Andrei, dacă nu reuşim să cucerim Moldova, nu-i nimic, poţi găsi în mine un adevărat Chuck Norris. După treizeci de ani de dublaj pe casete, pot să-l dublez şi la cascadorii
Jurnalistul Andrei Giurgia se pregăteşte să treacă Prutul, nu în calitate de invadator, ci de manager al proiectului Centenarul Filmului Românesc, o mega caravană cinematografică ce va presupune difuzarea a 100 de filme în 100 de localităţi aflate în Republica Moldova, zona Cernăuţi şi România. Evenimentul de lansare al proiectului la Chişinău are loc chiar vineri, 27 aprilie, iar unul dintre filmele care vor rula pentru spectatorii basarabeni este Afacerea Est, comedia savuroasă regizată de Igor Cobileanski şi care îi are drept protagonişti pe Ion Sapdaru, Constantin Puşcaşu şi Daniel Busuioc. De la Chişinău nu va lipsi Irina – Margareta Nistor, a cărei voce cu timbru de VHS pare să-i fi cucerit şi pe cinefilii moldoveni.