Ce păcat, Prutul abandonat, nu produce niciun ban!

Am mai vorbit noi de-a lungul timpului despre creșterea și prăbușirea Fortus. Dincolo de prostul management, principala cauză a morții fostului Combinat de Utilaj Greu ieșean a fost dificultatea transportului. Se cheltuia enorm pe transportul până la Iași a combustibilului și minereului necesare, ca și pentru transportul produselor finite. De fapt, o bună parte din prețul unui produs, oricare ar fi el, este reprezentat de transport. Cel mai scump e cel aerian, firește. Apoi, în ordine descrescătoare a prețului, cel rutier, feroviar, fluvial și maritim. De fapt, prețul scade proporțional cu creșterea cantității de marfă transportată. În funcție de acest factor, transportul fluvial este de 2-3 ori sau chiar de 8 ori mai ieftin decât cel rutier. De altfel, în Planul de Amenajare a Teritoriului Național (PATN), sunt identificate numeroase căi navigabile interioare: Dunărea, canalul Dunăre-Marea Neagră, canalul Siret-Bărăgan, Prutul, Siretul, Ialomița, Argeșul, Dâmbovița, Oltul, Jiul, Bega, Mureșul și Someșul. Doar pe primele două se navighează însă efectiv. De ce, și care ar fi perspectivele Iașului în această direcție, vom vorbi în continuare.

Francezii au vrut concesiunea
În general, dacă pronunți cuvintele „Prutul navigabil”, stârnești zâmbete de circumstanță. Cei care zâmbesc nu știu însă că pe Prut și Siret s-a navigat din cele mai vechi timpuri. De fapt, erau considerate suficient de importante pe plan internațional pentru ca Franța să ceară Moldovei concesiunea navigației pe cele două râuri. Iar Moldova a negociat dur, impunând Franței să folosească nave cu aburi și să pregătească marinari moldoveni. Gurile rele spun că această concesiune, care a nemulțumit profund Austria, ar fi fost și motivul pentru care Grigore Alexandru Ghica și-a pierdut tronul în 1856. Una peste alta, pe Prut se naviga mult la jumătatea secolului XIX, cu nave de 300, până la 600 de tone. Se urca pe Prut până la Nemțeni, sat basarabean situat ceva mai la nord de Gorban. Carol I voia realizarea unui traseu navigabil de la Galați până la Danzig, la Marea Baltică, mergând pe Prut, Nistru și Vistula. Așa că a dispus efectuarea de lucrări hidrotehnice, acestea extinzând sectorul navigabil până la Sculeni, pe o lungime de 445 km, aproape două treimi din lungimea râului pe teritoriul României. Se poate și mai mult. Doar barajul de la Stânca Costești împiedică navele să urce mai sus pe Prut. PATN prevede de altfel amenajarea de porturi pe Prut la Oancea, Fălciu, Risești și Prisăcani.

Prutul este un râu lung de 953 km, ce izvorăște în apropiere de muntele Hoverla din Carpații Păduroși din Ucraina, de unde curge spre est, mare parte din curs fiind apoi pe direcția sud-est. Se varsă în Dunăre lângă Reni, la est de orașul Galați. Râul Prut în apropiere de Hoverla (Ucraina)

Nave de 1.000 de tone
Bun, dar de ce nu se mai navighează acum pe Prut, dacă se poate? Politică și prostie, pe scurt. Când rușii ne-au furat Basarabia, în 1940, primul lucru pe care l-au făcut a fost să blocheze navigația. Pentru ei, era un râu secundar, Nistrul fiind mult mai util economiei RSS Moldovenești. Au preferat să închidă circulația navală, decât să riște ca românii să treacă de pe un mal pe celălalt al Prutului. În 1968 s-au început totuși niște lucrări pentru redeschiderea circulației navale pe Prut. Au fost întrerupte în 1973, după o surpare de teren pe malul sovietic. Oricum, se ajunsese la concluzia că navele de 1.000 de tone pot urca lejer până la Stânca-Costești.

Prutul între județul Botoșani și raionul Glodeni

Litere moarte
După ce Moldova a devenit independentă, în 1991 și mai ales, după războiul din Transnistria care a lăsat-o practic fără acces la ruta navigabilă a Nistrului, tânărul stat s-a întors cu fața spre Prut. Giurgiuleștiul este singurul port serios al Republicii Moldova, cu deschidere atât la Dunăre, cât și la Prut. Nu e și singurul. Mai există unul la Ungheni, dar acolo abia pot ajunge barjele. Nu din vina râului, și nici a moldovenilor. Vecinii noștri au curățat albia pe 100 km în amonte de Giurgiulești, până la Leova. Mai la deal însă, șenalul navigabil intră pe jumătatea noastră de albie. Iar ai noștri au refuzat să dragheze râul. Mai grav, prin 2009 a fost chiar un incident de frontieră, când moldovenii au vrut să curețe și albia noastră. I-am fugărit cu grănicerii, la propriu. Mama lor de moldoveni! Ce-și imaginează, că pot atenta la integritatea bălăriilor și nămolului din jumatea noastră de Prut? Culmea, între Republica Moldova și România se încheiase în 2005 un acord de cooperare în domeniul navigației pe apele comune. Literă moartă, pentru că România nu a mișcat nimic. A, să nu credeți că e vorba de bani. Lucrările de adâncire a albiei făcute de moldoveni pe sectorul Giurgiulești – Leova au costat un mizilic de 25.000 de euro. Iar pe Prut se pot transporta 3,5 milioane tone de mărfuri anual. De-aia și ziceam de prostie.

E bun și debitul
Ca fapt divers, debitul maxim al Prutului este de 6.030 mc pe secundă, iar cel al Siretului, de 4.850 mc pe secundă. Spre comparație, Ronul francez, pe care se navighează din Elveția până la Marea Mediterană, are un debit maxim de doar 1.710 mc pe secundă. Debitul mediu multianual al Prutului este de 450 mc pe secundă. Al Ronului, de doar 251 mc pe secundă. Deci, se poate, doar să se vrea.

Barajul de la Stânca Costeşti, este una dintre cele mai grandioase realizări ale ”Epocii de Aur” din România Socialistă. Construit în cooperare cu URSS, barajul este o lucrare colosală, funcţionabilă şi astăzi. Construcţia a început în anul 1971 și a durat șapte ani de muncă neîntreruptă

Locuri de agrement ioc
Navigația ar fi cea mai importantă utilitate pe care o putem da Prutului, dar nu și singura. Lunca Prutului nu este deloc exploatată turistic, deși potențialul este enorm. Delta de la Prisăcani, plaja de la Trifești sau „Marea Nordului” de la Stânca-Costești sunt doar trei puncte de pe malul românesc care pot aduce bani. Până la 1940, satul Ungheni era principalul loc de agrement pentru ieșeni, iar trenurile erau pline ochi. Ciricul încă nu exista. Moldovenii s-au apucat să amenajeze turistic rezervația „Prutul de Jos”, situată între Văleni și Giurgiulești. Lacul Beleu, plin de nuferi galbeni, tradițiile și meșteșugurile populare încă practicate atrag turiști. În nord, defileul râului Ciuhur, care se varsă în Prut, reprezintă altă atracție turistică.

Nici pentru irigații
Pe partea românească, principala utilizare a Prutului este cea de sursă de apă potabilă. Jumătate din apa băută la Iași provine din Prut. Potențialul pentru irigații este încă foarte puțin exploatat. E drept, există proiecte pentru amenajarea de irigații la Tabăra-Trifești-Sculeni, Țigănași-Perieni și Sculeni-Țuțora, pe o suprafață totală de 41.635 ha, peste 15% din suprafața arabilă a județului. Oare ce-o fi la noi? Politică, prostie sau ambele?