Gustul puternic şi amărui al vieţii de artist. Adi Carauleanu, într-un rol invidiat de mulţi bărbaţi

Actor prolific, Adi Carauleanu joacă în doi noi piese montate recent la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. Fostul director artistic al Teatrului (funcţie deţinută nu mai puţin de 20 de ani) poate fi văzut în Seceta roşie, dar şi în cea mai nouă premieră a Naţionalului, Maşina se opreşte.

Şefu’, de acord, tragem pe gât şi a şaptea dublă, dar mă grăbesc la un casting pentru Salam Săsesc, un film difuzat în toate galanterele din România

Din păcate, cinematografia încă nu i-a rezervat un rol important în ultima vreme. După evoluţiile din Hârtia va fi albastră şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Adi Carauleanu nu mai apare în distribuţia filmelor româneşti, deşi resursele actorului ieşean pot acoperi cerinţele unor pelicule de calitate. O parte dintre gândurile artistului le-am descoperit răsfoindu-i jurnalul personal.

– Ziua începuse relativ OK, pânâ când am aflat de prin ziare că Beatrice Rancea s-ar întoarce la Opera din Iaşi. Vestea asta mi-a cam înnegurat dimineaţa, dându-i o nuanţă asemănătoare machiajului distinsei balerine cu veleităţi manageriale. Mă gândesc că va veni destul de şifonată de la Bucureşti şi, ca să se remonteze, va trânti cine ştie ce spectacol megalomanic care iar o va aduce în prim planul vieţii culturale din târg. Abia ne mişcasem şi noi mai cu talent de le dădusem ceaţă ălora de la Operă cu premierele noastre şi iată că reîncepe concurenţa. O fi, n-o fi bine, habar n-am, dar am aşa, o senzaţie de lehamite, mai ales după ce am văzut ce onorarii exorbitante le plătea tenorilor invitaţi la Opera din Bucureşti. Păi, cu zecile alea de mii de euro cât îi dădea unui grăsan să urle o arie de cinci minute, noi putem monta cinci piese în care vorbim o oră jumate de bucată. Dar e problema lor, nici nu ştiu de ce-mi bat capul. Mai mult mă îngrijorează perspectiva carierei mele. Nici măcar o reclamă la bere nu mai prind, cum au parte mulţi dintre colegii mei. Aş juca şi eu ceva în pauza publicitară, orice, poate fi şi o reclamă la Carmol sau Dulcolax, nu contează. E bun şi teatrul, sunt distribuit în piese de succes, dar parcă tot mirajul micului ecran face legea în rândul publicului. Despre filme nici nu mai vorbesc, mă văd în multe roluri. Problema e că nu mă văd regizorii, dar asta e altă poveste. Nici măcar cont pe Facebook nu am, aş fi postat acolo nişte filmuleţe cu mine în rolul principal. Bine, chestii minimaliste, cum e la modă, dar măcar aş fi de toate, actor, producător, scenarist şi regizor. Hai, şi spectator. Chiar o să mă gândesc la treaba asta. Deocamdată, mai am jumate de oră şi mă duc la repetiţii. Nu ne putem juca cu Beatrice, madam trebuie să ne găsească bine atrenaţi, cu replica la noi.