur. Cunoașteți alt muzeu în Ploiești, în afara celui al Ceasului? Nu că nu ar exista, dar cine a auzit de ele? În schimb, de Palatul Culturii a auzit toată lumea, așa că nici nu ne mai obosim să spunem noi ceva. De prima casă memorială din România, bojdeuca lui Ion Creangă, au auzit până și secuii din Covasna, care-și blestemă zilele încercând să învețe la școală moldoveneasca Amintirilor. Ieșenii au fost singurii din țara asta care, într-o vreme în care tifosul secera mii de vieți în fiecare zi, iar România se afla în pragul înfrângerii în primul război mondial, au avut curajul să înființeze un muzeu. Dacă România avea să moară, o parte din ea urma să trăiască prin muzeul Creangă.
Muzeu subteran
E aproape imposibil să faci o listă a tuturor muzeelor din Iași. E greu să mergi o jumătate de kilometru prin târg fără să dai de o plăcuță care să te tragă de mânecă: aici e încă un muzeu. Cea mai veche tipografie din Moldova – Casa Dosoftei. Primul muzeu universitar – cel al Universității „Al.I. Cuza”, de pe Titu Maiorescu. Ultimul muzeu înființat înainte de 1989 – cel al lui Eminescu, din Copou. Primul muzeu al unei minorități naționale – cel al comunității evreiești, cu sediul oficial în Sinagoga Mare și funcționând deocamdată în sinagoga Merarilor. Muzeul Mitropolitan, subteran, pariul Iașului cu propria sa istorie. Încă își caută locul în inima ieșenilor, încă își construiește colecțiile definitorii, dar e un muzeu care arată că Iașul trăiește o istorie vie.
Colecție unică de mumii umane
Dacă ceva poate sublinia caracterul Iașului de oraș-muzeu este poate faptul că am reușit să creăm muzee de orice. De regulă, un muzeu înseamnă un palat, casa în care s-a născut sau a murit vreo celebritate sau o clădire care adăpostește vreo galerie de artă. Iașul le are pe toate acestea. Dar nu sunt multe orașe care să aibă vreun muzeu precum cel din Palatul Calimachi. De fapt, nu știm niciunul. E vorba de clădirea de peste drum de Muzeul de istorie naturală, actualmente muzeul Institutului de Anatomie. Găzduiește o colecție unică de mumii umane, de secțiuni prin craniu sau de membre cu musculatura și nervii perfect reliefate. Nimic morbid, doar știință și, în bună parte, artă pură. Ecorșeul realizat de însuși Constantin Brâncuși, dăruit universității de medicină de sculptor acum 116 ani este mândria colecției. Câte muzee din țară au o piesă a lui Brâncuși?
Muzeu al Pătrunjelului
Încheiem cu bătrânul nostru Copou, unde se află casa memorială Topârceanu. Ne-am amintit de ea pentru spiritul șăgalnic al ieșenilor, atât de frumos redat de poet în versurile sale. Chiar când fac bancuri, ieșenii tot în termeni muzeali gândesc. Ce oraș mai găzduiește un Muzeu al Pătrunjelului, cum a fost atât de plastic denumită de ieșeni piața Independenței, construită de fostul primar Simirad?