Popoarele mici nu au multe șanse să intre în memoria colectivă a umanității. De câte ori ați auzit de vreun laureat Nobel cecen ori de vreun filosof bașchir? Când totuși un om de seamă se naște dintr-un popor neînsemnat, firesc ar fi ca numele acelui om să se afle pe toate buzele. Să înveți despre el la școală, să-i vezi bustul la vreun colț de stradă, să-l vezi botezând străzi. Trist e când cei de azi nici măcar să păstreze numele celor vechi nu sunt în stare. Sau când peste umerii unui uriaș se construiește o cocioabă. Despre așa ceva vom vorbi și noi azi.
L-a avut învățător pe Creangă
Emil Racoviță a fost una dintre acele personalități care se nasc o singură dată în istoria unui neam mărunt și nebăgat în seamă. În România, și-l revendică Iașul, unde s-a născut, comuna din Vaslui în care și-a petrecut copilăria la conacul familiei și Clujul, unde a murit. Părinții proveneau amândoi din vechi familii boierești, tatăl fiind unul dintre fondatorii societății „Junimea”. Emil Racoviță însuși a fost suficient de norocos încât drumurile să i se încrucișeze cu ale multor oameni care și-au înscris numele în istorie. L-a avut învățător pe Creangă, învățând la școala din Păcurari transformată ulterior în locuință socială și aflată acum în ruine. La liceu, i-a fost profesor fondatorul geologiei în România, Grigore Cobălcescu. A studiat Dreptul la Paris, după dorința tatălui, dar și biologia, după dorința sa. Din fericire, acesteia din urmă i-a dedicat viața. Dacă n-ar fi făcut-o, ar fi devenit poate autorul vreunui tratat de drept uitat de mult. Biologia i-a asigurat universalitatea.
La bordul navei „Belgica”
La Paris avea să-și dea Racoviță doctoratul, cu o lucrare despre creierul unor viermi inelați marini. Sincer, până să auzim de teza lui Racoviță, habar n-aveam că viermii respectivi au creier, darămite că ai avea ceva de studiat la el. La sfârșit de secol XIX, Franța era centrul științei mondiale. O teză bine primită la Sorbona îți deschidea ușile consacrării. Ei bine, teza lui Racoviță nu că a fost bine primită. A făcut de-a dreptul senzație. La doar 25 de ani, a fost ales membru al Societății Zoologice din Franța, iar un an mai târziu, desemnat printre membrii primei expediții științifice în Antarctica, la bordul navei „Belgica”. Ca să vă faceți o idee, la bordul aceleiași nave se aflau Frederick Cook și Roald Amundsen, cei care aveau să cucerească ulterior Polul Nord, respectiv Polul Sud. Datele științifice strânse în timpul expediției au avut ca urmare, 60 de volume publicate. Pentru noi, „Belgica” a însemnat o insulă botezată cu numele lui Cobălcescu și consacrarea lui Racoviță ca expert de prim rang în viața animalelor din zonele antarctice, ca și o colecție unică de exemplare din acestea. Ca să nu-și piardă timpul în iarna petrecută de „Belgica” printre ghețari, Racoviță a studiat pinguinii și a descoperit balena cu cioc.
Statuie în Palma de Mallorca
Domeniul în care Racoviță a fost cu adevărat expert a fost însă biospeologia. Adică studiul vieții din peșteri. De fapt, era și greu ca Racoviță să nu fie expert, câtă vreme el a înființat această știință, în urma unor studii făcute în insulele Baleare, unde a și descoperit o specie de crevete de peșteră. Una dintre cele mai vizitate peșteri de turiștii de azi a fost studiată în detaliu și de Racoviță. În Palma de Mallorca a fost ridicată de altfel o statuie a lui Racoviță. Să nu ne umflăm în pene, totuși. Nu i-au construit-o spaniolii, ci miliardarul român Iosif Constantin Drăgan.
A înființat și Oficiul Național de Turism
Ca fondator al biospeologiei, Racoviță a înființat și primul institut de speologie din lume, la Cluj-Napoca. L-a și condus, până la sfârșitul vieții. Urmare firească a pasiunii pentru viața sălbatică, Racoviță a înființat și Oficiul Național de Turism. Acesta a început ca inițiativă privată în 1926, a fost oficializat de regele Carol II în 1936 și a devenit cunoscut de tot românul în timpul epocii comuniste. Apropo de comunism, Racoviță a avut marele noroc, dacă putem spune așa, să moară în noiembrie 1947, înainte ca comunismul triumfător să distrugă fizic elitele României. Altfel, probabil că marelui savant nu i-ar fi fost prea moale. Era fiu de boier, ceea ce era mai mult decât suficient la sfârșitul anilor ’40 pentru a-i asigura un „sejur” nemeritat la Sighet sau Jilava. E drept, Racoviță își împărțise pământul moștenit țăranilor din satul natal, păstrându-și doar conacul și 11 ha de teren, dar nu credem că asta l-ar fi salvat. Marele agronom Haralamb Vasiliu își ajutase în toate felurile țăranii de pe moșie, ceea ce nu l-a scutit însă de la a face cunoștință cu temnițele comuniste.
A devenit clujean
Iașul a fost locul în care Racoviță a trăit doar în prima jumătate a vieții sale. După 1920, a devenit clujean reprezentând și Universitatea locală în parlament ca senator. În vremea României interbelice, rectorii universităților din București, Iași și Cluj-Napoca erau senatori de drept. Era recunoscută importanța științei în viața țării, iar vocea universităților era neapărat ascultată.
Grădiniță în casa lui
La Cluj, Institutul de Speologie înființat de Racoviță îi poartă numele. Există și un bust al lui Racoviță. La fel e botezată o stradă centrală. Echivalentului clujean al colegiului „Negruzzi” de la noi poartă tot numele marelui savant. La Iași, amintirea lui Racoviță mai este păstrată doar la colegiul cu același nume și prin efigia sa și o placă memorială montată pe zidul casei în care a locuit în tinerețe. Casa a fost vândută de tatăl său în 1899. Ca urmare, nici nu are statut de casă memorială. Acum, funcționează aici o grădiniță ca oricare alta. Cu program prelungit. Funcționa și pe când eram noi copii. Probabil că nici localnicii nu au prins vremea când casa mai era încă locuită.
Trei ani pentru un acoperiș
Știți cum spunea Eminescu: „De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii / Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii”. Situată într-o zonă de lux a Iașului, grădinița cu program prelungit nr. 8 nici măcar nu se bucură de respectul ce i-ar putea fi datorat casei marelui Racoviță. Un gard vechi, din fier forjat, cu stâlpii de beton scorojiți, alei crăpate, o rampă pentru scaune cu rotile acoperită cu gresie ieftină și un var ciudat, roz, scorojit și el, reprezintă imaginea exterioară a grădiniței. Aici, Primăria s-a angajat în „ample” lucrări de… reparații ale șarpantei și de schimbare a acoperișului. Termenul de execuție prevăzut în autorizație e de trei ani, de parcă ar fi vorba de reparațiile capitale ale Muzeului de Științe Naturale. Cam ăsta e nivelul Iașului de azi.