Topul promisiunilor neonorate. Dacă politicienii și-ar fi ținut cuvântul, Iașul ar fi avut pasaje, pasarele, poduri gigant și câte altele

Dacă vorbim despre termene de realizare a unor investiții lungi și foarte lungi, hai să vedem împreună cu ce s-au tot lăudat politicienii noștri ieșeni de-a lungul timpului. Electoratul are obiceiul să uite repede, chestie de care profită și candidații la diverse funcții. Așa că hai să ne amintim, ca să putem măcar râde atunci când vor veni la viitoarele campanii electorale cu aceleași promisiuni.

Veche din 1995
Autostrada e, fără doar și poate, cea mai importantă investiție promisă din patru în patru ani. Ne-am plictisit și noi să tot scriem de ea. Dar știți de când se scrie? Promisiunea datează din 1995, fiind făcută în an preelectoral, firește. La acea dată, se vorbea doar de un traseu Ungheni – Iași – Săbăoani. Nu se punea problema ca autostrada să treacă munții, dar la celălalt capăt ea urma să se lege de rețeaua rutieră a Republica Moldova, printr-un pod rutier. Parcă și de ăsta ați auzit, nu? Între timp, prin 2004 liberalii au început să vorbească de construirea autostrăzii prin nordul țării, prin Suceava, Bistrița și Bihor, pentru a se „înțepa” la autostrada maghiară M3, la Nyíregyháza. Mestecănești, pe românește. Pe urmă, s-a zis că va fi făcută mai la sud, prin Târgu Mureș. S-a făcut un studiu de fezabilitate care a expirat așteptând să se întâmple ceva, s-a început refacerea lui, s-a abandonat refacerea studiului și totul a rămas în aer. Tehnic, autostrada se poate face. Dar dacă mâine s-ar anunța licitația pentru un nou studiu de fezabilitate, iar realizarea documentației ar merge ceas, mai devreme de 2021 n-ar putea începe lucrările.

35 milioane de euro
Podul rutier peste Prut ceva mai avansat, dar s-a împotmolit în avizul de mediu. Podul de la Ungheni va fi de fapt ceva mai la nord, în dreptul localității basarabene Zagarancea. Or, taman acolo este unul din puținele locuri unde peștii din Prut își depun liniștiți icrele. Și cum e vorba și de specii protejate, problema e destul de serioasă. Altfel, podul de patru benzi este inclus în Planul de Amenajare a Teritoriului Național, cu finanțare pentru anii 2018-2020. Teoretic, cele 35 de milioane de euro necesare există. În varianta inițială, aia din 1995, se apreciase costul lucrărilor la doar 5 milioane de dolari. Dar poate o fi vorba de inflație, nu de umflarea artificială a prețului…

Abandon total
Tot din 1995 datează și promisiunea construirii căii ferate Hârlău – Flămânzi – Botoșani. Proiectul de scoatere a Hârlăului și Botoșaniului din izolare data din anii ’80, când începuseră și lucrările, dar fusese lăsat baltă. Cei 57 de km ai căii ferate trebuiau să fie construiți în decurs de doi ani, apoi construite viaductele și podurile și străpuns tunelul de la Hârlău. În 2005 trebuia să fie totul gata. N-a fost, că în 1998 s-au dat ultimii bani. A mai alergat pe holurile Consiliului Județean câțiva ani un îndrăgostit al căilor ferate, încercând să revigoreze proiectul. Alexandru Filioreanu, fost ministru adjunct al transporturilor și fost director al regionalei CFR Iași, cel căruia i se datorează construirea căii ferate Pașcani – Târgu Neamț și electrificarea căilor ferate din Moldova, a murit însă acum vreo câțiva ani, fără a-și mai vedea visul cu ochii. Cum n-a mai văzut nici dublarea și electrificarea căii ferate Iași – Vaslui, altă promisiune uitată a anilor ’90. Iar la cum arată căile noastre ferate, e greu de crezut că cineva s-ar mai apuca de extinderea lor în viitorul secol.

De pe vremea lui Carol I
Un proiect vechi, da’ vechi de tot, este cel al Iașului port la două mări. Sună fantastic, dar nu e chiar așa. Ba chiar e atât de logic, că până și cel mai mare rege al României, Carol I, a petrecut ore lungi aplecat asupra hărții. Din Evul Mediu și până târziu în secolul XIX, Siretul și Prutul au fost folosite drept rute comerciale. E drept, acum nu se mai poate face comerț cu pluta sau șlepul. Pretențiile sunt altele. Dar a existat un proiect care urmărea transformarea cursului superior al Prutului într-un șenal navigabil, cu amenajarea unui port la Prisăcani, legat de Iași prin șosele rapide și căi ferate. Conectat printr-un canal de Nistru, care la rândul său ar fi fost legat de Vistula poloneză, Prutul ar fi asigurat legătura Iașului atât cu Marea Neagră, cât și cu Marea Baltică. Carol I se gândea la o cale comercială transcontinentală înainte să le treacă francezilor și nemților ideea amenajărilor Ron – Rin – Elba sau Rin – Main – Dunăre, care între timp au devenit realitate. De altfel, pentru nave mici, Prutul este navigabil și acum, iar Ungheniul basarabean este port. Proiectul Prutului navigabil a fost îmbrățișat și de Constantin Simirad, pe când era președinte al Consiliului Județean, adică în perioada 2008-2012. Ultima oară când s-a vorbit concret despre acest proiect a fost chiar în 2012, când prefectul de atunci al județului Vaslui prezenta, împreună cu un secretar de stat de la Transporturi, ideea amenajării unui port la Fălciu și a mai multor depozite de cereale. Ar fi costat 20 de milioane de euro. S-ar putea face și acum, dar nimeni nu mai pomenește de el.

Pentru Aeroport
Județul, ca județul, dar municipiul Iași a fost calul de bătaie al politicienilor în privința promisiunilor. Lista gogoșilor electorale e lungă cât o zi de post, așa că vom menționa doar câteva proiecte lansate și (aproape) uitate. Zona cargo a aeroportului și centrul intermodal de la Holboca sunt, teoretic, cele mai avansate. Zona cargo presupune amenajarea fostului sediu al Aviației Utilitare astfel încât aeroportul să poată fi tranzitat și de mărfuri. Cu o investiție de doar 10 milioane de euro, Iașul ar putea exporta zilnic 300 de tone de mărfuri mici cu valoare mare. Pentru funcționarea zonei cargo, ar fi necesar și un nou drum de legătură între oraș și aeroport, pentru că cele actual prin Ciric este deja supraaglomerat. Zona cargo așteaptă studiul de fezabilitate. Drumul este doar o promisiune. I se cunoaște traseul, pe lângă lacul Veneția, dar atât.

A rămas în aer
În conexiune cu ideea transportului aerian de marfă se află și proiectul Centrului intermodal regional de transport marfă de la Holboca. Acesta presupune amenajarea unui loc în care să poată fi transferate containere de marfă între trenuri, tiruri și avioane. Vine trenul din Rusia, pe ecartament lat, se oprește la Holboca, iar acolo e descărcat, containerele fiind urcate în tir. S-ar evita complicata operațiune de adaptare a boghiurilor la calea ferată de tip european. Costurile sunt evaluate la 44,2 milioane de euro, indicatorii tehnico-economici fiind aprobați încă din ianuarie 2014. Între timp, Programul Operațional Sectorial – Transport, prin care se putea accesa o finanțare nerambursabilă, a fost închis, așa că și proiectul a rămas în aer. Ceea ce nu i-a împiedicat pe politicienii noștri să-l reia în campania electorală din 2016.

Perdea de fum
Proiectul șoselei de centură este și el „bătrân ca unirea”, vorba cântecului. Mă rog, nu chiar așa de vechi, dar oricum, a trecut absurd de mult timp fără ca el să fie realizat. În 2004 s-au făcut primele calcule, lucrările fiind estimate la 18 milioane de lei. Cifra era scoasă din burtă, pentru că nu exista nici măcar ideea unui traseu. Lucrurile au avut nevoie de câțiva ani pentru a se clarifica. Lucrările au început în 2008, asfaltarea unei fâșii de două benzi de doar 14 km încheindu-se abia în 2012. A costat 225 milioane de lei, de peste 12 ori mai mult decât se estimase inițial. Nici măcar nu e gata, pentru că șoseaua de centură ocolește Iașul doar parțial. Șoseaua trebuie prelungită pe traseul Selgros – bulevardul Poitiers – Trei Fântâni – Tomești, un tronson lung de aproape 7 km. Anul trecut se vorbea că ar exista și finanțarea necesară, respectiv 152 milioane de lei. A fost însă doar o perdea de fum, banii existând doar ca promisiunea unui credit de angajament. Compania Națională de Autostrăzi nu a lansat încă licitația. Teoretic, lucrările pot fi gata în doi ani.

Încă sperăm
De Spitalul Regional de Urgențe se vorbește intens în ultima vreme, toată lumea dându-se peste cap să urnească proiectul, după ce ani de zile s-a stat cu mâinile în sân. Se vorbește despre proiect din 2001, când premierul Adrian Năstase venea la Iași să vadă viitorul amplasament din Copou. Până la urmă, acolo s-a construit Institutul Român de Oncologie, pentru SRU începând goana pentru un nou amplasament. Fără ca acesta să existe, ministrul sănătății din 2007, Eugen Nicolăescu, anunța că lucrările se vor încheia cel târziu în 2009. Că promisiunea era profund nerealistă, s-a văzut în scurt timp. Amplasamentul a devenit clar abia anul trecut, iar anul ăsta autoritățile locale și naționale s-au prins că riscăm să pierdem banii promiși de Uniunea Europeană pentru lucrări. Pentru a primi banii, mort-copt spitalul ar trebui să fie gata în 2022. Noi avem unele dubii în această privință, dar nu putem decât să sperăm.

Alte gogonate
Na, că am cam terminat pagina. N-am apucat să inventariem decât câteva promisiuni, alea mai mari. De-al naibii însă, vom mai menționa câteva, la capitolul „curiozități”. Se voia dublarea suprafeței ocupată de piața Alexandru cel Bun, prin supraetajarea ei. Prin 1994, s-a promis reînființarea grădinii zoologice din Bucium, pentru ca peste câțiva ani să se gândească un nou viitor amplasament, la Breazu. CJ promitea în 1994 construirea a 1.300 de apartamente pentru tineri. O nouă catedrală ortodoxă, mai mare decât Mitropolia, se voia a fi construită în Tătărași, la capătul unei pasarele care ar fi trebuit să plece de pe Anastasie Panu. La celălalt capăt, strada trebuia prelungită pe Ghibănescu, spre Gara Internațională, realizându-se astfel o nouă axă rutieră majoră. Construirea unei noi străzi, paralele cu Păcurariul, pentru rezolvarea problemei ieșirii din oraș a fost promisă în 1995. Tot atunci se vorbea de două șosele suspendate pentru fluidizarea traficului din intersecția dintre Arcu și Gavriil Musicescu. Prin 2006 s-a mai promis și construirea încă unui aeroport, în lunca Bahluiului, pe la Lețcani. Un fost deputat anunța în 1999 apropiata mutare a osemintelor lui Eminescu la Iași, iar un fost primar zicea că va aduce de Sărbătorile Iașului mumia lui Tutankhamon. Până la urmă, va veni, dar nu mumia, ci masca mortuară. Nu la Iași, ci la București. Nu la Mitropolie, ci la Biblioteca Națională, primăvara asta. Cam tot așa, de Radio Erevan, au fost și promisiunile făcute de politicienii ieșeni de-a lungul timpului.