Citeam cândva o povestioară satirică despre un tânăr absolvent de arhitectură, angajat la o primărie. Întrebat ce idei are, el a răspuns că vrea să proiecteze un cartier de vile duplex, cu spații mari între ele, cu un parc verde în mijloc, cu alei umbrite, bănci, statui și așa mai departe. A fost felicitat, dar i s-a cerut să proiecteze o casă a scării. După câțiva ani, a propus un cartier de blocuri joase, mai înghesuit, cu un părculeț în mijloc. Din nou, i s-a cerut o casă a scării. Peste alți ani, a venit cu ideea unui cartier cu blocuri înalte, cu câteva locuri de joacă pentru copii și atât. I s-a solicitat din nou tot o casă a scării. În prag de pensie, arhitectului nostru cândva entuziast i s-a dat liber să proiecteze ce vrea. Acum nu mai visa la cartiere frumoase, în care oamenilor să le placă să stea și nici măcar la cartiere muncitorești banale. Benevol, a proiectat… o casă a scării.
Pod ca la Negrești
Ce ne-a venit cu povestea asta? Păi, cam asta pare să fie diferența dintre intențiile edilitare anunțate și realizările finale. Nu știm cine sunt arhitecții care lucrează pentru primăria noastră, nici care sunt oficialii care le aprobă proiectele, dar toți par să nu fi învățat altceva la facultate decât cum să proiecteze o casă a scării. Iașul nostru este un oraș al poveștilor, în care vechii primari s-au străduit să lase în urmă ctitorii cu o personalitate proprie, cu un design cum s-ar spune azi, care să le diferențieze de lucrări similare făcute prin Negreștiul vasluian sau Victoria brașoveană. Astăzi însă, proiectele care, de bine, de rău, se fac, se potrivesc Iașului ca nuca în perete. Sau ar putea fi construite la fel și în Podu Iloaiei, că n-ar fi nicio diferență. Exemplul pe care îl vom discuta astăzi este noul pod peste Bahlui, dinspre Cicoarei.
Aproape identice
Fără îndoială, numărul podurilor peste Bahlui, care să lege cele două jumătăți ale orașului este insuficient. Ar mai fi necesare, pentru descongestionarea traficului, măcar încă vreo trei, dacă nu chiar patru. În aceste condiții, finalizarea lucrărilor la podul din zona Cicoarei nu poate decât să ne bucure. Mai e oleacă, iar mașinile vor putea trece pe-acolo. Pietonii, mai puțin, pentru că cele două alei de abia un metru lățime par să fi fost făcute doar ca să nu se spună că nu există. Dar asta e o altă discuție. Ce nu reușim să înțelegem este de ce nu s-o fi gândit arhitectul care l-a proiectat să facă ceva care să-l individualizeze cât de cât. Noul pod va fi practic identic cu podul Cantemir sau podul Mircea, iar de podul Roș nu-l deosebește decât lipsa refugiilor pentru pietoni, care ar fi inutile. În rest, exact același tip constructiv, același tip de piloni, până și același model de balustradă. Parcă ar fi podul peste Jijia de la Cârniceni. Dar mai știi? Poate ăsta a fost modelul de pod predat la facultatea urmată de arhitecți și au scormonit oleacă prin cursurile din anul III. Oare chiar nu se poate altfel?
![\"\"](\"https://www.ieseanul.com/wp-content/uploads/2019/11/pod-oradea_2.jpg\")
„Podul intelectualilor”
Ba da, firește că se poate. Acum vreo 100 de ani, la Oradea, un vechi pod din lemn peste Criș a fost înlocuit de unul metalic. Inundațiile din 1974 l-au afectat grav, așa că a fost reconstruit. A rezultat o pasarelă hobanată, de un farmec aparte. Malurile Crișului sunt străjuite de copaci care își pleacă coroanele până în râu. Podul pare că zboară peste Criș, ancorat în cabluri de un singur pilon aflat pe un mal. Seamănă cu un pod de cetate, lăsat peste șanțul de apărare. Parcă te aștepți ca dintre copaci să iasă vreun prinț însoțit de garda sa călare. E „podul intelectualilor”, numit așa pentru că ducea la începutul anilor ’90 spre redacțiile principalelor publicații bihorene ale epocii.
Model feroviar
Podul Elisabeta din Cluj-Napoca, este o pasarelă pietonală ce traversează Someșul. A fost construit în 1901, după modelul unui pod feroviar, cu balustrade metalice înalte, arcuite, prinse în nituri. La intrare, o structură din fier forjat susține pancarta curbă pe care este scris numele podului. În patru limbi, ca să pricepem noi, dar și ungurii, nemții sau turiștii anglofoni. După modelul celebrului Pod al Artelor din Paris sau al mai cunoscutului la noi Pod al Minciunilor din Sibiu, îndrăgostiții prind de balustrade lacăte simbolizându-le iubirea, aruncând apoi cheia în Someș. Răspunzând la ideea localnicilor, Primăria clujeană a instalat acolo acum câțiva ani niște suporturi metalice în formă de inimă, pentru a mări suprafața destinată lacătelor. Tot la Cluj-Napoca, o altă pasarelă pietonală traversează Someșul aproape
de parcul „Iuliu Hațieganu”. Tot balustrade metalice nituite, dar nu curbe, ci
rectilinii. Banal? Da, ar fi fost, dacă ornamentele pasalei n-ar prezenta cele
12 semne ale zodiacului. Ideea e simplă: se poate personaliza ușor chiar și o
construcție anostă, cum este podul.
Operă de artă
De podul feroviar „Carol I” de la Cernavodă, construit de Anghel Saligny, poate nici n-ar trebui să vorbim. E de departe, cel mai frumos pod din țara noastră. Nu se poate să nu fi trecut vreodată prin porțile în formă de arc de triumf de la intrarea pe pod și nici să nu-i fi admirat silueta zveltă a suprastructurii metalice, proiectată de Gustave Eiffel. După cum nu credem că nu ați remarcat monumentul celor doi dorobanți de la capătul dinspre Cernavodă.
Structură zveltă
Dar să nu credeți că podurile gândite atât utilitar, cât și estetic, sunt apanajul arhitecților de acum un veac sau că doar pasarelele pietonale și cele feroviare pot fi frumoase. Pe 3 decembrie 2018, la Oradea a fost deschis traficului rutier Podul Centenarului, de peste Crișul Repede. Lat de 18 metri, are o deschidere de aproape 80 de metri. Cu toate acestea, este suspendat peste râu, fără a fi sprijinit de vreun pilon. Dincolo de impresia de zveltețe pe care o creează, faptul că podul este suspendat permite, la o adică, trecerea bărcilor pe dedesubt. Podul este susținut de două arce subțiri din beton, de care este ancorat prin cabluri. Vă amintiți că se vorbea cândva de amenajarea Bahluiului nostru ca promenadă, cu bărci, terase, bănci și alei?
Simplă platformă
Nu e greu să construiești un pod a cărui imagine să merite să se găsească pe o carte poștală. E suficientă prezența câtorva elemente care să-l individualizeze. Nu spunem că podul Cicoarei ar fi trebuit să arate ca Podul de Aur din Vietnam, care pare susținut de două mâini gigantice de beton. Nici ca podul Helix din Singapore, a cărui suprastructură constă dintr-o spirală ce imită forma moleculei de ADN. Nici ca podul Széchenyi din Budapesta, celebrul pod cu lanțuri, suspendat peste Dunăre dintre Buda și Pesta. O lucrare precum podul „Nodul Norocos” din Changsha, China, i-ar băga probabil în ședință pe proiectanții platformei de beton de peste Bahlui, că pod nu prea ne vine să-i zicem. „Nodul norocos” constă în trei alei pietonale care șerpuiesc pe o lungime de 200 de metri. Ansamblul imită modul tradițional chinezesc de a face nod unei frânghii. E o minunăție de inginerie și artă. Nu avem atâtea pretenții. Dar știm și noi? Măcar o stemă a Iașului la capătul „podului” din Cicoarei poate ar mai putea fi pusă, pentru a salva ceva din imagine. Dacă nu putem crea ceva original, măcar să copiem de la alții. De la sibieni, care au pus stema orașului pe Podul Minciunilor.