Acum doi ani, rata infracționalității ajunsese la un neverosimil 2.161 la 100.000 de locuitori, de șase ori mai mult decât în 1990. Iașul nu este un oraș violent, procentul crimelor sau tentativelor de omor fiind redus, ilegalităție mărunte fiind grosul infracțiunilor.
Zilele trecute, n-a existat televiziune de știri care să nu fi inserat în buletinul de actualități măcar un minut despre incidentul înregistrat într-o școală din California. Un individ a venit cu arma în mâini să-i ceară socoteală fostei iubite. A ucis-o, iar în confuzia iscată de împușcături, doi copii au fost grav răniți, unul murind ulterior. Nu ne putem imagina ce a putut fi în inima părinților, care și-au lăsat copilul la școală bine, sănătos, și au fost chemați apoi să-l identifice. Nu e frumos ce spunem, dar genul ăsta de incident te face să fii fericit că trăiești în România, unde nu oricine își poate cumpăra o armă. Duritatea legilor noastre în privința accesului la arme de foc are și o latură pozitivă. Dincolo de asta însă, suntem siguri pe străzile noastre? Bun, riscul să te nimerești în calea unui glonte pe strada Costache Negri este minim, dar o armă de foc în mâinile unui dement nu e singura neplăcere cu care te poți confrunta. Deci?
Din comunism
Un vechi polițist ne povestea odată de vremurile când era milițian. Într-un an, li s-a frecat ridichea că prind prea puțini infractori, deci nu-și fac treaba. Așa că au început să ia la întrebări pe oricine mergea noaptea pe străzi, iar cifrele oficiale privind prevenția au crescut vertiginos, după plan. Fix anul următor, li s-a frecat ridichea în sens invers. Taman ce se dăduse un degret de grațiere, iar România se lăudase pe plan internațional că, grație socialismului, pușcăriile sunt aproape goale. Așa că milițienii au fost adunați și li s-a reproșat tocmai activitatea de prevenire. „Șeful statului dă dovadă de clemență, iar voi arestați oamenii??”. Milițienii nici nu mai știau dacă trebuie să salte un suspect sau dimpotrivă, să se lege de el doar dacă îl prindeau cu furca înfiptă în pieptul vecinului. Nu vom vorbi deci despre cum a fost „înainte”. Cât suntem noi de ziariști, nu știm, pur și simplu, dacă datele de atunci sunt de încredere sau nu.
Influențată economic
Ce știm este că în 1990, rata infracționalității la Iași era de 368. Asta înseamnă că la fiecare 100.000 de locuitori ai județului se înregistrau și soluționau 368 de infracțiuni, de orice natură: furturi, crime, violuri, tâlhării, delapidări și luări de mită. Sociologii corelează de obicei infracționalitatea de condițiile economice și pe bună dreptate. Aveți curajul să umblați prin Bularga sau prin Cicoarei la miez de noapte? Rata infracționalității a crescut constant la Iași, pe măsură ce fabricile se închideau, iar inflația ne mânca economiile. În 1995, ajunsese la 1.791 de infracțiuni la 100.000 de locuitori. Treptat, a început să scadă, după încă zece ani ajungând la 839. Mult, dar totuși la jumătate față de 1995. Pe urmă, a crescut și a scăzut odată cu economia, pentru a urca iar puternic după intrarea României în criză. Acum doi ani, rata infracționalității ajunsese la un neverosimil 2.161, de 6 ori mai mult decât în 1990, odată cu întoarcerea din Europa a hoților noștri de buzunare.
Număr mare
Cifra este enormă, într-adevăr, dar putem spune măcar că e în scădere. Stăm mai bine ca alții. Clujul e cam la nivelul nostru, cu o rată a infracționalității de 2.130. Vasluiul sau Bucureștiul ne depășesc semnificativ. Covasna sau Harghita însă, zona maghiarofonă în general, sunt mult sub noi. În Harghita se înregistrează doar 1.047 infracțiuni la 100.000 de locuitori, la jumătate față de Iași. E un fel de oază de pace. Pe ansamblu, stăm mai prost decât media națională, care e de „doar” 1.726. În 1990, eram sub media națională.
Explicații
Ce s-a întâmplat între timp? De ce suntem peste medie acum, iar în 1990 eram sub ea? De ce secuii stau mai bine? Toate întrebările au cam același răspuns. E prețul pe care îl plătim ca oraș universitar, cu o populație studențească străină importantă. Dacă un tânăr român e gelos pe un coleg care „vrăjește” aceeași fată, îl așteaptă la colțul căminului, se bat și se despart. Așa e la noi. Tunisianul face la fel, dar dacă rămâne fără trei dinți din față, se duce la poliție. În locul fabricilor dinainte de 1989, avem mall-uri și supermarketuri, care reprezintă un adevărat rai pentru hoții de buzunare. Transportul în comun e al doilea rai de acest gen. Pe scurt, rata infracționalității este foarte ridicată la noi din cauza găinăriilor. Iașul nu este un oraș violent, procentul crimelor sau tentativelor de omor fiind redus.
Cum e în județ
Nu suntem nici un județ violent, în ansamblu. Cele mai „infractoare” localități sunt, în ordine, Iașul, Pașcaniul și Miroslava. Toate trei sunt în top pentru că se fură la greu. O comună precum Deleni, deși cea mai întinsă ca suprafață din tot județul și cu o populație comparabilă cu a Hârlăului sau Târgului Frumos are o rată a infracționalității la o treime din cea a Miroslavei. La fel comunele Tomești și Holboca, încă mai liniștite decât Deleni, chiar dacă sunt vecine Iașului. Altfel spus, în Iași se fură, nu se omoară. Iar cu cât ai mai multe supermarketuri, cu atât se fură mai mult. Prin Miroslava trec șosele importante, iar comuna are puncte comerciale cunoscute, așa că se înscrie în top trei localități „periculoase”. Chiar cu o rată a infracționalității imensă față de 1990, Iașul este totuși un județ liniștit. Nu ne prea batem și nu ne luăm gâtul unul altuia. Doar ne furăm găina mai grasă.