Timp de 15 ani, departe de ochii publicului, între municipiul Iași și comuna Miroslava s-a desfășurat un război surd, cu o miză enormă. La mijloc era o moșie de vreo 600 ha. Practic, tot șesul Bahluiului de pe partea stângă a drumului național, cum ieși din oraș, din capăt Păcurari până dincolo de Antibiotice, la limita satelor Miroslava, Găureni și Uricani, pe linia actualei șosele de centură. Primarii din Miroslava și Iași pretindeau că terenul le aparține de drept. Primul venea cu hărți vechi din 1965. Celălalt, cu harta rezultată în urma legii 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României socialiste. Ani buni s-a negociat în cadrul așa-numitei comisii de mediere. Pe urmă, s-a ajuns la instanța de judecată. Cum justiția este oarbă, a dat cu banul. Întâi, a căzut capul, pentru Miroslava. Pe urmă, pajura, pentru Iași. Iar orașul nostru s-a trezit deodată mai bogat cu ditamai moșia. Ce e acolo? Ce poate fi? Asta vom vedea și noi astăzi.
Mahala mizeră
Înainte de 1989, șesul Bahluiului, partea dreaptă a lui, mai exact, era cunoscut sub numele generic de „Apărătorii Patriei”. Acolo urma să se nască un nou cartier „dormitor”: blocuri pentru „oamenii muncii”, școli, magazine, grădinițe, parcuri. O copie a altor cartiere tinere, precum Dacia sau Alexandru. Criza economică a sistemului comunist din anii ’80 nu a mai lăsat timp și bani pentru astfel de investiții edilitare, așa că tarlaua a rămas a nimănui. Și a nimănui a rămas multă vreme. Treptat, au început să se așeze acolo oameni care fie nu aveau unde se duce, fie căutau un loc ieșit de sub controlul poliției și altor autorități publice. S-au ridicat case, s-au schițat drumuri, s-au făcut conectări la rețeaua de curent electric și cam atât. În total, în marginea dinspre oraș a acelui șes, trăiesc cam 5.000 de oameni, în condiții asemănătoare celor din favelele sud-americane sau mahalalelor imunde din Bangladesh. Restul tăpșanului, cam 90% din el, tot al nimănui a rămas. Până a devenit interesant din punct de vedere imobiliar și a ajuns să fie tranșat în instanță, după cum v-am spus deja.
Loc de cartier nou
O bună parte din cele 593 ha cât reprezintă terenul despre care vorbim este intangibil. Pe el au fost puși în posesie vreo 70 de locuitori din Iași, Miroslava sau Valea Lupului sau aparține celor vreo 30 de societăți cu sediul în zonă, inclusiv Antibiotice SA. Cam 120 ha sunt însă libere de orice sarcină, adică fac parte acum din proprietatea municipalității. Spre comparație, cartierul Tudor Vladimirescu are 83 ha, zona construită a cartierului Dacia – cam 100 ha, Frumoasa are 113 ha, iar Alexandru cel Bun, 115 ha. Cele 120 ha „curate” au, prin urmare, suprafața unui cartier ieșean mediu. Deci, ar mai fi loc de un cartier, nu? Mai ales că Iașul nostru deja se sufocă în limitele sale actuale.
Prima strigare: pentru IT-iști
La un cartier nou se gândea, cam prin vremea când izbucnise războiul dintre Miroslava și Iași, și fostul deputat și ministru liberal Relu Fenechiu. În felul lui, omul a fost un vizionar. Intuise faptul că în viitor principala industrie a Iașului va fi IT-ul, așa că se gândise la un fel de Silicon Valley, la un cartier cu și pentru IT-iști. Un cartier în care, după o zi de butonat, aceștia să găsească cluburi, cafenele, cinematografe și tot ce-și mai puteau dori. Cel mai tânăr cartier al Iașului urma să fie un cartier al tinerilor. Între timp, IT-iștii s-au așezat unde au găsit, împrăștiindu-se prin oraș, așa că nu se mai pune problema construirii unui cartier dedicat. De altfel, la felul nonconformist de a fi al ăstora care mănâncă și dorm în fața calculatorului, cartierul ar fi riscat să rămână pustiu. Au trecut timpurile în care se dădeau case cu repartiție. Dar ideea unui cartier modern nu numai că nu merită abandonată, ci este chiar mai fezabilă ca oricând.
Care ar fi destinațiile
Iașul nu are încă un nou plan urbanistic general parafat, ștampilat și intrat în vigoare. El este însă, cum se spune „pe vine”, în sensul că documentația se plimbă pe la ultimele instituții care trebuie să-l avizeze. Propunerea de PUG, care ar urma să fie aplicată, prevede pentru zonă o funcțiune preponderent edilitară și comercială. Paralele cu drumul european, ar urma să fie trasate trei artere cu câte patru benzi, iar perpendiculare cu acestea, alte cinci, fără a pune la socoteală străzile mai mărunte. Rezultă astfel vreo 20 de cvartale de diverse dimensiuni și cu diverse regimuri de înălțime. Spre Uricani sunt prevăzute clădiri cu maxim 3 etaje supraterane, acestea crescând, pe măsură ce te îndrepți spre calea ferată. Aici se vor putea construi blocuri oricât de înalte. Practic, toată jumătatea estică a terenului, spre Cicoarei și depoul Dacia, ar urma să fie ocupată în principal cu blocuri. Pe cele câteva parcele deținute de primărie aici sau, eventual, pe terenuri cumpărate de la proprietari privați, ar putea fi construite și blocuri de locuințe sociale, ca și o secție de poliție dedicată noului cartier. S-ar integra perfect în peisaj. Dimpotrivă, zona vestică, din jurul complexului ERA și până dincolo de Antibiotice, este prevăzută a îndeplini funcții comerciale, aici urmând să funcționeze firme de servicii și activități productive nepoluante sau depozite. Această împărțire nu a fost făcută după moftul vreunui arhitect plictisit, ci a rezultat pe de o parte din faptul că deja în vestul terenului funcționează firme de producție și comerciale, iar pe de altă parte, din faptul că spre oraș au fost făcute punerile în posesie ale persoanelor private. Cele 120 de hectare pe care le deține municipalitatea se află în cea mai mare parte în zona de vest.
De toate pentru toți
Iar această dispunere norocoasă a proprietarilor și a funcțiunilor zonei poate reprezenta principalul atu în dezvoltare. Unii proprietari privați din est își vor construi vile. Alții vor vinde, iar pe terenurile respective se vor construi blocuri, așa cum se întâmplă și acum în restul orașului. Treaba lor, nu ne băgăm în treburi private. Vestul zonei, proprietate publică, este așezat însă exact spre principala cale de acces în Iași. Va reprezenta o punte de legătură a orașului cu restul lumii. Dezvoltarea zonei va trebui să ia în calcul acest lucru și să beneficieze de pe urma lui.
O nouă maternitate
Ce se poate face acolo? Păi, cam orice, mai cu seamă construcții și dotări a căror utilitate să depășească limitele municipiului și chiar județului. Într-o vreme, se dorea ca Spitalul Regional de Urgențe să fie construit tocmai în această zonă. Orgoliile, politica și balcanismul nostru au dus până la urmă la varianta Moara de Vânt. Noi rămânem la părerea că zona șesului Bahluiului ar fi fost mult mai potrivită. Fie și pentru simplul motiv că din oraș se ajunge mai ușor în capătul Păcurariului, pe bulevard, decât în Moara de Vânt, pe străduțele Tătărașiului. Totodată, din celelalte județe ale Moldovei, care ar urma să fie deservite de acest spital, accesul ar fi deosebit de facil dinspre drumul european și șoseaua de centură, la un spital așezat pe șesul Bahluiului, decât prin drumul strategic Lețcani – Vânători, la un spital amplasat pe dealul Șorogariului. Dar, dacă tot nu se va mai face aici Spitalul Regional de Urgențe, ar putea fi construită măcar o nouă maternitate. „Elena Doamna” ocupă spațiul fostului Spital Israelit, iar terenul pe care se află, ca și clădirile acestuia, sunt în curs de retrocedare. Mai devreme sau mai târziu, maternitatea va trebui să se mute. Șesul Bahluiului ar fi o soluție.
Complex sportiv modern
Dintre dotările care nu au fost încă făcute și care se plimbă pe harta Iașului dintr-un loc într-altul, unele și-ar putea găsi un loc firesc în această zonă. Sala Polivalentă urmează să fie construită tot în Moara de Vânt, cu aceleași probleme de acces ca și în cazul spitalului regional. Încercăm să ne imaginăm, fără a reuși, cum va dirija poliția locală autocarele cu suporterii unei echipe venite să joace la Iași: „Păi, de aici o luați la stânga, treceți prin Bogonos, în giratoriul de la Vânători o luați la stânga și mai întrebați prin Cârlig pe unde urcați dealul”. Nu mai simplu ar fi ca accesul la sala polivalentă să se facă direct de pe șoseaua de centură? Același comentariu și cu privire la noul stadion dorit de municipalitate. Dincolo de accesul facil, spațiul disponibil și plan existent pe șes Bahlui permite construirea ușoară a tuturor dotărilor conexe necesare. Mai amintim aici și de bazinul olimpic de înot, promis de autoritățile noastre încă de acum 20 de ani. Construcția începută în Grădinari nu va putea fi terminată niciodată, pentru că pe terenurile din imediata ei apropiere au fost puși în posesie proprietari privați. Deja s-au construit blocuri, iar bazinul de înot pur și simplu nu mai încape. Din nou, șesul Bahluiului este soluția ideală. Dacă aceste trei obiective ar fi completate, de exemplu, cu o pistă de atletism, un circuit de ciclism, unul de carting, alei de jogging și altele asemenea, am putea vorbi de cel mai frumos și mai bine închegat complex sportiv din Moldova. Vreo 15-20 hectare ar fi suficiente pentru funcțiuni sportive, lăsând la dispoziția municipalității restul de 100 ha.
Dublul parcului Copou
Iar din aceste 100 ha, o parte poate fi dedicată amenajării unui parc care să completeze necesarul de spațiu verde al Iașului. Știm cu toții ce deficit enorm avem în această privință. Parcul Copou are 10 ha. Credeți că nu s-ar putea „sacrifica” 20 ha pentru un nou plămân verde al Iașului? Pe restul de 80 ha încap fără probleme diverse proiecte comerciale, inclusiv noul Mall despre care se vorbește acum. Ba chiar, este loc și de parcul industrial pe care municipalitatea tot vrea să-l facă din 2013 pe platforma CUG.
Concurs de idei
Pe scurt, acolo e loc de un întreg alt oraș, cam cât o treime din dimensiunile orașului Târgu Frumos. Deocamdată, municipalitatea nu a lansat niciun concurs de idei pentru valorificarea urbanistică a zonei. Din punctul nostru de vedere, acest lucru ar trebui făcut de urgență. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că timpul înseamnă bani. Bani proveniți din impozitele pe terenuri și clădiri plătite de viitorii investitori imobiliari. Bani din impozitul pe profit plătit de firmele care vor lucra în zonă. Bani din impozitul pe venit plătit de angajații acestora. Unii au făcut calcule, ajungând la o cifră de aproximativ 100 milioane de euro. Noi am zice că merită efortul, nu?